Jupiter in miscare aparent retrograda (7 noiembrie 2013- 6 martie 2014). Crestere interioara

Autor: AstroCafe.ro - joi, 07 noiembrie 2013, 1615 vizualizari
Jupiter in miscare aparent retrograda (7 noiembrie 2013- 6 martie 2014). Crestere interioara

Jupiter retrogradează în 7 noiembrie 2013 la ora 7:02 şi va reveni la mişcarea directă în 6 martie 2014, la ora 12.42. Iată avem o perioadă de 4 luni, când planeta expansiunii şi a creşterii se află în mişcarea aparent retrogradă. Jupiter se află în semnul de exaltare al Racului şi am observat că în acest context retrogradarea lui nu este ca o revenire la austeritate şi echilibru, adică nu seamănă cu mişcarea lui Saturn, ci mai degrabă se poate asemui ca efecte şi presiune cu Saturn retrograd. Adică, dacă am fost obişnuiţi cu un cozonac mare, dulce, plin de stafide şi nucă şi brusc primi o pâine uscată, veche, mucegăită în loc de cozonac, cum ne simţim?

Dacă tot am dat acest exemplu, atunci când Jupiter se află în exaltare şi trece în retrogradare, este ca şi cum am fost lăsaţi să ne facem de cap, conform proverbului românesc, "obraznicul mănâncă praznicul", iar acum, după ce ne-am etalat întreaga deşertăciune şi ne-am făcut de cap, suntem luaţi la întrebări. Această stare de fapt este de urmărit mai ales la nivel socio-politic, când toate acestea se vor vedea concret.

Apoi astrologic vorbind Jupiter pleacă de la gardul 21 Rac în 7 noiembrie 2013 şi ajunge la gradul 10 Rac la sfârşitul retrogradării, grad la care s-a mai aflat şi în jurul datei de 10 august 2013.

În perioada de retrogradare Jupiter reface cuadratura cu Uranus la sfârşitul lui februarie, mai exact în 26 februarie şi opoziţia cu Pluton la sfârşitul lunii ianuarie, adică pe 31 ianuarie, readucând în acest interval în prezent o mulţime de conjuncturi care trebuie reconsiderate şi regândite. Apoi după ce revine la mişcarea directă, ne mai dă un scurt răgaz pentru a decide punerea concretă a schimbărilor care trebuie făcute în urma lecţiilor şi a mesajelor primite, pentru ca apoi să intervină în forţă între 18 – 25 aprilie.

În tot acest interval de retrogradare, trebuie să ne dezvoltăm atenţia căci pot apare semnale asupra unor probleme care ne păreau corect efectuate, doar că ele nu erau în concordanţă cu legile şi principiile divine.

Dacă revenim la momentul de retrogradare, din 7 noiembrie constatăm că Ascendentul este în semnul Scorpionului în conjuncţie exactă cu Soarele şi Saturn, ceea ne subliniază că schimbările care vor avea loc sunt legate de schimbarea principiilor noastre, de revenirea la o moralitate divină, că efectele fiecărei atitudini personale se vor răsfrânge asupra întregii societăţii creându-se un fel de roată, gen tăvălug, care ne va determina să acţionăm.

Probabil că fiecare dintre noi va trebui să se gândească la preţul pe care l-a plătit pentru succesul profesional şi să-şi reconsidere valorile sau importanţa lor pe o scală spirituală. În tot acest timp vom primi toate informaţiile de care avem nevoie pentru a înţelege scala corectă a valorilor şi importanţa lor în viaţa fiecăruia dintre noi. Trebuie să specific că este un mesaj personal, adică fiecare în parte va avea de experimentat şi de înţeles această ierarhizare.

Un prim pas este că avertizările vor fi plăcute, căci vor apare în viaţa noastră persoane sau situaţii care să ne indice calea. Apoi pentru foarte mulţi dintre noi se vor schimba condiţiile, odată ce am acceptat să ne reorientăm atenţia către direcţia indicată. Mai departe vom înţelege care sunt de fapt responsabilităţile importante, din punct de vedere spiritual, în această viaţă. Odată făcut şi acest pas, vom putea să înţelegem de fapt în ce constă adevărata noastră creştere, şi care este direcţia de dezvoltare. Apoi avem o fază extrem de importantă, de conformare şi concentrare, ea este cea mai lungă ca durată dar şi ca generatoare de stare de tensiune, căci înţelegem că nu suntem într-un joc, aşa cum am crezut până acum, ci într-o perioadă decisivă din viaţa noastră.

Următorul pas este de a depăşi via negativa, adică de a conştientiza ceea ce ne face rău şi ne împiedică spiritul să evolueze, tocmai pentru că am fost ataşaţi şi hipnotizaţi de idealul abundenţei fizice. De fapt este momentul în care înţelegem de cât de puţine nevoi avem pentru a fi fericiţi.

Trecând de toate acestea, devenim înţelepţi şi ne remodelăm caracterul, conform ultimelor schimbări. Şi ultimele trei etape ne vorbesc despre revelaţii care ne aduc înţelegerea spirituală, despre decondiţionările pe care le facem în programul nostru informaţional şi în sfârşit căpătăm puritate în înţelegere, care ne revelează sensul corect vieţii noastre.

Am ezitat în a da perioade de timp căci acestea interferează, deci nu pot fi limitate, plus că, de la caz la caz, se pot sări anumite etape deja înţelese şi insista acolo unde sunt carenţe mai mari.

Pe scurt, iată ce ne transmite Jupiter retrograd în acest interval:

- Nu judecaţi şi nu condamnaţi evenimentele din lume! Aflaţi că ele sunt manifestări ale conştiinţei colective şi că una dintre cele mai puternice unelte pentru schimbarea lumii, este transformarea de sine; puteţi alege să lucraţi în mod activ, pentru schimbarea lumii, daca veţi fi ghidaţi de cea mai înaltă intuiţie!

Este posibil să acţionaţi prin adevărata compasiune, tot timpul, servind omenirea şi oferind acel ajutor care este necesar, dintr-un loc mai înalt, al non-judecării; să nu aveţi programe ascunse sau motive personale pentru a-i ajuta pe ceilalţi; alegeţi să faceţi sau să nu faceţi ceva, bazându-vă pe intuiţia cea mai înaltă!

- Să nu aveţi vreun interes, aşezându-vă pe voi înaintea celorlalţi, controlând credinţele sau acţiunile altora, preluând puterea personală a altora! Să nu aveţi nimic de dovedit celorlalţi!

- Onoraţi hotarele alese de ceilalţi, individual sau colectiv; respectaţi liberul arbitru şi spaţiul personal al celorlalţi, tot timpul, respectaţi legile ţării în care trăiţi; ocazional, alegeţi să treceţi peste un hotar, dar faceţi asta asumându-vă responsabilitatea totală, pentru consecinţele posibile!

- Treziţi-vă zilnic cu un sentiment de bucurie şi încântare, privitor la ce poate fi dezvăluit! Să nu aveţi aşteptări privitor la ce poate fi experimentat, dar asumaţi-vă responsabilitatea totală de co-creatori! Este total de dorit, să experimentaţi tot ce aţi ales să co-creaţi, pentru voi înşivă!

Acestea sunt momentele adevărate – intervalele. Noaptea este pe sfârşite, în curând va răsări soarele. Încearcă să faci aceste intervale cât mai frumoase cu putinţă – pline de linişte, pline de gratitudine; gratitudine pentru existenţa care ţi-a dat aceasta şansă, gratitudine pentru toţi cei care te-au ajutat. Şi apoi aşteaptă. „Aşteptarea" este cuvântul cheie. Nu poţi forţa existenţa în nici un fel; trebuie doar să aştepţi. Lucrurile se întâmplă întotdeauna la momentul oportun. Ai plantat seminţele, ai udat gradina; acum aşteaptă. Orice grabă e periculoasa. Orice lucru are nevoie de timp pentru a creşte. Numai ceea ce este fals poate fi fabricat rapid ca într-un flux tehnologic. Realităţile însă cresc, şi orice creştere are nevoie de timp. Iar creşterea interioara este cea mai mare creştere din întreaga existenţă. 

Astrolog Gabriela Apostol

Citeste mai multe articole - Previziuni zilnice  pe pagina Mirabilys Magazin 


*Imagine: www.kargankenesh.blogspot.com

*Aboneaza-te la newsletter pentru a afla despre evenimentele si noutatile Astrocafe si/sau

creeaza-ti un cont de utilizator pentru a primi zilnic previziunile astrologice pentru zodia ta si noutatile. Multumim!



Astro Shop

Cele mai noi articole