Fă-i copilului tău darul de a te iubi

Autor: Nicoleta Svârlefus - vineri, 16 ianuarie 2015, 16362 vizualizari
Fa-i copilului tau darul de a te iubi

A venit. E aici. Ți l-ai imaginat, l-ai așteptat, iar acum e în brațele tale. Îl învelești, îl sorbi, îl mângâi, îl alinți. Toată lumea o face. Iubirea e prezentă mai intensă și mai vie ca niciodată. Simți întreaga creație a lumii în momentul îmbrățișării și nu te mai saturi inspirând frumusețea și miracolul venit în viața ta. Toți cei de lângă tine aruncă priviri dulci și cuvinte de drag, făpturii nou venite pe pământ. E felul lor de a-i ura bun venit și de a-ți arăta că se bucură alături de tine. Însă după ceva timp....

Iubire sau frică?

Dragă mamă, să știi că granița între iubirea pentru puiul tău, și frica proiectată asupra lui, este invizibilă, greu sesizabilă. Iubirea e prezentă, asta nu punem la îndoială. Însă, de cele mai multe ori, ceea ce faci „în numele iubirii”, faci de fapt în numele fricii. Atașamentul, grija exagerată, tendința de a sufoca se traduc prin frică. Mai târziu, condiționările, pretențiile, interdicțiile, criticile nicicând nu pot fi puse pe seama iubirii.

Copilul vine aici curat, aducând cu el doar ceea ce este cu adevărat: iubire. De acolo, de unde vine el, nu poate aduce altceva. E  deschis, foarte senzitiv, receptiv la toate emoțiile tale și ale celor din jur. Dar mai ales la ale tale. Are o legătură sacră cu tine și cu acest pământ. Recepționează absolut orice vibrație. Înmagazinează absolut orice cuvânt și emoție. Este precum un vas gol, în care tu așezi ce știi, se simți, ce ești. 

Câtă  vreme există elementul de noutate și reușești să te minunezi în fața schimbării din viața ta, produsă odată cu venirea copilului pe lume, ușa inimii tale este larg deschisă, iar ceea ce predomină în comunicarea subtilă cu el, este iubirea. Asta se întâmplă în majoritatea cazurilor. O perioada, doar îl iubești și atât. Nu-i ceri nimic, nici n-ai avea ce. Nu-i spui ce să facă sau ce să nu facă. Nu-l cerți. Nu te superi pe el, nu-l critici. Îl accepți așa cum este și  te bucuri de conexiunea care se creează intre voi. Te mulțumești să-l simți și să-l lași să te simtă, să-l lași să fie așa cum este. Și chiar de-ți mai pierzi răbdarea, cauți tap ispășitor în altă parte, astfel încât să-l ferești pe el de reproșurile tale. Apoi, pe măsură ce te obișnuiești cu noul status, al tău și al familiei, urci din nou în minte, iar vechile frustrări apar, poate în alt chip, cu altă formă, dar încep să iasă la suprafață. Și în mod inexplicabil de cele mai multe ori, angoasele sunt chiar mai adânci și mai puternice decât erau înainte de marea întălnire cu puiul tău. De ce se întâmplă asta?

Pe de o parte, e posibil să fi sperat că venirea unui copil va umple golul pe care-l simțeai deseori, va șterge eventualele nemulțumiri legate de partener și de viața ta în general, va suplini orice altă neîmplinire de până atunci sau este o bifă foarte bună ajutandu-te să te simți în rândul lumii. Iar acum apare deziluzia, căci îți e foarte clar că nu ai reușit nimic din toate astea și că un copil, chiar dacă aparent acoperă niște goluri, poate descoperi și/sau adânci altele.

De fapt, nimic și nimeni din afara ta nu poate suplini vreun gol care se află în interior. Nemulțumirile tale față de tine rămân acolo, orice ar face altcineva pentru asta. Căutările tale continuă, poate mai abitir decât înainte, în ce privește obținerea fericirii mult așteptate. Sigur că ești fericită că ai adus un suflet pe lume, dar aceasta nu e permanentă, semn că treaba ta cu tine nu s-a încheiat. În unele cazuri, abia începe. Nu e responsabilitatea copilului să te facă fericită. El poate să-ți bucure viața, dar nu poate să-ți redea iubirea de sine și fericirea. Asta e treaba ta. Uneori, culmea, el reușește să te facă prezentă la faptul că nu ești fericită. Și că nu te iubești destul.

Copilul poate atinge în tine zone neexplorate, sentimente și emoții necunoscute. Însuși elementul de noutate deschide uși în tine, de existența cărora habar nu ai avut. Și în ultima instanță, procesul tău este procesul tău, creșterea ta aici este doar ajutată de ceilalți și de experiențe, dar munca rămâne a ta. Copilul e o ființă într-un corp mic, are drumul său, creația sa aici. Nu-i pune în cârcă ce nu-i aparține și nu poate să facă. Nu-i pasa responsabilitatea fericirii tale, nu va ști ce să facă cu ea, ba mai mult, îl va distrage de la propria cale, de la propria fericire. Fă-i darul de a te iubi.

Cu drag,

Nicoleta Svârlefus

Sursa imagine: http://bestthingsinbeauty.blogspot.com

 

 



Astro Shop

Cele mai noi articole