Gândul negândit

Un mare învăţat veni la bătrânul înţelept din creierii munţilor. Bătrânul cânta dintr-un fluier şi şapte vulturi îl ascultau cuminţi, aşezaţi în cerc, în jurul unui foc domol la care fierbea o oală de ceai ce răspândea în aer dulci miresme. Când îl văzu pe drumeţ, se opri din cântat şi turnă ceai în două căni de lut. Invăţatul rupse tăcerea:

- Sunt învăţatul ţinutului. Mi-am închinat viaţa învăţăturii şi, de ani de zile, îi învăt şi pe alţii ca să poată duce mai departe darul cunoaşterii întru ajutorul oamenilor. De o vreme însă, o întrebare nu-mi dă pace: Ce s-ar face oamenii fără învăţătura a tot şi toate ce există?

- Dragul meu învăţat, grăi bătrânul. Invăţătura e lucru mare şi mult bine ai făcut că ai învăţat şi i-ai învăţat şi pe alţii. Invăţătura e de folos, dar dânsa n-ar fi nimic fără gândul negândit până la cel care-l gândeşte prima oară.

Bătrânul sorbi apoi liniştit din ceai, duse fluierul la gură şi începu din nou să cânte. Vulturii se preschimbară într-un şarpe de lumină care se mistui în oala cu ceai. Invăţatul mai vru să spună ceva, dar, în faţa lui nu mai era bătrânul, ci o poieniţă în care îl aştepta căruţa pe care o lăsase la poalele muntelui. Se dezmetici, privi roţile căruţei şi înţelese vorbele bătrânului. ”Invăţatura foloseşte doar găndurile gândite deja!” Si pe tot drumul către casă, mulţumi, în gând, celui ce-a găndit întâi roata, ciocanul, cuiele, slovele, instrumentele muzicale, cântecele, acul, fierăstrăul, cerneala, avionul, becul, telefonul, calculatorul, papanaşii, naveta spaţială, roata olarului şi adormi în căruţa trasă domol de bunul său măgar, mirat că, deşi ştia atâtea, nu-i venise, niciodată, niciun gând negândit de alţii înaintea lui.

Ioan Gyuri Pascu

www.ioangyuripascu.wordpress.com

Sursa imagine: www.artflakes.com