Este relația/căsătoria sigura cale disponibilă pentru o viață împlinită?

Autor: Nicoleta Svârlefus - joi, 06 februarie 2014, 27915 vizualizari
Este relatia/casatoria sigura cale disponibila pentru o viata implinita?

Dacă ar fi să vorbim despre misiunea pe care o avem în aceasta viață, cred că ea este într-o continuă transformare și este formată dintr-o sumă de misiuni. Dar în fundal, dincolo de toate experiențele pe care le alegem și le creăm cu titlu de "misiune personală", rostul adevărat este să ne cunoaștem, să ne iubim, respectăm și acceptăm așa cum suntem. Suna deja a clișeu, dar cu cât te accepți și te iubești mai mult pe tine, poți extinde această iubire și acceptare către alții, cu tot mai multă ușurință. 

Relația/căsătoria nu este o condiție pentru a străbate această cale. Ea este una dintre căi, dar nu singura și nu obligatorie. 

Chiar dacă societatea, așa cum a fost ea construită, mai ales în ultimele decenii, a pus presiune pe oameni, bărbați și femei deopotrivă, să formeze cupluri și să se căsătorească, adevărul este că nu toată lumea trebuie să fie căsătorită. Cei singuri sau necăsătoriți nu ar trebui să fie motiv de judecată, ridiculizare sau milă, pentru ceilalți. Scopul existentei nu este același pentru toți și nu poate fi atins urmând o cale standard, universal valabilă.

Deseori, cei singuri, fiind priviti cu milă, judecată și suspiciune, de către cei din jur, s-au simțit forțați să-și caute parteneri. Unii se află într-o căutare permanentă a partenerului perfect, iar pentru că acesta nu apare, ajung să se resemneze într-o nefericire perpetuă care acoperă și anesteziază Sinele autentic, iubirea care se află dintotdeauna în propria ființă, scânteia divina.

Alții se grăbesc să se arunce în relații nepotrivite, împotrivă dorinței inimii lor și adevărului interior. Chiar dacă simt să stea singuri, ei nu se pot împacă cu gândul că ceilalți îi pot judeca, respinge, lipsi de iubirea lor. Și ajung să-și vanda sufletul pentru o iluzie.

Mare parte din relațiile astfel construite, pe bază de teamă, nevoie sau disperare, sfârșesc mai devreme sau mai târziu, iar de cele mai multe ori sporesc durerea inițială din fiecare, în loc să o vindece. Mai ales când ele pornesc de la iluzia că "odată căsătorit, problemele tale și nefericirea vor lua sfârșit".

Exista însă și relații, care deși construite pe principiul nevoii și condiționării, pot să se transforme pe parcurs într-o legătură de iubire și sutinere profund spirituală, dacă cei doi devin conștienți și se îngrijesc fiecare de propria călătorie interioară, realizând că scopul nu este să ceri/pretinzi ci să împărtășești iubirea. Așadar, nu putem formula reguli stricte, nu exista tipare general valabile. Totul este posibil.

Fiecare om are dreptul să trăiască o viață de celibat, pentru o vreme sau pentru toată viața, dacă își dorește asta. Nu e nimic greșit în a trăi singur, așa cum nu e vreo virtute să trăiești în doi. Oricum ar fi, este doar o experiență, iar scopul rămâne același. Fiecare poate alege prin ce fel de experiențe să-și trăiască sufletul și să-și continue călătoria.

A ști cine suntem și ce vrem este esențial. De asemenea, a ști ce presupune, în esență, o relație, este extrem de important. Astfel, renunțăm la așteptări inutile și iluzii deșarte. Nu ne putem aștepta să avem relații reușite cu alții, până nu avem o relație onestă cu noi înșine. 

Nicoleta Svârlefus
https://www.nicoletasvarlefus.ro/programe

----- 
Tu cum te uiți la relațiile tale? Încă mai aștepți ca ceilalți să facă/schimbe ceva, pentru ca ție să-ți fie bine? Te-ai gândit că poți face chiar tu asta?

Și că, uneori, e de ajuns să accepti că sunt lucruri pe care nu știi că nu le știi despre tine si despre sistemul tău familial, iar aceste necunoscute din ecuație te tin legat/ă de un tipar arhaic cu care generezi iar și iar aceleași experiente relaționale?

Dacă ești hotărât/ă să aduci mai multă ușurință și bucurie în relația ta de cuplu si în toate celalalte relații din viața ta, am o veste bună pentru tine.

Ai posibilitatea să te înscrii în cel mai nou program semnătura ConstRelații
Apasă AICI pentru detalii!

Sursa imagine: www.psychiclifecoach.com



Astro Shop

Cele mai noi articole