(H)ai noroc!
Folosit pe post de scuza in mintea celor comozi, ca si cand e ceva exterior lor, pe care il pot folosi numai daca vine, eventual cu forta si fara ca ei sa miste vreo sinapsa. Sau pe post de miracol, dat, harazire de la astre, de la mama sau de la Dumnezeu, de catre cei care barem il accepta ca posibilitate. Daca nu vine, asta e, n-au ei norocul altora. Sau e karma de vina. Sau altii. Daca vine, e bine primit, dar atunci nu stiu cum se face, ca norocul nu mai e noroc, ci devine brusc, merit.
Zici ca norocul e asa, ceva care vine din neant, aterizeaza in capul tau, doar daca ai noroc. Si asta, daca esti mai special asa...
Ce sa vezi? Nu vine de nicaieri. Nici macar de unde vii tu cand te nasti.
Norocul e creatie pura. Si-si face loc in mintile deschise, in oamenii care isi lasa spatiu in cap si in viata, si pentru ceea ce „nu stiu ca (nu) stiu” inca, nu doar pentru cunostinte de prin lume (capete) adunate. Care admit ca nu pot controla totul si nu se straduiesc non-stop sa-si explice tot, stivuind ganduri destepte, planuri, verdicte, definitii... Care nu tin neaparat sa stie precis cum va fi viata lor poimaine sau peste 5 ani, ci lasa viata sa mai si curga… in ritmul ei, prin ei. Norocul creste in oamenii care se urnesc sa se urmeze pe ei.
Isi face loc in mintile care se dau la o parte si lasa loc de necunoscut, de traire si viata. In mintile… „evazate”, elastice. In omul care intelege care-i treaba cu el si cu viata lui. Are grija de el, se vindeca, transforma, creeaza spatiu, aeriseste. Face curat in… el.
Si are mereu loc in constiinta. In cei constienti, prezenti. In cei care aleg mai repede calea increderii, decat a deznadejdii. In mintile ceva mai aerisite, in care nu sunt bine-venite plangerile nesfarsite, povestile, comparatiile, judecatile si scuzele. In inimi regasite si deschise, in joaca, bucurie, aventura, risc si... iubire.
Norocul nu e un zar, o potiune sau vreo piatra. Norocul nu vine, ca nu are de unde. Nu circula. Nu e o entitate si nu se castiga pe baza de punctaj adunat in cer. Nu e folosit ca moneda de schimb, de catre Dumnezeu, ca si cum n-ar avea ce sa faca mai bun. Si oricum nu face. Noi facem. Cu ceea ce avem din EL. Cu ceea ce suntem. Si alegem.
Norocul nu exista separat de noi. Il cream, il suntem, il permitem, il continem. Are forma noastra si are loc sa respire exact atat cat ii dam. Si ce noroc ca e asa!
(H)ai noroc, sa fii!
Nicoleta Svârlefus