Fericirea strigata este, de fapt, nefericire cu fard
Nu am incredere in oamenii care-si urla fericirea in public sau pe diverse retele de socializare. Urmaresc anumite persoane care fac asta si realizez ca sub poleiala fericirii se ascund multe tristeti. De altfel, daca nu as putea face diferenta dintre real si vrajeala, as banui asemenea persoane de schizofrenie curata.
Din punctul meu de vedere, oamenii care urla “sunt fericit/a” spun de fapt “sunt nefericit/a; ajutor”.
Asa percep eu aceasta pseudo-fericire tipata din toti rarunchi – ca pe o nefericire machiata strident – ca pe o dama crescuta la pension ce vrea sa para curva de periferie. Ce motive ar avea un om fericit sa-si tipe fericirea in gura mare?
Omul fericit se vede din satelit. El este luminos la fata, radiaza, e viu, zambeste mult si nu este interesat sa afle toata lumea ceea ce este vizibil. Omul fericit plictiseste pentru ca nu starneste reactii, nu starneste compasiune, mila, ci doar invidie. El este plictisitor si enervant pentru cei multi si asta pentru ca fericirea zguduie ego-urile celor din jur.
Nefericitii fug de omul fericit, il izoleaza, il evita, pentru ca el este periculos pentru ei – el nu lupta cu nimeni, nu uraste pe nimeni, el traieste si se bucura din plin de asta.
Ori atunci cand cineva urla in gura mare – sunt fericit, nu vi se pare ca fapt este un nefericit deghizat care cauta mila celorlalti?
Nefericirea genereaza confort, aduna mangaieri… fericirea nu are nevoie de asa ceva. Ea exista si atat. De aceea nu am incredere in cei care-si urla zilnic fericirea. Mi-e teama ca in cele mai multe cazuri sub acele farduri exista un ten cu prea multe impuritati…
Nu mi-ar placea sa traiesc o poveste de dragoste Hollywoodiana. Acolo sunt prea multe lacrimi, prea multa incrancenare, prea putina traire. Inteleg de ce atatea persoane alearga dupa acea poleiala a(i)urita si nu ii condamn, insa ar fi de preferat ca fiecare sa incerce sa-si traiasca propria poveste, ca de la Iisus incoace parca ne identificam prea mult cu modele impuse si prea putin cu noi insine.
Andrei Bogdan Vulpescu
Sursa articol: vulpescu.eu
Sursa imagine: hippiephoebe.blog.cz