Indoiala fata de insasi existenta fricii

Intr-un mediu cultural dominat de teama, in care frica ajunge sa produca dependenta chiar, singurul lucru de care se vede ca nu suntem in stare sa punem la indoiala insasi existenta reala a acestei frici. Suntem mult mai predispusi la neincredrea in fericire sau bunastare. Suntem mereu inclinati sa ne indoim de veridicitatea sentimentelor celui de langa noi, deoarece nutrim convingerea ca, mai devreme sau mai tarziu, ceva rau s-ar putea intampla, facand ca ele sa dispara. S-ar putea, chiar, sa nu manifestam incredere in bunatate deoarece ne temem sa nu fim mai apoi manipulati. Nu reusim, insa, niciodata, sa ne indoim de existenta fricii insesi. 

Nu suntem capabili sa vedem teama ca pe o simpla senzatie ce dispare odata cu altele, in momentul in care o infruntam cu curaj, in cadrul temporal oferit de momentul Acum, separata clar de evenimentele sau scenariile care ii dau nastere. Ne ingaduim mereu sa ramanem de-a pururi victimele acestui puternic sentiment care este teama.

Indiferent daca temerile noastre privesc incalzirea globala, politicile comerciale, sanantatea sau fanatismul religios, capacitatea noastra de a face alegeri intelepte si a intreprinde actiuni inteligente se vede considerabil diminuata in momentul in care pornim la drum dintr-un punct de vedere caracterizat de frica. Nu devine, oare, in acest mod un obiectiv de maxima importanta capacitatea de a construi societatea si pe alte baze, total diferite de teama si supravietuire?

Cu toate acestea, cand vine vorba de teama, ca si in situatia in care vorbim despre Dumnezeu, ceea ce dorim nu este sa ne indoim; ceea ce vrem cu adevarat este sa credem. Oricare ar fi obiectul temerilor noastre, avem tendinta sa generalizam lucrurile pana catre cea mai grava consecinta posibila, pe cea mai mare scala posibila, de obicei pe baza unor dovezi partiale sau evenimente deosebite petrecute in mod izolat. 

Ceea ce este cu adevarat ingrijoratoare este rapiditatea cu care avem tendinta de a da crezare lucrurilor inspaimantatoare, chiar si atunci cand avem la dispozitie doar o cantitate limitata de dovezi privind veridicitatea acestora. Acest lucru este in mod special adevarat mai ales atunci cand este vorba despre scenariile pe care ni le faurim despre noi insine. Parem a fi mai mult decat predispusi sa credem tot ceea ce ne-ar inspaimanta, ca si cum ne-am extrage seva vitala chiar din senzatia ce ni se pare binecunoscuta, rezultata din perceptia asupra propriului sine, pe care o capatam din simplul fapt de a ne fi frica.

Iata de ce, a fi capabili sa ne indoim de absolut fiecare dintre propriile noastre scenarii, care ne creeaza atetea furtuni launtrice, si a manifesta compasiune fata de suferintele pe care convingerile noastre le produc asupra noastra si a celor din jur reprezinta modalitati profunde de imbogatire a inteligentei noastre omenesti. Pentru a face asta, insa, este necesar sa ne alegem un punct de plecare pentru intemeierea unei relatii cu propriile temeri, precum si pentru a putea sane punem sub semnul intrebarii valabilitatea convingerilor, iar acest punct de plecare poate exista numai in cadrul temporal al lui Acum.

A ne orienta atentia intotdeauna catre momentul Acum - a realiza, adica, faptul ca "adevaratele mele scenarii incep intotdeauna in momentul Acum" - ne da posibilitatea de a vedea ca avem realmente capacitatea de a ne infrunta anumite senzatii care, in lipsa unei atitudini ferme sin partea noastra, ne sperie si ne indeamna sa ne refugiem intr-o agresivitate egoista. Aceasta este calea spre compasiune fata de toata suferinta pe care o vedem in lume.

Si fiecare respiratie avuta in libertate fata de starea de victima a senzatiilor noastre interioare scoate in evidenta miracolul pe care il constituie lumea in care traim si insasi viata noastra. Atunci cand putem vedea lucrurile in acest fel, cand ne gasim cuprinsi de senzatia deplinatatii fiintei noastre, in loc sa fim caracterizati de o continua nepotrivire tematoare, nu suntem oare cu mult mai mult predispusi de a face alegeri creatoare de viata?

Fiecare clipa in care constiinta ne ste pusa in evidenta este si o relatie stabilita cu perceptia noastra constienta si cu scenariile de tip EU, tu, trecut si viitor, pe care ni le cream, intre aceasta perceptie si tot ceea ce ne inconjoara. Ne putem intreba singuri: "Care sunt trasaturile calitative ale atentiei mele? De unde anume pornesc la drum in calatoria mea launtrica? Ce anume se creeaza in mine, in chiar acest moment?" 

Atunci cand ne manifestam recunostinta totul devine putin mai sacru.

Richard Moss

Sursa: Mandala fiintei, Ed. Cartile Elena Francisc

Imagine:http://www.qdtricks.org/