Evolutia spirituala si problema cu ceea ce este considerat a fi special
Uneori ingradirile egoului individual sunt depasite, numai ca egoul este siret si incearca sa supravietuiasca prin insusirea de concepte spirituale care creeaza in felul acesta ceva cunoscut drept "ego spiritual". Acesta se poate manifesta prin sentimentul de superioritate asupra altora, sau de a fi mai pur, sau de calibrare superioara fata de altii. Alteori, vanitatea egoului se rezuma doar la dorinta de a fi considerat "spiritual".
O alta capcana a vanitatii spirituale este orgoliul spiritual, are se manifesta prin acumularea unui mare volum de informatii si date, a tot felul de detalii despre grupuri religioase si spirituale si evolutia lor de-a lungul timpului. A cunoaste ceva "despre" adevarul spiritual nu este, totusi, acelasi lucru cu a-l "cunoaste" si cu atat mai putin cu a "deveni" acest lucru.
Altceva ce se considera a fi special este ca, odata cu evolutia spirituala, capacitatea de a iubi si radianta acestui camp se intensifica, ceea ce ii atrage pe alti oameni care le confunda cu o iubire individuala. Astfel, infatuarea poate fi o tentatie, iar seductia a dus la decaderea a multor invatatori neglijenti, care au avut un inalt nivel de calibrare la inceputul carierelor lor, dar care au inregistrat ulterior scaderi foarte drastice.
Trebuie sa recunoastem ca fiecare nivel calibrabil al constiintei in parte nu inseamna ceva "mai bun decat" cele de dinaintea sa, ci doar un stadiu al evolutiei. Fiecare nivel este "diferit de" altele, dar la fiecare nivel excelenta este singurul semn distinctiv.
Pavezele care protejeaza individul pe parcurs de tentatiile care apar constau din avertizari, la care se adauga smerenia, recunostinta si, cel mai important, respectul. Devenim recunoscatori pentru adevar si pentru roadele acestuia, dar nutrim si respect pentru originea acestui adevar. Oamenii integri manifesta respect si fata de posibilele capcane si tentatii pe care le pot intalni; respectul acesta se demonstreaza, asadar, prin vigilenta fata de astfel de limitari.
Smerenia este, in mod paradoxal, un gen de respect. Tot asa, este intelept sa fie respectat egoul insusi, fiindca in lipsa stradaniilor sale de-a lungul atator eoni, nimeni n-ar fi supravietuit indeajuns de mult incat sa-l transceada. Este o greseala sa se considere egoul ca pe un dusman care ar trebui invins. Este mai avantajos sa fie adoptat, pur si simplu, ca un animal de companie si facut sa dispara cand este tratat cu compasiune.
Orice ar fi infaptuit egoul in trecut, aceasta s-a intamplat, exact ca in cazul unui catel, fiindca nu a stiut sa faca altcumva. Nu este de nici un folos sa-l acuzati ca fiind ceva rau. A-l acuza inseamna a ramane blocati in polaritatea/dualitatea binelui si a raului in loc sa-l priviti ca pe o limitare. Nu este util nici sa-l personalizati. Pana si egoul, care "ar fi trebuit sa stie mai bine", de fapt nu a stiut nimic, fiindca, in caz contrar, nu ar fi gresit.
David R. Hawkins
Sursa: Descoperirea prezentei lui Dumnezeu - Editura Cartea Daath
Imagine:solar9wave.files.wordpress.com