Există cu adevărat vreun sfârșit?
Mi-am pus această întrebare și ce am primit ca răspuns a fost că nu există, în realitate, nici un sfârșit. Niciodată. Că totul trece dintr-o formă în altă. Exact ca noi. Luăm o formă aici, pe pământ, care se schimbă în fiecare secundă cu fiecare respirație, până când „murim” și de fapt trecem în altă formă, altă dimensiune.
Formele se schimbă, dar dacă privim viața dincolo de ele, dacă ne situăm dincolo de ceea ce percepem cu simțurile, înțelegem că nimic nu se schimbă în afară de formă. Iar ce facem noi aici, în existență, este să tot adaptăm formele pentru a descoperi cât mai mult din conștiință. Și pe măsură ce descoperim tot mai multă conștiință, pe măsură ce devoalam inconștiența, înțelegem că TOTUL este PERMANENT, imuabil. Doar noi schimbăm percepțiile și direcția privirii.
Realitățile pe care le creăm de fapt sunt cele pe care suntem dispuși să le vedem. Cu cât devenim mai permeabili pentru viață, cu atât curgem mai lin cu ea. Și cu mai multă blândețe. Și iubire.
Conform cu această înțelegere, avem nevoie de schimbări, când avem nevoie să trecem de un prag în conștiința noastră. Și e mai comod și mai ușor să facem schimbarea în exterior. Sau mai eficient. Așa funcționează aici, pe Terra. E parte din JOC. De fapt, e o buclă inversă a schimbării pe care o vrem. Schimbăm în exterior, că să schimbăm viziunea interioară.
Se poate și altfel? Se poate fără schimbări exterioare? Da și nu. Se poate fără schimbări pe care să le inițiem, împingem, forțăm noi. Pe de altă parte, Viața nu stă în loc. Nimic nu rămâne la fel, de la o secundă la alta. Așadar, schimbarea există oricum, fie că participăm conștient sau nu la ea. Dacă avem ochi, minte și suflet să o „vedem”.
Sfârșit... există așa ceva? Teoretic, da. În plan fizic, acolo unde noi ca oameni jucăm jocul realității modelate de mintea si corpul nostru, da. Mai departe, însă, dacă trecem de planul acesta așa-zis material, dacă înțelegem că există un păpușar în spatele tuturor lucrurilor și acesta este Conștiința noastră, atunci noțiunile "început" și "sfârșit" dispar. Și știm că, de exemplu, o relație cu cineva nu se va sfârși niciodată decât la nivel declarativ. Cu adevărat, ea nu se poate sfârși. Iubirea, energia acelei creații (relații) rămâne mereu vie, prezentă. Rămâne în noi, în conștiința, memoria, inima noastră. Ea trăiește încă, într-un plan sau mai multe după cum alegem. Trecând dintr-o formă în alta... și dintr-un statut în altul. Alegând ce să adauge în viața noastră, când și pentru ce.
Mintea noastră funcționează liniar, folosindu-se de repere precum: spațiu, timp, forme... Inima/Ființa noastră e dincolo de acestea...
Sfârșitul? Doar o convenție. A noastră cu propria minte, în primul rând.
*Imagine: surrealismart.com