Inteligența zodiilor

Autor: Nicoleta Svârlefus - vineri, 28 august 2009, 225922 vizualizari

INTELIGENŢA ZODIILOR - Ce tip de inteligențǎ ai?

Sigur cǎ la o primǎ lecturǎ a titlului, ai putea înțelege cǎ zodiile pot fi clasificate dupǎ nivelul de inteligențǎ sau cǎ existǎ zodii mai inteligente și zodii mai puțin inteligente. Nici vorbǎ de așa ceva. Așa cum nu existǎ zodii bune și rele, tot așa nu se poate vorbi despre zodii inteligente si neinteligente.

Numai cǎ fiecare zodie are un anumit tip de inteligențǎ, o anumitǎ modalitate de a și-o exprima și anumiți factori care o potențeazǎ din acest punct de vedere.

De asemenea, zodia în care te-ai nǎscut și guvernatorul acesteia ne furnizeazǎ informații prețioase despre felul în care îți folosești imaginația, despre memorie, despre rapiditatea cu care gǎsesti soluții la problemele tale, despre cât de intuitiv ești și cât de aplecat spre studiu și cunoaștere, despre spontaneitate.

Iatǎ câteva repere pentru fiecare zodie în parte:

BERBECII au o inteligențǎ activǎ, efervescentǎ.

Ei sunt puși mereu pe inventarea a noi sisteme de gândire și acțiune. Le place sǎ experimenteze noul din plin, iubesc pasiunea și  aventura, astfel cǎ nu stau prea mult pe gânduri, atunci când au de luat decizii sau când trebuie sǎ porneascǎ la acțiune.

De fapt s-ar putea spune, fǎrǎ urmǎ de eroare, cǎ Berbecii preferǎ sǎ acționeze decât sǎ gândeascǎ. Sunt ajutați însǎ de o intuiție ascuțitǎ și capacitatea de a se orienta rapid în orice situație.

Iau decizii ferme și se descurcǎ de minune chiar și în situații de crizǎ. Evident, din cauza precipitǎrii și a nerǎbdǎrii, greșesc deseori, dar asta nu-i face sǎ se schimbe. Gândesc cu o rapiditate uluitoare, de aceea rareori cineva reușește sǎ ținǎ pasul cu ei. Când își susțin un punct de vedere, sunt foarte convingǎtori, chiar dacǎ susțin de fapt un paradox. Îi ajutǎ foarte mult farmecul irezistibil, modul direct și concis de a se exprima, precum și siguranța de sine.

Iubesc începuturile, dar nu sunt foarte buni în a continua ceea ce încep.

TAURII sunt ancorați în șabloane rigide de gândire.

Semn fix, de pǎmânt, Taurul este acela care nu crede nimic pânǎ nu vede cu proprii ochi. Are o inteligențǎ practicǎ, orientatǎ spre analizǎ, observare și asimilare a informațiilor. Considerǎ cǎ acțiunea trebuie sǎ vinǎ numai în urma unei analize riguroase și a calculǎrii tuturor posibilitǎților care pot apǎrea pe parcurs. De fapt, acest nativ vrea mereu sǎ se asigure cǎ este în siguranțǎ și de aceea își asumǎ doar riscuri calculate.

Când trebuie sǎ facǎ o schimbare majorǎ în viața lui, trebuie sǎ se pregǎteascǎ mental, sǎ se obișnuiascǎ cu ideea, lent, în timp, și eventual sǎ facǎ acea schimbare pas cu pas. Are, de asemenea, o inteligențǎ creatoare ieșitǎ din comun și un simț estetic deosebit.

Iluziile și conceptele idealiste sau filozofice, în mod cert n-au fost inventate pentru sau de cǎtre acești nativi. Pentru cǎ ei nu pot vorbi sau gândi pe marginea unui subiect, pe care nu-l pot proba și palpa. Însǎ odatǎ ce au asimilat o informație sau un concept, e clar cǎ va sǎlǎșlui în mintea lui pentru totdeauna.

GEMENII au o inteligențǎ vie și curioasǎ.

Dupǎ pǎrerile și scrierile unora, Gemenii sunt superficiali. De fapt, cred cǎ Gemenii sunt mai degrabǎ atât de curioși sǎ afle și sǎ învețe câte o fâșie din fiecare domeniu cu care iau contact, încât evident cǎ nu le mai rǎmâne timp sǎ și aprofundeze domeniul respectiv. Cu alte cuvinte, ei știu câte puțin din toate. Iar darul lor cel mai de preț nu este atât bagajul imens de cunoștințe, cât felul în care știu sǎ-l aplice, imediat și eficient.

Gemenii au într-adevǎr o inteligențǎ vie pe care nu ezitǎ sǎ o etaleze ori de câte ori au ocazia. Vorbesc mult, despre câte în lunǎ și în stele, au un simț al umorului și o mobilitate verbalǎ ieșite din comun și sunt absolut delicioși în conversație.

Gândesc cu repeziciune, sar de la un subiect la altul cât ai clipi, sunt interesati de tot ce îi înconjoarǎ. Le place foarte mult sǎ acumuleze informații în timpul cǎlǎtoriilor. Sunt creativi și se simt deseori atrași de artǎ și culturǎ.Sunt foarte buni scriitori și oratori.

RACII se ghideazǎ dupǎ inteligența emoționalǎ.

Acești nativi sunt plǎmǎdiți predominant din emoții. Memoria, imaginația și intuiția sunt darurile de preț ale oricǎrui nativ Rac și reperele dupǎ care se conduce în viațǎ. E-adevǎrat cǎ Racii care sunt încǎ atașați de copilǎrie și pǎstreazǎ încǎ foarte vii principiile cǎpǎtate atunci sunt destul de timizi și sensibili. Aceștia pot deveni, din cauza emoțiilor imtense, precum și din cauza rǎnilor din trecut, extrem de subiectivi.

În schimb, Racii ceva mai evoluați, care se axeazǎ pe latura spiritualǎ, pot descoperi cu ajutorul emoțiilor, din ce în ce mai multe daruri de preț, care-i ajutǎ sǎ realizeze lucruri mǎrețe. Imaginația Racilor este neîntrecutǎ și îi ajutǎ în domenii artistice .

Pentru Raci, adevǎrul propriu vine din interiorul ființei, el trebuie simțit la nivel profund, la nivel de emoție, de suflet. Racul simte pur și simplu când trebuie sǎ acționeze și simte când trebuie sǎ facǎ o schimbare sau ce alegeri sunt bune pentru el. De aceea, ar trebui sǎ se bazeze pe intuiție.

LEII opereazǎ cu o inteligențǎ coordonatǎ de voințǎ.

Acești nativi își construiesc realitatea dupǎ cum le place și dupǎ cum vor ei sǎ o vadǎ. Pe ei îi intereseazǎ ceea ce vor și ceea ce-i ajutǎ sǎ obținǎ ce vor. Nu stau sǎ se împiedice de detalii și nici nu apleacǎ urechea la lucruri care i-ar putea opri din drum. E-adevǎrat cǎ uneori, gândirea lor, care graviteazǎ în jurul ego-ului puternic, poate fi obositoare pentru cei din jur.

Au o minte focusatǎ pe scopuri mǎrețe și sunt dovada cea mai clarǎ cǎ atunci când îți dorești ceva , chiar se întâmplǎ, și cǎ energia gândului și imaginației poate materializa. Așadar, ei nu obosesc niciodatǎ sǎ -și imagineze și nici nu renunțǎ la a lua din viațǎ numai ce le place. Gândindu-se intens la ce-și doresc, pânǎ la urmǎ li se întâmplǎ. Sunt destul de idealiști, iar cei mai puțin evoluați spiritual sunt vanitoși și egocentrici.

Gândirea Leului este cuprinzǎtoare, dar știe sǎ selecteze doar ceea ce-l ajutǎ sǎ fie creativ, strǎlucitor și leader.

FECIOARELE au o inteligențǎ analiticǎ.

Nicio zodie nu este mai analiticǎ și mai logicǎ decât Fecioara. Acești nativi opereazǎ cel mai mult cu logica și pragmatismul. Sunt ancorați în realitatea imediatǎ, se limiteazǎ la a gǎsi soluții practice și viabile, nelǎsând loc de dubii sau speranțe inutile.

Fecioara gândește în detaliu și ia mereu în calcul toate efectele posibile ale acțiunilor ei. Nu-i place sǎ fie luatǎ pe nepregǎtite și este  foarte reticentǎ la schimbǎri. Deseori, creazǎ scenarii fataliste, la care se gândește constant și în care în final ajunge sǎ creadǎ. Este destul de anxioasǎ, se îngrijoreazǎ din nimicuri.

Memoria Fecioarei este absolut uimitoare, reținând chiar și cele mai mici detalii, astfel cǎ deseori cei din jur se roagǎ ca aceasta sǎ mai și uite. La capitolul imaginație nu stǎ foarte bine, pentru cǎ nici nu crede cǎ i-ar servi la ceva. Creativitatea pierde teren în favoarea logicii și preciziei.

BALANŢELE au o inteligențǎ comparativǎ și diplomatǎ.

Balanța inventeazǎ conceptul „noi” în gândire. Ea nu poate trǎi singurǎ, ci are nevoie de alții pentru a învǎța și mai ales pentru a face comparații. Are o gândire orientatǎ spre diplomație și armonie, gǎsind mereu cele mai blânde și diplomate soluții la orice problemǎ. Ea trǎiește în context social și nu concepe viața de una singurǎ.

Este foarte creativǎ, deși deseori pare sǎ aleagǎ doar cǎrǎrile bǎtǎtorite. În cazul ei, imaginația se împletește foarte frumos cu rațiunea. Are o gândire detașatǎ de emoții, care poate fi numitǎ gândire socialǎ.

Memoria, evident nu este una în care sǎ încapǎ detalii. Nu reține numele unei teorii, dar poate reține foarte ușor conceptul de bazǎ, dacǎ o intereseazǎ. Cartacteristica cea mai frumoasǎ a gândirii Balanței este, fǎrǎ doar și poate, extrapolarea în tot ce face, de la „eu” la „noi”.

SCORPIONII au o inteligențǎ profundǎ și misterioasǎ.

Scorpionul dispune de o profunzime și o subtilitate a gândirii, pe care celalalte zodii, nu numai cǎ nu le pot practica, ci nici mǎcar nu le pot înțelege. Inteligența acestui nativ este orientatǎ spre idei care distrug și reconstruiesc în același timp. Gândirea este plinǎ de înțelesuri subtile și simboluri. El vede mai mult decât pot vedea alții și asociazǎ ceea ce vede cu înțelesuri misterioase, care deschid poarta unei lumi magice, doar de el înțeleasǎ.

Intuiția Scorpionului este din nou unicǎ, mergând la rǎdǎcina lucrurilor și gǎsind cele mai neașteptate soluții la orice problemǎ, de aceea poate fi un bun psiholog sau un excelent detectiv.

Scorpionii sunt atrași de tot ce înseamnǎ mister, tabu, ocultism, secret. Au o memorie foarte bunǎ, mai ales pentru lucrurile care au însemnǎtate specialǎ pentru ei. Poate ține minte lucruri care altora li se par fleacuri și nu reține alte lucruri, foarte importante pentru alții.

SǍGETǍTORII   au o gândire fǎrǎ limite.

Când spui Sǎgetǎtor, spui depǎșirea granițelor, fie cǎ e vorba de granițe la propriu, fie cǎ e vorba de granițe mentale, culturale, filozofice, religioase.

Acești nativi asimileazǎ în gândirea lor orice concept, idee, crez care îi inspirǎ. Ei știu cǎ fiecare lucru pe lumea asta are o explicație și sunt dispuși sǎ gǎseascǎ rǎspunsul și cauza oricǎrui fenomen care-i pasioneazǎ.

Par sǎ aibǎ rǎspuns la orice și de cele mai multe ori chiar îl au. Sunt mereu însetați sǎ se documenteze, sǎ evolueze, sǎ se emancipeze. Sǎgetǎtorul are o mobilitate mentalǎ fantasticǎ, combinatǎ cu un simț al umorului greu de egalat. Nu îi place sǎ aparținǎ niciunui sistem, singurele sisteme pe care le acceptǎ fiind de naturǎ filozoficǎ sau religioasǎ.

Are o generozitate uimitoare, împǎrtǎșind mereu celorlalți din cunoașterea lui. Vrea permanent sǎ înțeleagǎ cauzele fenomenelor și cautǎ sǎ aibǎ o relație bunǎ cu Divinitatea. Are o minte pasionalǎ, orientatǎ spre explorarea continuǎ de teritorii noi. Cu toate acestea, emoțiile nu sunt punctul lui forte, preferând sǎ se bazeze pe rațiune.

CAPRICORNII au o gândire  calculatǎ.

Capricornii știu sǎ-și foloseascǎ inteligența milimetric, în scopul de a extrage avantaje din asta. Pentru ei, nimic din ce fac, spun sau gândesc nu trebuie sǎ fie inutil, ci trebuie sǎ serveascǎ unui scop. Ei știu foarte clar cǎ așa cum își  aștern așa dorm, deci vor sǎ foloseascǎ fiecare secundǎ în prezent, ca sǎ le fie bine în viitor.

Fiind un semn al iernii, Capricornul are o gândire rece, calculatǎ, precisǎ pânǎ în cel mai mic detaliu. Dar orice proces de gândire sau cognitiv trebuie sǎ aibǎ neapǎrat o finalitate concretǎ, un rezultat, altfel nu-i vede rostul. În general, gândirea și inteligența acestuia sunt folosite în cea mai mare parte pentru obținerea succesului și a unei imagini sociale respectabile.

Imaginația Capricornului nu este grozavǎ, pentru cǎ el este obișnuit sǎ vadǎ lucrurile în alb sau negru. Iar emoțiile nu au ce cǎuta în ecuația vieții, din punctul lui de vedere. Are senzația cǎ emoțiile mai mult încurcǎ lucrurile. Face însǎ uz de ele, doar atunci când urmǎreste sǎ obținǎ ceva.

VǍRSǍTORII au o inteligențǎ inovatoare și originalǎ.

Vǎrsǎtorului, acest vizionar înnǎscut, îi este atribuitǎ o gândire pe care nu o poți integra în niciun tipar. Mintea lui proceseazǎ ideile cu o rapiditate și o spontaneitate incredibilǎ. Are flashuri de geniu și un flux de idei ca o cascada. Uneori, soluțiile par sǎ vinǎ dintr-o altǎ dimensiune, care nu are nicio legǎturǎ cu pǎmântul și cu prezentul. Pentru cǎ ei insisi par sǎ vinǎ din viitor, sǎ-și aminteascǎ din viitor, oricât de ciudat ar pǎrea. De aceea, deseori îi șocheazǎ pe cei din jur.

Sunt vizionari, au capacitatea de a privi holistic lucrurile și nu prea le place sǎ se piardǎ în detaliu. Unde alții vǎd uscǎturi, Varsatorul vede o grǎdinǎ superbǎ, pentru cǎ își imagineazǎ ce-ar putea deveni în viitor orice lucru. Vǎrsǎtorul are imaginație, creativitate și intuiție dezarmante.

Gândirea lui nu are limite, bariere, preconcepții, prejudecǎți sau tipare rigide. El pur și simplu își dǎ voie sǎ gândeascǎ la scarǎ mare.

PEŞTII au o inteligențǎ intuitivǎ.

Se poate spune cǎ Peștii nu gândesc, ci simt. Ei trec totul prin prisma senzațiilor și intuiției. Pentru ei nu existǎ ceva ce mintea sǎ nu poatǎ cuprinde și de fapt nu acceptǎ imposibilul. Sunt într-o comuniune permanentǎ cu universul și cu energiile subtile, chiar dacǎ în mod conștient sau nu. Cert este cǎ au intuiții și rǎspunsuri care depǎșesc sfera realitǎții în felul în cae o percep ceilalți. Ei pur și simplu simt ce trebuie sǎ facǎ și simt drumul pe care trebuie sǎ-l urmeze.

Au o imaginație foarte bogatǎ și o memorie care absoarbe informațiile ca un burete, fǎrǎ prea mult efort din partea lor. Peștii cred cǎ nu existǎ nimic din ce nu pot fi, face sau avea, dar nu atât pentru ei, cât pentru comunitate. Ei se simt parte integrantǎ din angrenajul numit univers și niciodatǎ nu pot gândi numai pentru scopul personal.

Peștii gândesc dincolo de limite, crezuri, legi, emoții, rațiune, voințǎ, ambiții. Ei opereazǎ în principal cu iubirea, acea iubire christicǎ, transcedentalǎ, dezinteresatǎ și cu asta se hrǎnesc toatǎ viața.

Nicoleta Svarlefus 
https://www.nicoletasvarlefus.ro/programe   
🌐 Facebook 🌐 Instagram
  



Astro Shop

Cele mai noi articole