Iubire versus nevoie
Iubirea din nevoie nu e iubire. Relatiile nascute din nevoie vor ajunge, mai devreme sau mai tarziu, intr-un punct critic. Oamenii care aleg sa fie impreuna dintr-o nevoie (de dragoste, de sprijin, de siguranta, de apreciere etc) ajung sa se instraineze, dupa ce se satura sa lupte unul cu celalalt pentru atentie. Mai intai se indragostesc, fiind convinsi ca au gasit pe cineva care sa le umple golul din interior, sa le satisfaca nevoia de iubire si apreciere. Apoi devin cersetori. Cer tot mai multa atentie. Incep sa lupte pentru control. Dar e de fapt o lupta pentru energie, energia celuilalt, indiferent cum e manifestata.
Cand tu nu-ti esti de ajuns, cand nu esti constient de cine esti si cata iubire ai in interior, incepi sa cauti in afara. devii cersetor inflacarat. Dar cu cat ai mai mult din energia celuilalt, cu atat vrei mai mult. Asa apar nevoia de control, gelozia, posesivitatea. Apar din inconstienta. In-constienta de sine. Suferinta este mereu prezenta acolo unde exista lupta. Unde nevoia este "liantul". Unde frica sponsorizeaza toate alegerile, cuvintele, gesturile. Iar unde e frica nu poate fi si iubire.
Astfel, oamenii ne-constienti de sine ajung sa puna in spatiul dintre ei tot mai multa frica. Iubirea este sugrumata, eliminata treptat, inlocuita tot mai mult cu frica. Si-atunci... de ce sa te miri ca nu mai ramane nici macar ce era la inceput.
Apoi, oamenii obosesc sa lupte, pentru ca isi pierd speranta ca vor fi vreodata fericiti. Atunci apare detasarea. Si, in cele mai multe cazuri, constientizarea, trezirea.
"Dragostea nu dureaza" este un mit. Un mit crezut de cei care nu s-au descoperit pe ei insisi si comorile din interiorul lor. Un mit in care oamenii prinsi in iluzie inca mai investesc energie si pe care ajung sa-l confirme, in cele din urma. Bineinteles ca dragostea nu dureaza acolo unde e falsa sau unde nici macar nu a existat vreodata. Ceva ce nu exista nu are cum sa dureze. Ceva care nu e hranit si manifestat iarasi nu are cum sa dureze.
Va spun insa ca iubirea exista si dureaza, crescand tot mai mult, inflorind pe masura ce este lasata sa iasa in afara, pe masura ce este impartasita fara limite. Iubirea nu scade in intensitate, ci se amplifica, devenind tot mai profunda, acolo unde curge liber si se manifesta din interior catre in afara. Acolo unde oamenii aleg sa iubeasca fara sa astepte nimic in schimb, unde iubirea este o alegere si nu o necesitate, unde motivatia nu este suferinta sau nevoia ci impartasirea si experimentarea.
Asadar, "calatoreste" impreuna cu cineva in viata pentru ca alegi sa-i daruiesti din inima si iubirea ta, si nu pentru ca ai nevoie. Aceasta este adevarata iubire. Ea daruieste si primeste, nu cere si nu pretinde. E puternica prin ea insasi, nu asteapta nimic din afara. E nelimitata, nu incepe si nu se termina, nu se grabeste sa ajunga undeva, nici sa se faca simtita prin cineva. Ea doar ESTE si se manifesta, cu generozitate, fara limite, intr-o continua experienta, in A FI.