Etalare cu carti oracol pentru Eclipsa de Soare, 24 octombrie
Energia din aceasta perioada ne indeamna sa rostim adevarul interior si sa fim integri in ceea ce spunem, gandim si facem. E timpul pentru onestitate, claritate, incredere si loialitate fata de drumul ales si, mai ales, fata de noi insine. Acum, compromisul nu este o solutie acceptata, iar cele facute pana acum ies la iveala spre a fi gestionate.
Pe de alta parte, sentimentul ca pierdem ceva este foarte acut, desi contextul in care aceasta situatie poate aparea este unul cu adevarat benefic pentru noi. Important este sa ne centram in inima, sa cultivam iubirea si acceptarea de sine, renuntand la masca de victima. E momentul sa ne asumam "riscul" de a fi, indiferent de ce spun ceilalti, si sa devenim responsabili pentru ceea ce am creat in viata noastra.
Putem alege in fiecare clipa ce este cel mai bine pentru noi, iar aceasta perioada ne aduce un plus de curaj in acest sens scotandu-ne in cale resursele, persoanele si situatiile de care avem nevoie.
Emotiile, sentimentele si gandurile sunt amplificate, asa ca ar fi de dorit sa fim atenti inainte de a le da curs, caci de cele mai multe ori acestea nu sunt ale noastre. Putem intreba: "Este acest gand/ sentiment al meu?", si apoi sa asteptam in tacere ca raspunsul sa apara.
Cu toate acestea, acum este disponibil un potential urias care ne poate propulsa in a face schimbarile dorite, in a avea bucurie si usurinta in ceea ce ne propunem, in gestionarea si echilibrarea acelor domenii din viata noastra care nu ne mai satisfac si in a obtine o viziune mai ampla asupra vietii noastre.
Un instrument util pentru aceasta perioada, si nu numai, este sa va amintiti ca ceea ce este adevarat pentru voi va face sa va simtiti mai usori, iar ceea ce este fals/neadevarat va aduce un sentiment de greutate in corp.
Cristina Ciobanu
Pentru aceasta etalare am folosit cartile oracol: The Enchanted Map, Wisdom of the Hidden Realms - Colette Baron-Reid si Ascendent -masters - Doreen Virtue, Ph. D.