Iubeşti cu adevărat pe cel de care te agăți?
Dependența de altă ființă umană, dincolo de vârsta fragedei copilării, este cel puțin nefirească... Se întâmplă ca oamenii să îşi construiască viața bazându-se pe cea mai apropiată persoană, ajungând uneori să se încolăcească precum vița de vie pe stâlpul care o poate susține, umbrindu-i acestuia fiecare clipă, slăbindu-l, răpindu-i libertatea.
De obicei, acceptarea de a ajuta, de a fi sprijin pentru cel care are această nevoie la un moment dat, porneşte din compasiune sau sentimente de iubire. Dar, repetată constant, devine un mod de viață pentru cel dependent şi o datorie pentru cel care s-a lăsat folosit. Şi, ca orice datorie care trebuie îndeplinită indiferent ce, este sancționată la fiecare abatere cu reproşuri, acuzații de neiubire şi, evident, cu un sentiment profund de vinovăție...
Există şi femei (sau bărbați) care, în numele iubirii față de partener, îşi creează o viață dependentă exclusiv de nevoile acestuia – permanent atenți să satisfacă orice dorință, chiar fără să i se ceară. Scopul este precis: partenerul trebuie să fie recunoscător, el nu mai poate face nimic independent, pentru că legătura strânsă devine repede lanţ greu de carceră... Relaţia aparent simbiotică este imediat transformată într-o înțelegerere tacită, o înşelătorie de ajutor biunivoc cu conotaţii de slugărnicie.
Din nefericire, cel care pare subjugat ştie precis că, făcându-se umil şi util, se poate insinua în toate intenţiile şi acţiunile partenerului şi poate astfel controla viaţa celui care, în mod eronat, se crede stăpân.
Oricare versiune de parazitare manifestată are la bază o formă agresivă de egoism, fie pornit dintr-o apetenţă de a profita de sentimentele celuilalt, sau poate doar din simplă comoditate, fie deghizat în dragoste şi devotament. Cum nicio formă de egoism nu are legătură cu iubirea, nicio formă de sclavie sau de dominare în numele şi pentru iubire nu este justificată.
Pentru cei care nu au totuşi puterea de a schimba, rămâne doar timpul să erodeze până la sânge sentimentele sau acceptarea şi, odată cangrenată relaţia, să o poată amputa pentru a-şi creşte apoi, din cicatrici, aripi uşoare cu vis de zbor înalt...
Iuliana Costiuc