Inima transformarii. Cat de curajoasa este iubirea ta?

Multi privesc iubirea ca pe o forta pur pozitiva. Ea este pozitiva -  insa pentru ca iubirea sa se ridice la nivelul mult propovaduit de a fi cea mai puternica energie de pe planeta, aceasta trebuie sa fie mai presus decat experienta de a te simti bine pe care o tot sustinem noi. 

Iubirea trebuie sa imbratiseze totul, de la euforie la devastare, de la altruism la egoism complet, atat la nivel personal, cat si colectiv. Pentru ca iubirea sa fie acea forta atatcuprinzatoare despre care tot vorbim, aceasta trebuie sa imbratiseze si sa acopere complet intunericul si suferinta lumii. Transformarea durerii si suferintei in pozitivitate, in compasiune profunda si in vindecare este calea prin care iubirea atinge toate acestea si creste in propriile inimi, pentru a imbratisa viata cu totul. In acest sens, contrastele complementare se unesc – Yin si Yang devin un intreg dinamic, iar viata curge intr-un flux profund, curajos si robust din si prin noi.

Deoarece viata este plina de pierderi, suferinta trebuie sa fie parte integranta din iubire. Suferinta trebuie sa ne permita sa iubim mai mult, nu mai putin. Atunci cand ascundem/inabusim suferinta, impiedicam transformarea iubirii din durere si a suferintei in placere, frumusete profunda si compasiune autentica. Reciproc, iubirea trebuie sa ne permita sa suferim mai mult. Si face acest lucru, deoarece de ce ne pasa si iubim mai mult aceasta lume, de aceea ne rupe mai mult inimile. In fine, o masura a iubirii noastre integrate este gradul in care inimile noastre au fost frante, deschise si au recapitulat acea frantura, pentru a sta si mai profund deschise. In acest mod, paradoxal, putem gasi atat concreta, cat si inefabila uniune, frumusete, apreciere si permanenta grija pentru binele si implinirea tuturor in viata.

Atunci cand suferim pentru ceva anume, realizam cat de mult iubim acel lucru sau cat de mult a insemnat pentru noi. Aceasta experienta ne deschide catre valoarea celorlalte lucruri pe care le iubim - asta daca nu ne temem de suferinta si de durerea care vine odata cu ea. Intr-un fel, notiunile religioase de salvare pot fi vazute ca o alta cale de a inlatura starea proasta, asa cum poate face si ideea de iubire romantica – ca altcineva ne va face fericiti si intregi, iar toate problemele noastre vor disparea.

Nu pledez pentru a cauta durerea de inima, insa este uimitor pana unde s-ar duce umanitatea pentru a inlatura durerea psihologica, pana in punctul de a nega persistent realitatea. Aceasta se intampla probabil pentru ca durerea este, la propriu, gustul mortii, al bolii si al traumei. Intuim ca nimic nu se poate simti la fel de rau ca moartea, la propriu. Ma duc pana intr-acolo, incat spun ca frica de durere, de gustul mortii finale este sursa suferintei personale si planetare, deoarece in mintea noastra echivalam a ne simti rau cu suferinta. Insa durerea nu este suferinta. Suferinta este, de fapt, refuzul de a risca sa ne confruntam cu durerea. In mod ironic, suferinta apare atunci cand vedem lucrurile intr-o maniera lipsita de poezie, dintr-un singur unghi, in loc sa o vedem paradoxal, in totalitatea sa, ca interdependenta si promovarea reciproca a proprietatilor intunericului si luminii, Yin si Yang.

Teoria Yin-Yang este una dintre putinele comori practice, non-duale, ale intelepciunii antice pe care o avem pentru a ne ilumina spiritual in viata de zi cu zi. Yin si Yang fac parte din Daoism, folosofia pragmatica a convieturii in armonie cu natura si practica medicinii chineze. Sunt recunoscatoare pentru instruirea si pregatirea mea in medicina chineza, pentru experienta in aceasta dinamica profunda si, nu in ultimul rand, un practic model de viata ce ne permite sa apreciem din plin vindecarea, spiritualitatea, sustenabilitatea, ecologia, economia si toate celelalte aspecte ale vietii. Cheia catre teoria Yin-Yang si marca ei de validitate sunt pentru mine atat poetice, cat si imbratisatoare de intuneric si lumina, bine si rau, vizibil si invizibil, fericire si tristete, pozitiv si negativ. Acestea sunt truismele paradoxale, dialectice ce cuprind atotschimbatorul si simultanul regenator flux al vietii.

Unitatea dintre Yin si Yang, prezentata ca simbolul ideograma Yin-Yang, poate fi rezumata ca efectul combinat fundamental al unitatii intunericului si a luminii. Numai atunci cand intunericul si lumina se transforma si se ridica unul pe celalalt, noi atingem adevarata totalitate, plenitudine. Aceasta este legea naturii ai carei subiecti suntem cu totii. Toata realitatea, asa cum o stim, urmeaza ciclul nasterii, mortii si renasterii. Putem celebra acest ciclu in vietile noastre de zi cu zi, traim gustul fricii mari de la sfarsitul vietilor noastre pentru care inventam credintele religioase si protejam corespunzator atasamentele noastre – pentru a evita sa dam fata cu inevitabila moarte.

Dezamagirile zilnice si pierderile taie din atasamentele noastre, expunand fricile si vulnerabilitatea, provocand instinctele de supravietuire la toate nivelurile. Totusi, daca putem respira adanc si permite inimilor noastre sa angreneze natura lor transformatoare, ducand durerea in pozitivitate, atunci putem gasi mai multa pace, libertate si unitate. Bonusul imbratisarii transformarii prin declinurile noastre zilnice – micile noastre morti – este acela ca ajungem sa traim mai din plin atata timp cat suntem in viata. E oare de mirare ca in franceza, corespondentul pentru „orgasm” este „petit mort”, care se traduce literar ca „mica moarte”?

Atunci cand este transformatoare, moartea figurata este extazul final (asa cum toate declinurile au acest potential), orgasmul inimii. La moartea noastra literala, nu avem sansa de a transforma vietile noastre; tot ce stim este ca trupurile noastre fizice putrezesc. 

In mod ironic, atunci cand negam unilateral si incercam sa evitam moartea prin respingerea imbratisarii acelor dureri de inima mai mici, zilnice, vietile noastre devin un fel de somnambulism. Acest lucru se intampla atunci cand nu avem suficient curaj sa imbratisam natura transformatoare inerenta a propriilor noastre inimi, permitand durerii sa ne tranforme intr-o generoasa si integrala spiritualitate. 

Atunci cand nu ne imbratisam micile morti perpetuam oroarea de care se presupune ca ne este atat de frica in viitor. Antidotul este sa murim, la figurat, azi, astfel incat sa putem reveni la viata cu adevarat atata timp cat inca mai suntem in viata.

Transformarea emotionala este un efort radical creativ. Transformarea este cheia de a uni polaritatlie, paradoxurile vietii ce par a fi contradictii – intunecatul Yin cu luminosul Yang, asemeni cercului vietii. Sa stam aproape de paradox inseamna sa stam pe calea spiritualitatii curajoase, a iubirii, din toata inima. 

Cheia pentru a trai cu o inima transformatoare este curajul; acel curaj de a confrunta totul onest si franc, imbratisand acele aspecte dureroase ale vietii, la adevarata lor valoare. Insa confruntarea cu aceasta durere sa fie facuta intr-un mod complet creativ. Pana la urma, fericirea nu este opusul suferintei. Transformarea este. 

Marea ironie, cursa in care pica multi in goana dupa placere este ca suferinta rezulta in urma incercarii de a evita sa ne simtim prost. Cu cat evitam sau prelungim mai mult durerea, cu atat mai profunda devine suferinta fortificata in inimile noastre si cu atat mai tare ne indepartam de libertate, iubire deplina si conectarea cu lumea intr-un mod semnificativ. Intr-adevar, atunci cand evitam frumusetea unui paradox, ne desprindem de oroarea ironiei sale.

Atunci cand imbratisam dificultatile si durerea iubirii si le transformam in compasiune, profunzime, bogatie, recunostinta, apreciere, frumosete si minune, facem iubirea atotcuprinzatoare, holistica in cel mai profund sens posibil. In acest fel, noi permitem iubirii sa fie la fel de puternica, mare, intreaga si unificatoare precum sustinem noi ca este. Ne transformam inimile in cele mai puternice emitatoare de energie de pe planeta, cel putin la modul figurativ!

Ca parte a istoriei umanitatii de negare si incercare de a inabusi sentimentul de a ne simti rau, am inventat raiul, unde totul este perfect. Credem in reincarnare, astfel incat moartea nu mai devine atat de ingrozitoare pe cat este. Ne abdicam sensibilitatile in favoarea unui dumnezeu distant, imaginat sau in favoarea unei „lumini” perfecte, in loc sa descoperim inerenta natura a moralitatii si compasiunii in inimile noastre, prin imbratisarea intunericului pentru lumina. Am inventat milioane de ritualuri pentru  a inabusi anxietatea. Am creat basme ale invierii pentru a justifica credinta in imortalitate. Ne rugam  sa ne simtim mai bine, astfel incat sa evitam sa ne confruntam cu dificilele si tragicile realitati pe care nu le putem controla. Aceleasi provocari, in mod ironic, elibereaza, ne duc in profunzime si ne spiritualizeaza cu adevarat. La un moment dat, descoperim ca o viata de iad este ceea ce traim, tocmai pentru ca am inventat iadul si raiul, din capul locului.

Atunci cand dam la o parte toate detaliile religiei suntem lasati cu durele aspecte concrete ale vietii. Daca dam la o parte dependentele, obsesiiile si compulsiile, suntem mult mai apti sa dam peste si mai multe aspecte dure ale vietii. Daca indraznim sa abandonam, chiar si temporar, compulsiile noastre pentru a urmari vindecari mai putin benigne ale anxietatii si dezamagirii, cum ar fi sexul excesiv, indulgentele culinare, atunci ramanem cu mai multe aspecte de acelasi fel ale vietii.

Insa aspectele dure ale vietii nu sunt atat de rele. Pentru cei sinceri si recunoscatori, pentru cei intuitivi si curajosi, aceste aspecte sunt in mod cert mai dezirabile decat urmarirea placerilor superficiale in viata, urmarirea religiei sau a deziluziei, a fanteziilor Noii Ere. De ce? Deoarece provocarile vietii si durerile au in interiorul aparent impenetrabilei lor carcase si nesfarsitelor sale coridoare o gratioasa si profund blanda cale catre libertate, impinire si usurinta in propria piele si in aceasta lume. 

Atunci cand renuntam sa mai evadam in basme, ne ramane posibilitatea reala de a transforma vietile si spiritualitatea noastra, daca avem curajul si creativitatea de a aprecia si persevera dincolo de paradoxurile ce integreaza spiritualitatea noastra in lume.

Inima transformarii- partea a II-a

Jack Adam Weber

Sursa: http://wakeup-world.com/

Traducere: Alice Danila

Foto: www.devianart.com