Frica de a fi femeie
… 365 de zile pe an și nu doar într-o zi (8 Martie), când s-a stabilit pentru ea, femeia, că e voie, e liber la sărbătoare!
Aceste rânduri s-au născut din întrebarea care sălășluiește în mine de ceva vreme de-acum și care, rămânând fără răspuns, și-a făcut ecou din neputința de a înțelege: de ce există femei care doar azi de îngrijesc, doar azi se distrează, doar azi au liber să facă ce vor, doar azi au dreptul să fie. Și acestora li se adaugă mirarea că, precum diabeticul care scapă în raftul cu torturi, câteva dintre ele, femeile, se trezesc înainte de a cădea în coma de rigoare, înfruptându-se din câteva clipe de fericire, atenție, flori, zâmbete, felicitări, cadouri și felicitări, de parcă musai trebuie luate toate, nu cumva să nu ajungă până anul viitor.
Și n-ar fi greșit nimic în a fi multe, diverse și frumoase dacă zâmbetul pus azi nu ar dispărea în mod subit ca Cenușăreasa la miezul nopții, înainte de a treia bătaie a orologiului de la castel. Dar nici în partea extremă a ignorării acestei zile nu vreau să fie manifestul meu și să-l clasez cum des am auzit la nu celebrez o sărbătoare bolșevică.
Am căutat și am aflat, grație mijloacelor moderne de informare, că ziua aceasta s-a născut dintr-un melanj de întâmplări, semnificații și fapte istorice. Astfel, prima celebrare a avut loc la 28 februarie 1909, la New York, în amintirea unei greve, ce a avut loc cu un an înainte (în 1908), a unui sindicat al femeilor. Un an mai târziu, în 1910, la Copenhaga, a fost propusă sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a fi fixată însă o dată specifică. În 1913, femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă prin care au cerut încheierea Primului Razboi Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste. După Revoluția din Octombrie, comuniștii au declarat ziua de 8 martie – sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică. De acolo ea a fost preluată și în alte țări.
Dar nu despre istorie vreau să vorbesc, deși și istoria a avut rolul său, ci despre frica de a fi femeie în fiecare zi a anului. Căci dincolo de datele istorice, frica de a fi femeie este prezentă în multe din noi, iar cauzele - milenare, multiple și pluriforme sunt adânc înscrise în ADN-ul feminin. Cât de conștiente suntem de acest lucru, cât de inconștiente, reprezintă cheia care face diferența în viața fiecăreia. Pentru că sunt încrustate în memoria colectivă, secolele de supunere față de bărbat, de oprimare, de captivitate, răspândite și întreținute cu diferite scopuri și pentru multe interese, care mai de care mai ascunse. Mai deunăzi ascultai supusă cum mama sau bunica îți spuneau așa e, mamă, de când lumea și pământul, femeia să se teamă de bărbat. De unde și frica…
S-au gravat în conștiința acestui Pământ miile de ani de dominație masculină, simultan cu faptul că cele câteva perioade marcate de mișcări sociale în care s-a cerut egalitate între sexe au fost dezavantajate de lipsa modelelor femeilor autentice, nesupuse regulilor sociale, care au lipsit cu desăvârșire și încă lipsesc din educația noilor generații. Și acest lucru s-a întâmplat nu pentru că aceste femei nu au existat, ci pentru că era interzis. Marii cei aleși ai lumii au decis să fie așa. Să nu uităm, istoria e scrisă de învingători.
De la frica tinerelor fete de a deveni femei și până la "obiceiul" de a-și omorî pruncul dacă acesta este fată, dintr-un colț într-altul al Planetei Pământ, cu mici excepții - menite parcă să confirme regula, s-a întins și s-a propovăduit o frică imensă de a fi femeie. O frică pe care nici nu o mai conștientizăm, pe care multe dintre femei nu au puterea să o identifice, o frică uneori îmbrăcată în straie noi cu fiecare emancipare, cu fiecare nouă orânduire socială, cu fiecare nouă organizare a acestei lumi. O frică ce ne-a transformat de multe ori din sclave, în bărbați cu chip de femeie, care ne-a făcut să credem că a fi femeie e musai despre putere, despre agresivitate, control sau dominare. Sau că a fi femeie este despre renunțare, neâmplinirea viselor, sacrificial obligatoriu al propriei vieți. Și lista poate continua.
O frică care merge mână-n mână cu frica de a fi vulnerabile, sau de a ne asuma puterea care există în noi, cu frica de a ne asuma forța creatoare, inspirațională și transformașională cu care ne putem modela viețile. Nu degeaba se spune că orice femeie are în ea puterea de a schimba lumea. Și frica aceasta merge mână în mână, din generație în generație, de la mama la fiică de cele mai multe ori, merge inertial, inconștient, de la un sine îmbolnăvit, către un sine care nici nu știe că urmează să se contamineze. O frică întreținută, cultivată și inoculată pentru manipulare, pentru supunere și pentru dominare, desi nimeni nu ar trebui să fie mai presus și nimeni mai prejos. O frică născută dintr-o altă frică, dar aceasta este deja o altă discuție.
Mai ales atunci când nu toate am avut norocul să avem lângă noi modele de putere, libertate, autenticitate. Nu toate am avut norocul să avem lângă noi femei care să ne învețe ce înseamnă să fii femeie cu adevărat. Sau măcar să ne spună că putem căuta, că trebuie să întrebăm. Să ne învețe de exemplu, că înainte de a intra într-o relație cu eternul masculin, trebuie să descoperi cine ești tu cu adevărat. Să ne spună că a fi femeie nu este despre putere, ci despre modul în care lumea se raportează la această putere, că ai o voce care poate și trebuie să fie ascultată. Au dus mai departe interpretând pe ici pe colo script-uri vechi de mii de ani, sculptate în memoria colectivă de la triburi la cele mai emancipate societăți, unde și azi a fi femeie încă are "un preț" de multe ori prea scump.
Iar acolo unde e multă frică, nu e iubire și nu crește nimic bun. Pentru că respectul se naște din iubire, respectul este iubire față de tine și abia apoi față de cei din jur. Pentru că deși ne-au învățat mii de ani despre cum să ne fie frică, nu ne-au predat nicio zi lecția iubirii de sine. O lecție pe care o învățăm din viață, uneori din prea multă suferință, uneori prea târziu. Cele mai multe frici pot fi vindecate, dar e nevoie ca fiecare dintre noi să pună umărul în mod conștient. Femeia e putere și forță creatoare, femeia poartă acea putere nemărginită, acea energie specială care îi oferă dreptul de a fi maestră a vieții sale.
În ziua în care vei alege să înlături frica de lângă a fi femeie, va fi ziua în care poți începe să-ți cauți calea spre propria feminitate, spre propria personalitate, spre a te cizela și a te exprima. Va fi ziua în care îți vei asuma în fața ta și a Universului că îți trăiești cu sufletul deschis povestea.
E dreptul tău să-ți scrii cu inima propria poveste. Fie ea de muză eternă pentru bărbatul de lângă tine, fie ea de mamă a pruncilor tăi, fie ea femeie singură, femeie - lider, femeie - gospodină, femeia - tot, femeia – nimic. Femeie! Alegerea chiar poate fi a ta! Cu inima conștientă, și o minte vindecată de frică. O inima ce naște pacea interioară și o minte ce-și găsește liniștea, iar între cele două - armonia.
Pentru că, dragă femeie, nu ești cine ți s-a spus că ești, nu ești cine crezi și ai fost învățată să gândești că ești. Cine ești cu adevărat este scris numai în adâncul ființei tale, ești un copil al Cosmosului cu fărâmă de divinitate, acea fărâmă creatoare, care are puterea de a aduce viața pe pământ. Și asta nu-i puțin lucru. Căci forța aceasta dătătoare de viață, creatoare și transformațională e însuși motivul pentru care a fost nevoie să te naști, să crezi și să traiești cu frica de a fi femeie.
Și poate deloc întâmplător scriu rândurile acestea la început de primăvară. O primăvară magnifică care a venit din senin și într-o zi ne-a făcut să uităm ce e iarna. Și chiar dacă nu se face primăvară cu o floare, uneori e deajuns parfumul unei singure flori să te duci cu gândul la o femeie...
Roxana Alexe