Expresie de sine dincolo de modestie și îndrăzneală

Am auzit de la cineva, cândva: "nu fi modest, că nu eşti chiar aşa de grozav". Hm, mi-a luat ceva timp să diger... E interesant că modestia poate fi uneori o formă tare subtilă de infatuare şi importantă de sine, contrar credinţei şi aşteptării că lucrurile stau tocmai invers.

Pe de altă parte, se vorbeşte mult astăzi despre expunere, despre curajul de a ieşi în faţă. Conform unor discursuri şi texte motivaţionale, ar trebui să te exprimi, să fii deschis, să îndrăznești, să străluceşti, să te arăţi cu tot ce ştii şi poţi să fii şi să faci. Dar oare toţi trebuie să ne manifestăm astfel? Şi mereu?

Cred că nu poţi să te expui doar propunându-ţi asta sau doar pentru că aşa ai aflat că „e bine” şi aducător de succes. Dacă nu eşti în acord cu asta, dacă nu ai înţeles şi integrat de unde vine frica de expunere şi exprimare liberă (în caz că aceasta există), dacă nu te-ai explorat suficient, dacă nu ești onest cu tine spre a recunoaște ce-ți place și ce vrei, s-ar putea să-ţi faci mai mult rău...

Sunt de acord că fiecare e aici să-şi exprime darurile, în acelaşi timp pledez pentru explorare de sine, descoperire şi îmbrăţişare a temerilor, înţelegere a tiparelor şi conştiență... astfel faci loc pentru libertatea de a fi şi a te exprima cu înţelepciune şi autenticitate. Iar uneori e mai înţelept să taci, să stai, să-i laşi pe alţii să fie în faţă. Să-ţi exprimi darul în linişte, discret. E vorba de energia din spatele acţiunii sau non-acţiunii. Alteori, e momentul să ieşi şi să exprimi un punct de vedere, un dar, un talent. Să te arăți.

Nimic bătut în cuie, nimic permanent, totul în funcţie de ceea ce e potrivit cu tine, cu viaţa ta şi cu momentul respectiv. Nu e o regulă despre cum să te exprimi pe tine. Și nu e despre a fi sau a nu fi modest, a te expune sau nu. Ci poate că e despre autenticitate. Despre expresie de sine autentică. Despre a fi cine vrei să fii. Cu libertate și bucurie.

Nicoleta Svârlefus