Iluzia optică a minţii

Uşurinţa cu care mintea ne abate atenţia de la adevărurile ascunse se datorează tocmai felului în care este ea proiectată. Mintea este ca un fel de cabinet misterios, în care se găseşte un compartiment foarte mare, unde secretele periculoase sînt ţinute ascunse de ochii indiscreţi; acest compartiment scapă nedepistat deoarece spaţiul expus vederii păcăleşte ochiul; acest gen de protecţie induce în eroare, dând impresia că întregul spaţiul nu ar conţine decât compartimentul de suprafaţă. Odată ce aflăm de existenţa acestui compartiment mental secret, avem la îndemînă cheia pentru a-l deschide.

Cheia este contemplaţia. Motivul pentru care contemplaţia este atît de utilă în acest caz este acela că ne temem foarte tare să deschidem acel compartiment. Contemplaţia ne ajută să nu ne mai simţim copleşiţi de adevăruri tulburătoare, astlel încît să creăm un refugiu interior sigur şi în acelaşi timp ne permite să scoatem la lumină acele gânduri.

Dar mai întâi să vă dau cîteva detalii cu privire la acest ingenios proiect al minţii. Deşi o parte dintre amănuntele oferite în acest capitol s-ar putea să fie destul de dense, înţelegerea mecanismului mental va ajuta la clarificarea anumitor lucruri atunci când vom explora tiparele emoţionale care ne guvernează viaţa. Să începem.

Mintea primeşte numeroase fluxuri de informaţie, iar acestea circulă pe canale paralele. Atunci când ascultăm o prietenă care vorbeşte, de exemplu, zone separate ale minţii vor înregistra tonul vocii, expresia feţei, gesturile, ritmul şi înţelesul vorbelor ei — iar din toate acestea mintea va distila sentimentele aflate dincolo de cuvintele rostite. Ea poate să spună: „Mă simt bine” — şi totuşi vocea ei tremurândă şi ochii în lacrimi ne fac să înţelegem cât de supărată este în realitate — aceasta este interpretarea pe care mintea o distilează din suma totală a datelor furnizate de acele canale separate.

În general, aceste canale înregistrează ceea ce se petrece în jurul nostru într-o regiune a minţii aflată în afara zonei cu care conştientizăm. Putem înţelege vag cum se simte prietena noastră sau — dacă sentimentele ei sunt evidente — putem deveni conştienţi de faptul că este foarte tristă. Dar cel mai adesea, cea mai mare parte din ceea ce înregistrează aceste canale rămâne în afara conştientizării depline — întrevedem undeva în mintea noastră tristeţea ei, fără a deveni conştienţi în mod explicit de aceasta.

De fapt, mai puţin de un procent din toate informaţiile primite de minte ajunge în zona conştientizării. La fel, majoritatea reacţiilor noastre la acele informaţii rămân inconştiente; privirea noastră înţelegătoare trădează grija pentru acea prietenă, chiar dacă pe moment nu suntem conştienţi de acea extensie. Cea mai mare parte dintre informaţiile înregistrate şi dintre reacţiile la acele informaţii este administrată de acele zone invizibile ale minţii care se ocupă de vasta panoplie a evenimentelor nesemnificative ale vieţii, ca să nu ne deranjeze pe noi cu toate nimicurile.

Şi totuşi, în virtutea acestei iluzii optice create de minte, noi trăim cu impresia că suntem conştienţi de toate informaţiile pe care le primim şi de tot ceea ce facem. Această iluzie persistă în ciuda faptului — recunoscut de ştiinţele cognitive — că suntern conştienţi doar de un mic segment al percepţiilor şi acţiunilor noastre. Pentru noi, acel mic compartiment pare să umple întregul cabinet mental.

Această iluzie este utilă — în cea mai mare parte. Atunci când vă ascultaţi prietena, nu vreţi să vă obosiţi să înregistraţi toate regulile de sintaxă pe care le urmează, în virtutea cărora puteţi da un sens cuvintelor ei. Nici nu vreţi să analizaţi modificările subtile din tonul vocii şi din mişcările muşchilor feţei, care semnalează care sunt adevăratele ei sentimente. Din fericire, toate acestea se petrec în mintea dvs. în mod automat şi instantaneu, astfel încît să nu fiţi nevoit să depuneţi eforturi conştiente.

Dacă în timp ce vorbiţi cu prietena dvs. vă aflaţi la volan, de exemplu, vă concentraţi atenţia în principal asupra conversaţiei; atenţia vă este întreruptă doar ocazional atunci când o maşină trece foarte aproape sau când cineva se pregăteşte să treacă strada. Activitatea de a urmări traficul, de a decide când trebuie să frînaţi, să acceleraţi, să semnalizaţi, toate pot fi lăsate în siguranţă pe seama acelui compartiment invizibil de undeva din mintea noastră.

Aceste compartimente mentale sunt necesare deoarece atenţia noastră, care hotărăşte ce anume trebuie observat, este limitată. Mintea selectează continuu detalii din jur pentru a le aduce în centrul atenţiei noastre limitate, în vreme ce înregistrează o gamă mult mai largă de date. Ceea ce este înregistrat fără a fi adus în atenţia noastră ajunge în alte compartimente separate ale minţii.

O parte incredibil de mare dintre lucrurile pe care le facem şi le vedem zilnic se strecoară în compartimentul secret al minţii. Această dispariţie implică reacţia noastră automată, precum şi multe gînduri şi sentimente. Atunci când aceste trucuri ale minţii ajung să fie bine învăţate, ele acţionează ca un magician priceput, care ne păcăleşte cu iluziile lui desăvîrşite.

Tara Bennet Goleman

Sursa: Cum poate mintea să vindece inima - Editura Curtea Veche

Imagine:http://jonathankey.com