Lumea circumstanţelor

Orice om ajunge acolo unde ajunge prin legea firii sale; gândurile care i-au clădit caracterul l-au adus aici, şi în viaţa sa nu există nici un element al şansei, totul este rezultatul unei legi, care nu face greşeli. Acest lucru este la fel de adevărat atât pentru cei care nu simt „armonia” cu mediul înconjurător cât şi pentru aceia care sunt mulţumiţi de ei însuşi.

Ca fiinţă progresivă şi care evoluează, omul este acolo unde este deoarece are puterea de a învăţa şi se dezvolta; şi cu cât învaţă lecţiile spirituale pe care le conţine fiecare ocazie pentru el, trece mai departe şi face loc altor circumstanţe. Omul este dependent de circumstanţe atâta timp cât consideră că este creaţia condiţiilor externe, dar când realizează că el însuşi este puterea creativă, poate comanda terenului şi seminţelor ascunse în fiinţa sa din care răsar circumstanţele; atunci devine propriul său stăpân.

Circumstanţele apar din gânduri, după cum ştie orice om care a practicat auto-controlul şi auto-purificarea, deoarece a observat că modificarea acestor circumstanţe s-a produs exact în procentul stabilit de mintea sa. Este adevărat că atunci când un om îşi remediază defectele caracterului, şi face schimbări, observând progrese, el trece rapid printr-o succesiune de vicisitudini.

Sufletul este atras de lucrurile pe care le iubeşte şi de cele de care se teme; atinge înălţimea aspiraţiilor pe care le apreciază; cade la nivelul dorinţelor cenzurate şi circumstanţele sunt mijloacele prin care sufletul le primeşte. Fiecare sămânţă – gând - cultivată, prinde rădăcini acolo, înfloreşte mai devreme sau mai târziu printr-o acţiune şi sunt obţinute fructele reprezentate prin oportunităţi şi circumstanţe. Gândurile bune sunt ca fructele bune, şi gândurile rele ca fructele stricate.

Lumea exterioară a circumstanţelor se conturează ea însuşi prin lumea interioară a gândului, şi ambele condiţii plăcute şi neplăcute sunt factori care se îndreaptă către binele final al individului. Ca şi culegătorul recoltei, omul învaţă atât să sufere cât şi să fie fericit. Ca urmare a celor mai personale dorinţe, aspiraţii, gânduri, prin care el îşi permite să fie dominat (ce urmează drumul şerpuit al imaginilor impure sau drumul drept al voinţei puternice), omul în cele din urmă ajunge să culeagă roadele prin îndeplinirea condiţiilor externe din viaţa sa. Legea evoluţiei şi a modificării se obţine oriunde.

Omul nu ajunge în închisoare datorită sorţii sau circumstanţelor, ci datorită gândurilor şi dorinţelor sale. Un om cu mintea pură nu va comite o crimă din cauza forţelor externe. Gândul criminal stă ascuns, inactiv, şi este relevat la ora potrivită. Circumstanţele nu fac omul; ci îl pun în adevărata lui lumină. Nu există cazuri în care omul se dedă viciilor şi suferă separat de înclinaţiile sale vicioase, sau este virtuos şi pur fără a-şi cultiva, în continuu aspiraţiile vicioase; omul, în consecinţă, în calitate de stăpân al gândurilor, este propriul său creator şi autor al mediului său.

Chiar de la naştere, sufletul este propriul său stăpân şi cu fiecare pas făcut în pelerinajul pe pământ atrage acele combinaţii de evenimente pe care şi le relevă el însuşi, care sunt reflecţiile propriei sale purităţi sau impurităţi, forţa sau slăbiciunea sa.

Oamenii nu atrag ceea ce vor, ci ceea ce sunt. Fanteziile lor, ambiţiile devin frustrări la fiecare pas, dar gândurile lor cele mai intime se hrănesc cu propria lor sevă, pură sau impură. Omul este legat numai de el însuşi; gândurile şi acţiunile sunt gardienii destinului – care încarcerează; ele sunt, de asemenea şi îngerii – care eliberează omul, prin care acesta devine nobil.

James Allen

Sursa: Aşa cum gândeşte omul - Editura Ascendent

Imagine: http://hdwallpaperbackgrounds.net