Evadări fără sfârșit
Fugim de pericole, fugim de oamenii plictisitori sau pisălogi, fugim de responsabilități, de aglomerație sau de pustiuri dezolante, fugim de acasă, fugim de boli incurabile, fugim de moarte...
Dar fugim și de viață! Uneori! Atunci când fugim din noi înșine...
Este fuga care nu are nevoie de bilet rezervat, nici de complici. Nimeni nu va ști de absența ta. Niciodată. Este jocul tău cu tine. Este secretul perfect. Pentru că libertatea gândului nu are frontiere. Poți pleca la capătul lumii în care te-ai născut sau in oricare dintre lumile tale posibile. Diversitatea destinațiilor este infinită. E mai mult decât un zbor, este multiplicarea propriului ego, la nesfârșit. Poți fi, în același timp, cerșetorul năruit la un colț de stradă, dar și regele atotputernic, domnind peste lumi necunoscute.
Poți adormi vigilența oricui. Privindu-te, oricine te crede acolo unde poți fi văzut cu ochii celorlalți. De fapt, îți este percepută doar carcasa umană, o convenție terestră care ne deosebește pe unii de alții. Suntem mult mai mult decât atât!
Ceea ce ar putea părea doar un joc al imaginației este continuitatea trăirilor acumulate în ipostaze diferite de viață. O viață care curge dintotdeauna către totdeauna...
Tu, cel de astăzi, te poți întâlni cu tine, cel de ieri sau cel de mâine. Dar ieri, astăzi și mâine pot avea aceeași inimă, care bate in toate cele trei dimensiuni, în același timp...
La rândul lui o convenție, timpul e doar iluzia separării ego-urilor. Este năframa care împiedică ochii minții să vadă ceea ce ne-ar distruge barierele care ne țin captivi în colivii efemere. Dar niciun spațiu îngrădit nu este veșnic... De ce uitam mereu asta?!...
Dara Codescu