Fă cât poți de mult, dar păstrează-ți sufletul intact

Dacă începi să te simți extenuat, irascibil sau critic înseamnă că ai mers prea departe. Majoritatea oamenilor au chiar simptome fizice care îi anunță că încep să-i lase bateriile. O durere de gât, de cap, o criză de hemoroizi pot fi modalitatea prin care Universul ne alertează că suntem stresați. În loc să muncești și mai abitir sau să înlături simptomele cu medicamente, trebuie să te oprești și să te refaci. Realimentează-ți sufletul și ia-o de la început.

Dacă totuși trebuie să faci lucruri care nu-ți dau răgaz, încearcă să-ți păstrezi buna dispoziție. Nu uita să-ți evaluezi energia înainte de a porni la treabă. Când faci lucrurile în grabă, nu simți nicio bucurie și îți pui singur bețe în roate. Agenda este un instrument de navigare, nu un laț pe care să ți-l strângi în jurul gâtului. Poți trece orice pe lista de lucruri care trebuie făcute, dar dacă sufletul îți tânjește după o gură de aer, toate eforturile sunt în zadar. În loc să notezi ce ai de făcut, scrie cine vrei să fii și cum vrei să te simți în timp ce faci toate acele lucruri.

Ceea ce cauți trebuie să fie de ordin spiritual, nu material. Pune sufletul pe primul loc și vei avea succes spiritual și material. Mulți oameni își fac de lucru pentru a nu se gândi la ceea ce simt. Ei nu vor să înfrunte problemele din viața lor și pentru asta generează un șir nesfârșit de întâlniri, comisioane și proiecte, totul pentru a evita să rămână cu ei înșiși. Spun că nu au timp să vadă ce-i doare pentru că sunt prea ocupați, dar motivul pentru care sunt atât deocupați este că nu vor să vadă ce-i doare. Și astfel, durerea devine mai profundă.

„Toate problemele omului au la origine neputința sa de a sta liniștit și singur într-o cameră“, era de părere Blaise Pascal. Bineînțeles că refuzăm să ne recunoaștem dependența față de muncă. Există numeroase programe sau grupuri de sprijin care încearcă să ne scape de dependența de alcool, droguri, sex, jocuri de noroc, datorii, dar nu există nimic pentru cei dependenți de muncă sau de „ocupare“, deși numărul lor depășește cu mult celelalte grupuri luate separat. S-ar putea ca viața la cote maxime să fie tipică, dar nu e deloc firească.

Am ajuns chiar să considerăm dependența de muncă drept normală, respectabilă. Dacă te duci beat la serviciu în fiecare zi, atragi imediat atenția și ești concediat sau îndemnat să cauți ajutor. Dacă însă muncești douăsprezece ore pe zi, îți reduci la minimum viața personală și lipești bilețele pe ecranul televizorului de la hotel pentru a-ți aminti în ce oraș te afli, nimeni nu găsește acest lucru anormal.

Alergi ca un nebun prin tot orașul, bagi viteză și treci pe galben, ții volanul cu o mână și formezi numere pe mobil cu cealaltă, încercând, în același timp, să strângi bine între coapse paharul cu cafea tare pentru a nu-ți periclita eventualii urmași. Te mândrești cu câte lucruri faci și te simți ratat dacă nu reușești să-ți verifici e-mailul pe linia 1, să vorbești în același timp cu șeful pe linia 2 și cu iubita la mobil. Tocmai atunci bate și cineva la ușă, iar când te întorci uiți cu cine vorbeai pe fiecare din linii.

STAI O CLIPĂ! Chiar te simți bine? Oare te-ai născut ca să trăiești așa? Dacă faci asta tot restul vieții, cum te vei simți la sfârșitul ei? Să fie asta viață?

Alan H. Cohen

Sursa: Viata ca o teapa - Editura Nemira

Imagine:Tiny Buddha