Horoscopul lui Mercur retrograd (19 apr- 11 mai 2010)

Autor: Nicoleta - joi, 22 aprilie 2010, 1881 vizualizari
Horoscopul lui Mercur retrograd     (19 apr- 11 mai 2010)

La începutul săptămânii, Mercur, care tranzitează zodia Taurului, a intrat în mişcare aparent retrogradă. Toată comunicarea s-a întors pe dos, de la simplele si banalele discuţii despre vreme până la negocierile şi discuţiile de afaceri.
 
Când Mercur este retrograd, avem sentimentul că vorbim cu pereţii sau că vorbim împreună şi ne înţelegem separat. Vrem să transmitem un mesaj şi remarcăm uşor miraţi că interlocutorii înţeleg cu totul şi cu totul altceva. Oameni cu care ne era simplu să intrăm în contact, acum par a fi de negăsit. Mesajele din comunicarea electronică ori nu ajung, ori le găsim, cu întârziere, în folder-ul Spam.

Vom avea tendinţa să criticăm tot ce vedem, tot ce citim sau auzim. Ne vom lega prea mult de detalii uitând esenţa. Astfel, este posibil să facem din „din ţânţar armăsar” din orice motiv. În plus, putem avea sentimentul că am uitat lucruri elementare din munca de zi cu zi. Întâlnirile se amână, de obicei din motive banale cum ar fi: o parte „ştia” de o oră, cealaltă parte „ştia” de o altă oră.
 
În general gândirea logică are de suferit. Ideile parcă nu se mai leagă între ele, nu mai creează un tot. Ni se poate întâmpla să nu ne amintim numele unor persoane din anturaj şi, uneori, chiar să nu recunoaştem persoane cu care ne-am întâlnit de câteva ori în ultima perioadă.
Pentru că Mercur se află în Taur, vom avea dificultăţi în relaţiile cu banii şi cu bunurile proprii. Vom pleca să cumpărăm pâine şi vom uita banii acasă. Vom cumpăra lucruri de care, ulterior, ne vom da seama că nu aveam nevoie. Se poate întâmpla să împrumutăm lucruri şi să uităm cui le-am dat, chiar dacă acest fapt s-a petrecut cu o zi în urmă. În general procesele legate obţinerea unor bunuri vor fi îngreunate. Vom putea avea sentimentul unei inadaptabilități la partea practică a vieţii. Vom avea sentimentul că suntem lipsiţi de inspiraţie şi că problemele casnice par a nu-şi găsi rezolvările.

Mercur este retrograd până pe 12 mai şi are câteva scopuri precise în viaţa noastră:
- În primul rând ne încearcă răbdarea şi capacitatea de a rămâne calmi în diversele situaţii în care ajungem.
- Să ne gândim de două ori înainte de a transmite un mesaj şi să-l formulăm cât mai simplu astfel încât să fie înţeles de la bun început.
- Să verificăm dacă mesajele trimise au fost primite.
- Să nu disperăm în caz că nu reuşim să intrăm în contact cu cineva.
- Să ne aşternem ideile pe hârtie, de preferabil într-o agendă, şi să nu ne străduim să le dăm o formă finală daca observăm că „lucrurile nu se leagă”
- Să ne reevaluăm relaţia cu banii şi cu bunurile proprii.
- Să nu luăm hotărâri, la nervi, pe baza unor motivaţii fără substanţă.

Cu toate acestea, Mercur retrograd ne aduce şi „daruri”: ne ajută să corectăm/ajustăm un proiect, ne îndeamnă să reluăm idei mai vechi pe care le-am abandonat, să revenim asupra unor proiecte pe care nu le-am finalizat, să găsim obiecte rătăcite sau pierdute, să ne reconciliem cu persoane din viaţa noastră, să ne reîntoarcem în locuri care ne-au plăcut (să repetăm o călătorie), să citim cărţi pe care demult ne-am propus să le citim, să reînnodăm relaţii vechi.

Iar pentru că este plasat in Taur, Mercur retrograd permite renegocierea salariului, recalcularea unor venituri, corectarea termenilor unor contracte.

Să vedem ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte.

Berbec:
Tu, poate mai mult ca oricare altă zodie, ar trebui sa fii atent la bani, cum îi cheltuieşti şi ce relaţie ai cu ei. Atenţia ar fi  bine să ţi-o îndrepţi şi către bunurile personale şi către activităţile de natură casnică. Chiar dacă te încearcă un sentiment de neputinţă, ia lucrurile pas cu pas, iar dacă simţi că te împotmoleşti într-o acţiune, amână continuarea, până îţi vei regăsi forţa de a te reapuca. Ţine-ţi, pe cât posibil, nervii în frâu.

Taur:
Sentimentul care te încearcă pe tine este legat de capacităţile tale intelectuale. Vei încerca să acumulezi şi mai multă informaţie, doar-doar vei fi mai „deştept”. Ideea este nu să acumulezi informaţii, ci să te uiţi la ce ai învăţat până acum. Ai ocazia să afli în ce fel te pot ajuta în definirea ta ca individ, acumulările de cunoştinţe din ultima perioadă. Şi evită să intri în panică dacă ţi se pare ca ai uitat unele idei. Sau şi mai rău, evită să te superi dacă eşti înţeles greşit. Mai bine explică cu calm şi cine eşti şi ce vrei.

Gemeni:
Oscilaţiile şi indeciziile sunt cele care te frământă în această perioadă. Dacă intuiţia îţi spune un lucru, mintea vine şi spune: dar dacă…? Se accentuează şi tendinţa de a-ţi raţionaliza trăirile şi sentimentele, şi uneori chiar încerci să joci teatru pentru a-ţi crea armonia. Încearcă să nu opui rezistenţă haosului care crezi că s-a instaurat in capul tău. Mai bine dă-i pace şi îndreaptă-ţi atenţia spre ceea ce simţi.

Rac:
Toate teoriile elevate despre lume şi viaţă pe care le-ai acumulat şi le-ai expus cu atâta eleganţă până acum încep să se amestece, să nu mai aibă formă şi consistenţă. Te simţi ca un actor pe scenă, în faţa unei săli arhipline, care realizează în mijlocul piesei că a încurcat rolurile. Poate că o pauză de „stagiune” ţi-ar prinde bine. Lasă deoparte teoriile şi discursurile. E momentul să începi să asculţi.

Leu:
Este posibil să ai sentimente de revoltă faţă de propria carieră sau statut social. Începi să te întrebi dacă asta este ceea ce vrei şi dacă doar atâta poţi. Gândurile de schimbare pot să mai aştepte. Pe de altă parte nu te supăra pe cei care întârzie la o întâlnire sau uită să îţi dea telefon la ora la care au promis. Nici dacă îşi făceau nod la batistă sau îţi mutau inelele de pe o mână pe alta nu îşi aminteau. Nu o lua personal. Te respectă la fel de mult.

Fecioară:
Tu azi spui una, mâine te suceşti. Îţi schimbi ideile funcţie de auditoriu, iar semnalele de fundal sunt legate de dorinţa de a părea atotştiutor. Lecţia pe care Mercur vrea să te înveţe în această perioadă este legată de moralitatea în utilizarea cunoştinţelor spirituale. O analiză a modului în care te exprimi ar putea constitui baza pentru succesul în care îţi poţi folosi inteligenţă şi intuiţia.

Balanţă:
Ţie ţi se cere să regândeşti „împărţeala” când vine vorba de banii şi resursele celuilalt. Dacă până acum ai funcţionat după regula „ce-i al tău e şi al meu, ce-i al meu e doar al meu”, e momentul să te întrebi dacă nu cumva ai strâns mai mult decât poţi duce. Poţi avea idei neclare când vine vorba de iubire şi să începi să te întrebi cât de curate şi de reale sunt sentimentele tale, cât sunt bazate pe atracţie fizică şi cât pe ceva mult mai pur şi mai frumos.

Scorpion:
Comunicarea în relaţii, fie că e cea cu partenerul de viaţă, fie cu cei de afaceri, este afectată. La primul semn că eşti neînţeles atunci când transmiţi un mesaj, o dorinţă sau  o idee, te apucă gânduri sumbre. Scenariile în care rupi legăturile şi începi totul de la capăt sunt prezente dar la fel de confuze precum comunicarea. Cel mai bine ar fi să încerci să reevaluezi modul în care comunici, cât de sincer eşti şi poate îţi vin idei de îmbunătăţire a actualelor relaţii.

Săgetător:
Pe tine te apucă nervii la locul de muncă. Ai sentimentul că eşti tratat sub nivelul valorii tale, că ceilalţi te calcă în picioare şi că munca ta este inutilă. Lecţia lui Mercur în cazul tău este legată de smerenie în faţa superiorilor ierarhici şi de a găsi bucuria în activitatea pe care o desfăşori indiferent de cât de banală ţi s-ar părea. Păstrează-ţi calmul chiar şi atunci când crezi că ai perfectă dreptate. S-ar putea să nu o ai şi să îţi dai seama prea târziu.

Capricorn:
Ai putea să resimţi limitări în latura ta creativă. Te simţi blocat şi te enervează lipsa de originalitate, atât la tine, cât şi la ceilalţi. Dacă ai copii sau lucrezi cu copii, vei avea sentimentul că nu te ascultă, că nu aud sau se fac că nu înţeleg ce le ceri. Poţi avea tendinţa să devii autoritar în faţa lor şi să foloseşti argumente precum „eu sunt mai mare şi ştiu mai bine” sau „trebuie să mă asculţi pentru că sunt părintele tău”. Şi în manifestarea iubirii vei depune eforturi. Atitudinea ta va fi una mai mult raţională şi vei încerca să faci totul calculat. De la tine se cere să încerci să creezi armonie între ceea ce gândeşti şi ceea ce îţi spune inima. O plimbare lungă şi tăcută ori cu persoana iubită, ori cu copiii, îţi vor atenua stările de nervozitate, şi e posibil să găseşti şi căile optime de a comunica cu cei din jur.

Vărsător:
Tu găseşti dificilă comunicarea cu membrii familiei. Eşti foarte raţional în comunicare. Pentru tine situaţiile sunt ori albe, ori negre. Acum este momentul să vezi ce „idei puţine, dar fixe” ai, cât de mult reuşeşti să te mulezi şi pe nevoile celorlalţi, cat de mult le respecţi identitatea în cadrul familiei. Pornind de la această analiză vei obţine, în final, şi marea armonie din familie după care tânjeşti atât de mult.

Peşti:
Tu eşti copleşit de multitudinea de informaţii pe care le-ai obținut în urma studiilor sau a cercetărilor personale. Această stare te apasă în special pentru că ai sentimentul că îţi sunt inutile şi îţi ocupă spaţiu în creier degeaba.  Lecţia ta reprezintă „reorganizarea” informaţiilor, sortarea lor şi încercarea de a te concentra pe cât mai puţine domenii de interes pe care să le dezvolţi. Ţi se cere atenţie la tendinţa de a-ţi dispersa căutările în prea multe direcţii. Un prim pas ar fi să-ţi conştientizezi capacităţile intelectuale reale, să vezi cât de mult te laşi influenţat de ceilalţi şi cât din alegerile pe care le-ai făcut îţi fac cu adevărat plăcere.

Andreea Talmazan



 



Astro Shop

Cele mai noi articole