Iubirea folosită ca scut sau armă
Până nu te-a judecat cineva că nu ești o persoană suficient de spirituală, nu ai cunoscut cu adevărat lumea spirituală de pe Facebook. Nu e tragi-comic faptul că oamenii care se plâng de neiubirea celorlalți și care vorbesc des despre iubire, pun citate despre iubire, sunt, nu de puține ori, cei mai aprigi torționari și judecători?
Pentru cei care au experimentat celebrul triunghi Karpman (victimă - persecutor - salvator), ceea ce am scris mai sus este "old news", omul care pozează în victimă, d-abia așteptând momentul să sară la beregata persecutorului, astfel devenind la rându-i persecutor. Visul victimei este să devină persecutor.
În cazul de mai sus, iubirea a fost folosită ca scut, nimic mai mult, nimic mai puțin. Lucrurile funcționează în modul următor, fiecare dintre noi are un mecanism defensiv pe care ni l-am creat în copilărie, mecanism care devine, nu de puține ori, personalitatea noastră la vârstă adultă. Acest mecanism l-am creat pentru a ne proteja de suferința pe care am experimentat-o când eram mici, mecanism pe care l-am actualizat constat până în acest moment.
Mecanismul nostru defensiv este extrem de adaptabil, este mult mai adaptabil ca percepția noastră conștientă despre viață, de aceea, pentru a rămâne activ, va emula, va mima orice este necesar.
Pentru mecanismul nostru defensiv, scopul scuză mijloacele și un concept care pare aproape invincibil, "iubirea", este excelent pentru a fi adoptat și folosit ca scut sau armă.
Iubirea, cea autentică, pare a fi un nivel al conștiinței umane (conform David R. Hawkins), nu poate fi direcționată și nici asociată cu ceva din exterior. Când simțim iubire, suntem în iubire. Nu putem spune că în același moment iubim ceva și urâm altceva, aceea nu este iubire, este cel mult infatuare care pendulează între nivelele distructive ale conștiinței: dorință, furie și mândrie.
Ceea ce am scris mai sus este un concept periculos pentru mecanismul defensiv, pentru că în cazul iubirii autentice, mecanismul nu mai are vreun rol, este dezactivat. Acesta este motivul pentru care oamenii se tem de iubire și nu își permit să o simtă prea des. Mecanismul lor defensiv îi parazitează și îi menține la nivele de conștiință joase care nu permit cu adevărat deschiderea, alchimia internă și transcenderea dualității (măcar pentru câteva momente). Să îi spui unui om că atunci când este în iubire, nu este în iubire doar față de soț / soție / partener / parteneră ci față de întreaga creație, aici incluzând și toate femeile și bărbații, e cam periculos, nu? Că oamenii au confundat iubirea cu dorința, cu posesia, asta e o chestie "de mult fumată", doar că încă mulți oameni nu și-au deschis percepția către această realitate.
Cum sunt și eu, fie că vreau, fie că nu vreau, în această lume așa zis spirituală, pot observa foarte ușor cum mecanismul defensiv al unor oameni îi păcălește că ating stări pe care, în realitate, nu le ating. Un om care atinge iubirea, bucuria, pacea ori chiar iluminarea, în momentul în care a verbalizat ori a scris despre asta, a părăsit automat nivelul conștiinței al iubirii, bucuriei, păcii ori iluminării. Acestea sunt nivele non-duale, nu pot fi trecute în cuvinte, nici măcar exprimate.
Acesta este motivul pentru care atunci când cineva folosește iubirea, pacea sau orice alt nivel non-dual pentru a își împuternici cuvintele menite să judece pe alții, acolo pentru mine este o mimă. Cu toții mimăm, e important să menționez asta, de aceea este important să ne prindem în fapt și să realizăm ce se întâmplă.
Putem folosi judecata pentru a reveni către integritate (în Cheile Genelor, cheia 18 are umbra Judecății și darul Integrității), înțelegând că Perfecțiunea (Esența / Siddhi-ul cheii 18) este dincolo de experiența noastră umană și așa este menit să fie. Că unii ar spune că imperfecțiunea este perfectă, asta da, însă despre paradoxuri o să scriu în altă zi.
Până atunci observă modul în care te aperi folosind concepte înalte și observă dacă într-adevăr te protejează cu adevărat sau doar amână suferința până când scutul cedează. Ce este sigur este că orice scut, orice armură, la un moment dat va ceda, chiar și armura făcută din pseudo-iubire. Iubirea autentică înseamnă deschidere și astfel a nu mai avea nevoie să ne apărăm, însă această stare o avem doar când accesăm, temporar, stările non-duale.
Trăim în dualitate, oricât de mult ar spune unii că nu mai suntem aici, că deja trăim în 4D sau 5D. Acestora le reamintesc faptul că una este experiența de viață în corp uman, alta este conexiunea noastră cu ceea ce este dincolo de noi - am putea spune că accesăm 4D, 5D însă nu acolo experimentăm viața în corp ci putem lua ceea ce simțim de acolo și să întrupăm aici.
În încheiere, menționez că oricât de mult aș fi judecat de alții că sunt insuficient de spiritual, mă liniștesc aducându-mi aminte că nu doresc să fiu considerat a fi om spiritual ci doar om. Conceptele de om spiritual sau om materialist ne duc și mai mult în separare și ghici cine face această separare? Probabil ți-ai dat seama că răspunsul meu este: mecanismul defensiv care nu de puține ori devine personalitatea noastră!
Cât ne mai păcălim noi oamenii crezând că am găsit mantia invincibilității, când colo ne-am pus o zdreanță colorată și defilăm cu ea...
Tu ai tendința să observi cum te păcălești singur/ă sau nu te interesează acest aspect pentru că tot timpul consideri că ai dreptate?
Autor:Orlando Daniel Stoicescu