Fericire vs nefericire
Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Am avut câteva străfulgerări ale acestei stări, aşa că îmi permit să fac pe deşteptul, chiar dacă în cea mai mare parte a timpului nu iubesc în acest fel. Iar a afla cine eşti înseamnă a fi în comuniune cu miezui divin al fiinţei tale (am numit acest miez Sinele).
Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e că şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiazamare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împarţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva. E şi o chestie tehnică la mijloc. Dacă nu o oferi există riscul să fii copleşit şi să explodezi. Nu că ar fi ceva rău, dar poate mai vrei să mai stai pe Pământ.
A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este, după mintea mea puţin exaltată în clipa de faţă, esenţă căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afară ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă.
Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele (pentru cititorii mai religioşi reformulez: doar în comuniune eu Dumnezeu. Şi adaug: Dumnezeu locuieşte înăuntrul tău.) Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti aceasta fericire? Poţi să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! Te-ai prins? De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi şi încurajezi libertatea.
Sunt conştient că lucrurile despre care scriu sunt la fel de răspândite în relaţiile de cuplu ca milioanele de dolari prin buzunarele mele. Există însă cel puţin un nivel al realităţii, cel al reprezentărilor, unde ele deja există. Ceea ce azi este reprezentare mâine va fi dorinţa, iar poimâine realitate concretă. Sunt sigur de asta, altfel aş renunţă la scris pentru activităţi mai profitabile precum politica sau traficul de droguri.
Partea minunată din toate relaţiile de cuplu nefericite este că îţi arată unde nu există fericirea. Fericirea ta nu se află în celălalt! S-ar putea să-ţi ia foarte mult timp (vieţiîntregi) că să înveţi asta, însă în cele din urmă vei învaţă. După ce cazi de mai multe ori în aceeaşi groapă, în cele din urmă o vei ocoli. Sper să nu înţelegi de aici că sunt împotrivarelaţiilor de cuplu. Sunt pentru! Mă interesează şi susţin orice situaţie de viaţă care te poate învaţă ceva profund. Relaţia de cuplu este o astfel de situaţie.
Problema nu este cu relaţiile de cuplu. Problema este cu oamenii care suferă în relaţii de cuplu fără să înveţe nimic. Iar categoria cea mai nefericită e constituită din cei care suferăşi pretind că sunt fericiţi.
Adrian Nuţă
Sursa: Inchisorile invizibile - Editura SPER
Imagine: Amanda Cass