Libertatea și nelibertatea

Libertate. Ce cuvânt, ce încărcătură, ce energie! Ce zeiță coborâtă între muritori să-și împărtășească lumii aura, câți muritori urcați la zei în căutarea ei. Câte lupte, câte spade tocite în războaie, câte penițe rupte-n definiții, câtă energie strânsă în mii de trăiri, experiențe, experimente, revolte, revoluții, manuale, școli filozofice, veacuri de umanitate. De la individ, la societate. Un drum parcurs de nenumărate ori și înainte și înapoi.

Uneori folosim acest cuvânt golit de toate sensurile lui, ca un balon de săpun pe care ne clădim întreaga viață. Când o ai, o judeci prea ușor. Și, ca în multe alte situații de, din și despre viață, câteodată e nevoie să o pierdem, doar ca să-i recunoaștem importanța.

Deși nu poți să vorbești despre libertate în general, nu intenționez să scriu aici un compendiu al conceptelor atribuite libertății. Și, în cel mai onest mod recunosc că nu știu dacă o să-mi ajungă viața să integrez și să înțeleg cu adevărat sensul, rostul și esența libertății. Nu am nici măcar pretenția să spun că am înțeles mai mult decât ceilalți despre libertate. Am experimentat și mi-am pus întrebări. Apoi m-am uitat din multe unghiuri la răspunsurile pe care le-am primit. Și continui să privesc. Nimic nu e fix. Nimic nu e dobândit pe viață. Totul e energie în mișcare.

Așa că, măcar din când în când mă întreb cum e cu libertatea?

Libertatea mea este măsura lucrurilor mele. Modul în care mă raportez la mine. Sufletul meu zâmbește, căci scrisul meu e liber și curge ușor.  Din rezervorul inimii. Libertatea mea cea mai înaltă a venit natural, s-a așezat în spațiul sacru al Universului din piept, se hrănește din ființa mea și eu mă hrănesc din emoția ei. Pentru mine liberatea este o emoție puternică cu iz și parfum de Viață.

Am mai aflat că poți să fii liber și în cele mai încățușate lanțuri. Dacă ești conștient că le ai. Și nu mă refer aici la planul fizic. Există lanțuri ale minții, lanțuri în jurul inimii. Pe care, pe măsură ce le identifici, le dizolvi în libertate. Așa cum am aflat că poți să nu fii liber în mijlocul celor mai înălțătoare și eliberatoare experiențe.

Libertatea este atunci când poți muta munții dintr-un loc în altul, dar când o faci, nu clatini nici un fir de praf, nu deranjezi nici o celulă.  A avea libertate deplină înseamnă ca în libertatea ta să reușești să nu deranjezi nici măcar o aripă de fluture. Înseamnă să trăiești cu grație divină. Pentru că nu îți trăiești libertatea rănindu-i pe alții. La fel cum ai o obligație morală de a respecta ”nelibertatea” altora, nelibertatea lumii în care trăim. E dreptul lor, al ei să fie așa.

Despre libertatea de a fi. Să fii liber înseamnă să nu fie necesar să demonstrezi nimic nimănui. Nici măcar ție. Pentru că libertatea, deși este o forță, nu este despre a demonstra. Să fii. Să simți bătaia tuturor inimilor ființelor într-un singur ritm. Să simți inima Pământului, să fii la unison cu cea a Universului pulsînd, asta înseamnă pentru mine libertate. Libertatea este o emoție fluidă, ușoară. Se modelează simplu și la rândul ei – te sculptează. Este cel mai înzestrat sculptor de vieți. Și sper să nu uit niciodată că și cel mai înzestrat sculptor își poate distruge opera. Pentru că, deși libertatea nu-mi poate fi luată, poate fi ușor pierdută.

Să-ți lași sufletul să cânte. Să iubești fără să atingi și tot ce atingi să iubești. Să zbori fără să ai aripi … asta simt eu uneori că este libertate. Să-ți inviți sufletul să fie, iar mintea să se odihnească. Să muncești cu drag  cu tine.

Am mai aflat că e important să-i recunoști valoarea, dar nu ai dreptul să te consideri învățat și îndreptățit să o predici altor semeni. Pentru că libertatea este cunoaștere experimentată, dincolo de dogme. Dar este a ta și în ”a fi” e doar despre tine. Doar atunci când îți dai voie să simți, libertatea devine autentică. Când te lași să simți și să fii simțit.  Să fii acolo, în fiecare experiență a vieții tale, în mod natural, fără să fie necesar să faci ceva pentru asta. Uneori, cea mai mare libertate este atunci când nu mai simți nevoia să experimentezi. Când din rezervorul inimii iese lumină, libertatea este deplină. Alteori este libertate când alegi să împărtășești un zâmbet unui suflet care are nevoie de el, în cea mai neagră zi a vieții tale.

Pentru mine, libertatea este o poveste, la fel cum poate fi o iluzie.  Are ceva din inocența și  înțelepciunea unei povești, însă atunci când se bazează pe îndeplinirea dorințelor este o iluzie. Libertatea este o virtute. O decorație pe care o primești de la Viață atunci când câștigi războiul cu cele mai mari frici și temeri ale vieții tale. O virtute care te obligă, mai mult decât te eliberează. Te obligă enorm la onestitate față de tine, în raport cu tot ce înseamnă manifestarea vieții în jurul tău. O virtute pe care o primești după ce le-ai dobândit deja, pe toate celelalte: respect, demnitate, compasiune.

Libertatea e mai ușoară decât aripa celui mai mic fluture și în același timp are consistența celei mai dure pietre. Libertatea este demnitate. Demnitatea de a te înfățișa celorlalți asumat cu toate ale tale. Fără vreo pretenție de a fi acceptat, doar pentru că tu ți-ai găsit libertatea. Sau recompensat.

Libertatea nu este dorință. Ea nu acumulează și nu se reduce la numărul experiențelor trăite. Intensitatea ei vine din autenticitatea în raport cu mine. Uneori e de ajuns un singur moment de libertate deplină, alteori sunt buchete întregi de trăiri libere. Libertatea se trăiește nu se demonstrează.

Uneori, cea mai mare libertate este atunci când desi știi că poți să încalci o regulă, alegi să nu o faci! Pentru că alegi prezent și conștient când faci alegerea. Pentru că simți că nu este despre numărul regulilor încălcate, sau despre nesocotirea lor în general, ci doar despre alegere în sine.

Când o trăiești doar în planul mental, libertatea poate deștepta în tine demonii egoului pe care îi ațâță și flămânzește până când aceștia îți devorează sufletul. Dar tot ea, libertatea, atunci când e trăită în toate planurile ființei tale îți poate sătura setea de viață.

Cea mai frumoasă libertate este libertatea de a-i iubi pe ceilalți așa cum sunt și de a te arăta lumii așa cum ești. Dezgolit de măști, dezbăcat de frici, vulnerabil și necunoscător.  

Cea mai simplă libertate este libertatea de a iubi. Florile, oamenii. Viața. Fluturii. Munții pietrele. Tot ce este viu. Tot. Energia în orice formă de manifestare. Deopotrivă bun și rău. În iubire, libertatea mea este atunci când sufletele fac dragoste, iar trupurile nu se ating. Pentru că libertatea poate fi o formă de manifestare a iubirii. Și, ca și iubirea, se simte, se trăiește, nu se fabrică.

Cea mai urâtă libertate: este cea adusă cu forța, contrafăcută, imitată, cumpărată, copiată. Am văzut-o acolo, nu mi se potrivește, nu mă reprezintă, dar se poartă.

Despre cea mai grea libertate: cea neîmpărtășită, neexprimată, care se căznește să iasă precum un prunc din pîntecul mamei, dar se lovește de zidul numit frică.

Despre libertatea cuvântului, am aflat că poate fi chiar tăcerea atunci când deși pot să vorbesc, aleg să tac.

Libertatea mea este a mea. Nu-mi poate fi luată, și totuși nu-mi aparține în totalitate. Libertatea topește granițele dintre suflete, dar în același timp respectă limitele fiecăruia. Este a mea, doar pînă la granița la care se întîlnește cu libertatea ta. Acolo unde se naște libertatea noastră. Care deși ne aparține,  nu este a noastră. Pentru că și aceasta din urmă se întîlnește cu libertatea fiecărei ființe vii. Și tot așa. Într-o comuniune naturală. Libertate este atunci când aleg calea cea mai grea, deși calea cea mai ușoară îmi este la îndemână! Dar e valabil doar în cazul meu.

Este atunci când alegi să te simți rege, deși ești mai sărac decât piatra seacă.

Libertatea mea are gust de copil. Are inocență și zâmbet. Și în același timp are forța munților și adâncimea oceanelor. Libertatea mea este răsăritul zilelor mele. Este emoția cu care îmi fac rugăciunile de mulțumire. Pentru că simt să le fac, nu pentru că trebuie. Este apusul în care mulțumesc pentru tot ce îmi este dat să trăiesc. Și are în ea toate culorile curcubeului. Așa cum uneori are în ea întunericul cel mai adânc al minții mele, atunci când cred că dacă am găsit-o, în felul meu, sunt mai specială decât ceilalți. Libertatea mea sunt eu, atunci când SUNT!

Roxana Alexe

Foto: Gabe Tomoiaga http://www.tomoiagafineart.com/