Hello Failure! Goodbye WHY!
Vorbim mult despre succes, despre cum să fie totul încununat de reușită și parcă uităm de cea mai mare componentă a realității unui succes, a împlinirii lui pe toate planurile și anume:
Cărămizile de eșec care stau la baza oricărei reușite!
Cum adică? Simplu, ai făcut ceva în direcția aia. Nu ai mai stat în bezna indeciziei și în tumultulul haosului creat de lipsa de alegere. Lipsa de acțiune te scapă si de succes și de eșec. Amânarea deciziei (a se consemna că nu vorbesc de amânarea plăcerii, ea fiind totuși un stâlp important în luarea unei decizii.), te ține aparent cald și safe, într-un mediu de cocon. Păi nu aici se produce transformarea? Ba da, doar că ala e proces interior, ideea e că trasformarea apare și se vede după ce iese fluturele din cocon, după ce dă din aripi și există în material în altă formă.
Și ce face mintea noastră când apare eșecul? Păi apare întrebarea părintească “DE CE?”, integrată ca și copil în momentele în care făceam ceva aparent “greșit” sau nu reușeam ceva cum și-ar fi dorit ceilalți adulți semnificativi din viața noastră să facem. Deci cui aparțineau acele dorințe de succes? Iar noi ce făceam? Inventam…inventam motive, căutam să găsim explicații și povești, fără să fim conștienți că prin acest exercițiu…noi începeam să ne introducem acele povești în viața noastră și în modul nostru de a acționa pe viitor, ca și adult. Pe scurt, am găsit explicații la eșecul dorințelor altora. Uitându-mă la jocul copiilor, nu văd ca ei să fie condiționați de o reușită. Este un simplu joc, acționat și împins de FORȚA INTUITIVĂ și ASUMATĂ a alegerilor! Ei, cu mai puține apărări construite și elaborate, nu au ca factor de decizie reușita sau eșecul, au doar jocul și relația din joc.
Într-o lume a liderilor de succes, aleg să mă întorc la copilul din mine și la STAREA DE JOC.
Eșecul m-a dus în locuri și contexte care nu existau, care nu erau încă create, dar care parcă mă așteptau să prindă viață. Cum? Păi din eșec a trebuit să creez ceva! Și a venit acel altceva!
Au intrat oameni în viața mea și întâmplări, care de prea multă reușită nu văd cum ar fi avut loc.
Consider că atunci când tragem linie după un an și așteptăm cu nerăbdare noul an să fie altfel, să se schimbe anul, să ne salveze, să fie altfel...ar trebui să mai privim încă o dată eșecurile din anul respectiv. S-ar putea să fie niște comori pe care decizi să le păstrezi ascunse de ochii privitorilor și din lumina noului an, dar fără de care nu ai putea păși în noul TU. Și cum ar fi dacă ai realiza că acele cărămizi de eșec pot străluci mai puternic decât orice cărămidă de succes pe care vrei să o scoți în față? Cum? O cărămidă este o cărămidă, tu ești cel care alege ce etichetă poartă și ce umbră sau lumină arunci pe ea. Ea stă acolo și nu pleacă nicăieri, oricât de mult ai încerca să polișezi zidul sau să maschezi fațada.
Ridică un zid ca bază de siguranță pe care să pășești, nu pereți care să te protejeze de viață!
Există cărămizi infinite în acest Univers, pentru toată lumea! NO PANIC!
La noi există PUTEREA și RESPONSABILITATEA de ALEGERE a modului în care etichetăm acele cărămizi. OK, NOW YOU CAN PANIC! :))
Propun să ne fie mai ușor să vorbim despre noi ca întreg, cu toate cărămizile în fundație și să facem uși care se pot deschide în pereții înălțați din diverse contexte de viață.
Alexandru-Ionuț Bătinaș