Frica de "gura lumii" sau cum să rămâi nefericit

"Ce zice lumea?" / "Ce-o să zică lumea?"
E una din temerile pe care le-am întâlnit cel mai des şi pe care nu le-am înţeles niciodată.

Până şi pe FB, mă izbesc de ea din două în două postări, în discuţii. E mascată în fel şi chip, de cele mai multe ori are haz, alteori e absurdă, ba chiar penibilă, fir-ar ea să fie.

Ce anume câştigaţi alimentând mereu frica asta? Credeţi că veţi fi mai puţin bârfiţi? În niciun caz nu scăpaţi de gura lumii dacă va uitaţi în ea tot timpul. Iar ea, închisă nu va sta niciodată.
Când îi văd pe unii cum se chinuie să îşi justifice personalitatea, acţiunile, cuvintele, mă pun în locul lor o clipă şi obosesc.

Când mai aveţi timp să trăiţi, fraţilor?
Când mai aveţi timp pentru fericire - dacă acordaţi atâta atenţie nefericirii provocate de cei dispuşi să îşi petreacă vreme îndelungată criticându-va? Ei ar şoma nebăgaţi în seama prin vieţi (probabil) pustii dacă nu ar intra în a voastră, altfel nu văd de unde atâta interes pentru voi şi de ce?

Cei care nu ne sunt pe plac pot fi evitaţi cu mare uşurinţă. Suntem şapte miliarde din care să tot alegem.
Ce relevanţă au părerile celorlalţi până la urmă? Nu e mai importantă realitatea voastră decât percepţia altora asupra ei?

În teatru, de exemplu, nu e deloc indicat să joci cu gândul la spectatori. Dacă mintea ţi-ar sta la părerile lor, nu ai mai fi în stare să faci nimic pe scenă. Tu vezi-ţi liniştit de treaba ta, încearcă să o faci cât poţi tu de bine, fii autentic, joacă pentru partener, nu pentru sală. Şi dacă se întâmplă să îţi fie sala partener, da-i ce ai mai bun în tine fără să aştepţi nimic în schimb.

Natalie Ester