Importanţa respiraţiei
Când noi ne naştem, realizăm prima respiraţie adânc şi din plin. Din nefericire, de-a lungul anilor, cei mai mulţi dintre noi uităm de acest potenţial intrinsec şi îl înlocuim cu respiraţia inconştientă, superficială. Respiraţia superficială este un obicei condiţionat, care are originea în reţinerea respiraţiei pe durata stresului. Corpul se tensionează şi reţine o cantitate mică de aer, ce umple doar partea de sus a plămânilor. La un moment dat când aceasta se întâmplă foarte des, respiraţia superficială devine un obicei şi chiar un mod de epuizare.
Respiraţia superficială este determinată de „reacţia la stres” şi întăreşte tensiunea în corp, iar o astfel de tensiune constantă în timp întăreşte respiraţia superficială şi astfel se creează un cerc vicios, ce poate fi foarte periculos pentru corp, dacă este pe o durată mare de timp. El va continua puţin câte puţin să epuizeze energia vitală şi va lipsi plămânii de maximum de oxigen posibil.
Punând o mână chiar mai jos de cutia toracică (deasupra stomacului, în jurul părţii frontale a chakrei plexului solar) şi inspirând adânc, observăm mişcarea în mâna noastră. Se mişcă ea înspre interior sau spre afară? Se mişcă cumva? Dacă aţi respirat corect, mâna s-a mişcat vizibil înspre exterior. Respirând corect, diafragma (muşchiul ce separă cavitatea toracică de cea abdominală) se mişcă încet, în jos, pentru a crea vid în cavitatea plămânilor. Ca rezultat al acestei mişcări descendente, abdomenul este forţat înainte.
Dacă ne imaginăm că plămânii sunt împărţiţi în trei părţi, respiraţia adâncă începe cu mişcarea în jos a diafragmei şi umplerea cu aer a părţii celei mai de jos a plămânilor, apoi partea din mijloc şi pieptul se umflă, iar în sfârşit, se umple cu aer partea de sus a plămânilor. Atunci când persoana expiră, ea expiră complet şi în întregime, aceasta se numeşte respiraţie abdominală sau respiraţie diafragmatică şi înlocuieşte obiceiul de a respira distructiv şi îngust.
Respiraţia abdominală nu înseamnă respiraţia aerului în abdomen sau stomac, ea înseamnă umplerea părţilor celor mai joase ale plămânilor complet şi în întregime – suplimentar faţă de părţile de sus, astfel încât nu numai pieptul, ci şi muşchii abdominali, se ridică şi se mişcă în timpul respiraţiei şi coboară la loc, când respiraţia se termină, precum un balon.
Respiraţia abdominală poate fi întărită conştient, în clipa în care ne observăm vechea respiraţie superficială, până când aceasta devine o obişnuinţă subconştientă. Ea este foarte importantă, căci previne dezvoltarea tensiunilor atunci când persoana face faţă perturbaţiei, permite corpului să se mişte mai mult (nu numai partea superioară a pieptului, se mişcă întregul piept şi de cele mai multe ori şi abdomenul), minimizând astfel rigiditatea şi nemişcarea, prevenind producerea „reacţiei la stres” şi ajutând corpul să fie activ.
Un alt factor important este acela că, respiraţia abdominală atrage după sine vitalitatea în zona chakrei C3, care este chakra plexului solar. Aşa cum am văzut înainte, C3 – chakra plexului solar, conduce zona ce guvernează stomacul, ficatul, pancreasul şi glandele suprarenale, care sunt hotărâtoare în timpul „reacţiei la stres”. Stomacul, în mod obişnuit, este asociat cu emoţiile, din cauză că cei mai mulţi oameni tensionează această zonă în timpul „reacţiei la stres” şi al respiraţiei căci la cei mai mulţi oameni această zonă este sub tensiune în timpul „reacţiei la stres”, utilizând respiraţia superficială, interiorizând emoţiile negative în această zonă – şi astfel, ulcerele, deranjamentele digestive şi problemele intestinale devin inevitabile.
Respiraţia abdominală face ca plexul solar să conserve energia vitală a corpului, aşa că sănătatea este păstrată şi ea ajută corpul să folosească mai mult oxygen decât în cazul respiraţiei superficiale, contribuind la claritatea minţii, iar în timpul perturbaţiilor, acea parte a corpului va fi mai puţin tensionată. Când respiraţia abdominală devine un obicei, ea va ajuta persoana, nu numai să nu creeze mai multă tensiune, dar va ajuta şi la eliberarea vechilor tensiuni. Trebuie să ne reamintim întotdeauna că tensiunea internă este cauzată de sistemul nervos, contractând şi rigidizând muşchii interni şi externi ai corpului.
Respiraţia abdominală profundă nu permite să se întâmple aceasta, căci întăreşte continuu mişcarea muşchilor, iar aportul suplimentar de oxigen contribuie la sporirea energiei vitale a corpului, în mod considerabil.
Bedri Cag Cetin
Sursa: ENERGIA UNIVERSALA
Imagine: everydayloveart.com