Îți impui un standard imposibil?

Autor: AstroCafe.ro - joi, 25 octombrie 2018, 5408 vizualizari

Bărbații suferă mai mult decât femeile de sindromul pot și singur. (De aceea NASA trimite femei în navetele spațiale: în cazul în care apar probleme trebuie să fie cineva care să ceară instrucțiuni.) Bărbații sunt învățați că trebuie să știe tot și nu prea admit că nu este chiar așa. De asemenea, din dorința ca totul să meargă ca pe roate, bărbații sunt mult mai stresați. De aceea, atunci când o femeie supărată se adresează unui bărbat, acesta crede că el trebuie să rezolve problema, chiar dacă femeia respectivă nu-și percepe supărarea ca pe o problemă; ea vrea pur și simplu să se descarce.

În final, bărbatul își ridică brațele și pleacă din cameră strigând: „Nu te înțeleg.“ Dacă, într-o astfel de situație, bărbatul ar renunța la rolul său de salvator și ar lăsa femeia să-și spună oful, aceasta s-ar simți mult mai bine, iar el ar fi mai puțin stresat. Femeile trăiesc mai mult decât bărbații pentru că nu duc pe umerii lor toată povara lumii și își exprimă sentimentele mult mai ușor. Așadar, domnilor, hai să mai câștigăm câțiva ani de viață și să ne bucurăm cât putem!

Femeile au însă altă problemă. Ele au fost învățate că trebuie să năzuiască spre un standard social de frumusețe imposibil de atins. Dacă nu ai cincizeci de kilograme, ten de porțelan, iar buzele nu-ți sunt ca un colțunaș umplut, nu ești bună. Femeile atrăgătoare care apar pe copertele revistelor mănâncă o frunză de salată pe zi și aproape că fac infarct atunci când descoperă un rid. Un preț cam mare, nu? Și chiar și pozele lor au nevoie de retușuri.

Frumusețea este minunată, dar tiranică! Alți oameni se străduiesc să trăiască după anumite standarde religioase cu dogme foarte dure. Ar trebui să fii sfânt ca să le poți urma și chiar și atunci ar fi imposibil. (Cred că sfinții au fost mult mai umani decât îi prezentăm noi astăzi; fiind însă morți, îi putem idealiza oricât pentru că nu cunoaștem latura umană a caracterului lor.) Normele etice sunt importante, dar dacă devin tiranice, ucid.

„Dacă preceptele morale după care vă conduceți vă fac trist sau dependent, sunt greșite. Nu vă spun să renunțați la ele, pentru că s-ar putea să fie tot ce aveți. Ascundeți-le însă ca pe un viciu pentru a nu distruge viața unor oameni mai buni și mai simpli“, era de părere Robert Louis Stevenson.Cea mai nobilă normă morală este integritatea personală – să trăiești în armonie cu propriul tău sistem de valori.

Foarte rar, idealurile religioase încurajează opțiunile personale deoarece nu recunosc că Dumnezeu se află în fiecare dintre noi și de acolo ne călăuzește. Nici nu consideră oamenii destul de demni pentru a fi în legătură directă cu Dumnezeu. De aceea, dogmele religioase sunt o lungă listă cu reguli despre felul în care ar trebui să trăiești; unele ți se potrivesc, altele nu. Religia îi ajută pe mulți dintre noi, dar unii ar trebui să-și privească adânc în suflet și să-și creeze propriul destin. Ar putea afla sensuri mai profunde dacă și-ar descoperi Biblia interioară în loc s-o urmeze pe cea scrisă de alții.

Nu-l poți fotocopia pe Dumnezeu; cu cât faci asta mai des, cu atât imaginea devine mai vagă, până când orice asemănare cu originalul dispare. Dogma îți impune să adopți relația altcuiva cu Dumnezeu, iar aceasta nu poate fi niciodată la fel de strânsă ca atunci când ți-o construiești singur. Ne întoarcem, așadar, la broscuța de pe buștean. Mai devreme sau mai târziu, karma fiecăruia dintre noi va respinge dogma. Singurul lucru mai important decât a fi bun este de a fi autentic.

Dacă trăiești conform credințelor tale, vei face mai mult bine decât dacă trăiești după ideea de bine a altcuiva. Sinceritatea intențiilor atrage mai mult succes decât încercarea de a urma porunci impuse din afară. Pentru a obține ceea ce vrei, fii ceea ce ești. Imitația te sufocă; autenticitatea te înalță. Perfecțiunea nu este o treaptă pe care s-o atingi, ci adevărul pe care să-l recunoști. Găsește perfecțiunea în ceea ce ești și vei scăpa de teroarea bolii de a plăcea.

Alan H. Cohen

Sursa: Viata ca o teapa - Editura Nemira

Imagine: www.scmp.com

 



Astro Shop

Cele mai noi articole