Lumea exterioară ne ține ocupați cu supraviețuirea
Și iar m-am luat și m-am apucat de mine. Nici nu mi-am tras bine sufletul după resetările și reconfigurările din ultima perioadă, că iar m-am apucat de treabă... De fapt, nu cred că m-am lăsat din mână de niște ani încoace, însă, cum zic că-mi tragi sufletul puțin, hop!, apare câte ceva la intersecția vieții. Precum munca în grădina cu flori, când zici că gata, a înflorit tot ce-ai plantat, atunci realizezi că vine un nou sezon de flori...
Așadar, cum mă relaxam eu în izolare zilele acestea, o prietenă de la care ²mă tot iau², m-a întrebat: ²Tu cum îți trăiești viața? Creezi sau supraviețuiești?².
Pauza, tăcere, gol! Dar gol...gol...gol! Până și inima mi s-a oprit pentru câteva secunde în golul care s-a lăsat în mine. Lipsa aceea de răspuns, care în esența lucrurilor vine din faptul că nu vrei, nu poți și nu accepți, că de fapt știi răspunsul, dar nu îl poți spune pentru că nu e convenabil și nu i se potrivește minții tale atât de obișnuită să dețină controlul, să știe, să domine. Iar când se ridică vălul și vezi clar răspunsul îți dai seama că grădina era numai în capul tău, te trezești pur și simplu și trebuie să accepți că erai tot sau toată în minciună, că în realitate, așa-zisa splendidă grădină este un loc în care buruienile au sufocat tot, pământul s-a crăpat și locul este dărăpănat, părăginit și de mult timp abandonat. Și a trebuit să recunosc, deși nu mi-a fost ușor, însă din tăcerea mea am primit răspunsul: supraviețuiesc mai mult decât creez! Chiar dacă, din când în când creez, e prea puțin din cât ar trebui să o fac! Trist, nu-i așa? Și dacă nu te îneci în valul de tristețe, ce îți mai rămâne de făcut este să dai la o parte durerea și să treci la treabă...
Pentru că tot ce avem în jurul nostru, cadrul lumii exterioare așa cum este el organizat, nu face decât să ne țină ocupați cu supraviețuirea, în timp ce verbul a crea aparține lumii interioare. Acelei lumi de care fugim sau ne ascundem, pe care uneori nu ne-o reamintim, nu o cunoaștem sau nu o recunoaștem și care moare încet, încet cu fiecare zi trăită în supraviețuire. Vorba prietenei mele: ²Vii pe acest pământ, te agiți cât poți de mult, mănânci ceva, rezolvi niște probleme – multe, foarte multe – creezi cu multă ușurință sau pur și simplu descoperi altele, (te) plângi, te superi, bei un pahar de apă, iar muncești - mai pui bani de-o casă - vezi niște obiective turistice, iar dacă ai noroc vizitezi și niște metropole și într-o zi, te trezești bătrân, fără vitalitate, realizezi că se apropie clipa să pleci, îți iei la revedere și asta e tot. Ai trăit și de data aceasta!².
Bătătorim mereu aceleași drumuri, călătorim mereu pe aceleași cărări, călcăm pe urmele și în șanțurile săpate de generațiile anterioare, de veacuri întărim aceleași sinapse neuronale și, din nou, cu puțin noroc ne întrebăm de ce suntem de mii de ani în același punct, iar dacă nu avem acest dram de șansă, plecăm neavând habar de ceea ce s-a întâmplat cu noi. Oamenii nu vor să înțeleagă că tot ceea ce au nevoie se află înăuntrul lor. Mă rog, oamenii, nu oamenii, ci eu, căci de mine e vorba. Prefer întotdeauna să mă uit întâi afară, prin gratiile minții mele, iau modele deja patentate, mă inspir de la semenii mei, trăiesc inconștient cu regulile altora și asta e! Iar ironia sorții face ca afară să fie mulți alții ca mine, dar și alți câțiva, care țin morțiș să nu îmi găsesc propriile răspunsuri și care mă îndeamnă abil să le preiau pe ale lor, spunându-mi fix ce îmi doresc să aud, iar eu, conștiincioasă și dedicată, trăiesc crezând că asta înseamnă viață, că așa se face, că sunt pe calea cea bună. De fapt, SUPRAVIEȚUIESC!
Supraviețuirea = viața liniară (linia dreaptă din EKG) = moarte.
În linii mari a supraviețui înseamnă să umbli deja mort pe cărarea vieții tale, să faci ce ai mai făcut și evident, să ai drept rezultat ce ai mai avut. A supraviețui înseamnă să stai comod în canapeaua din fața vieții, să trăiești visul altora, să te lași purtat în povești, care nu sunt ale tale, în războaie, care mai de care mai dramatice, care nu îți aparțin, în clipe pe care le cumperi de-a gata de la alții și pe care le îmbraci în poveștile tale, făcându-le să pară din ce în ce mai reale și care te lasă cu senzația că trăiești, când de fapt, tu doar îți închipui că trăiești. A supraviețuit este liniar, predictibil, controlabil și nu are nimic de a face cu viața. Viața este impredictibilă, non-liniară imprevizibilă și incontrolabilă. VIE. Viața este surpriză, este infinitate de posibilități, este o arenă deschisă, din care ies câștigători doar cei ce au curajul de a pune la încercare certitudinile urcate de mii de ani pe soclul dogmelor, al convingerilor și al doctrinelor. A supraviețui înseamnă să te trezești mereu și mereu și mereu în aceleași situații, în aceleași contexte și conjuncturi, repetând aceleași tipare, aplicând aceleași reguli și legi, care inevitabil aduc aceleași stări, generează aceleași trăiri și emoții și întăresc aceleași legături neuronale de care aminteam mai sus. Un cerc vicios de acțiuni și reacțiuni, de cauze și efecte, care te țin ocupat în timp ce viața se întâmplă. Iar viața se întâmplă ca un verb unipersonal, în procesul ei tu fiind un simplu spectator, care nici măcar nu realizează că singurul lucru predictibil în această viață este moartea. Viața ți se întâmplă, tu nu ai nimic de spus în ea, ca în celebrul film ²Ziua cârtiței².
A crea = viață non-liniară = bătăi de inimă
A crea este cheia care deschide calea unor noi lumi, a unor realități posibile pe care le poți alege dintr-un ocean de posibilități. Sursa întregii creații aparține unui câmp energetic de potențialități încă nemanifestate, infinite și nelimitate, pure. Modul în care aceste potențialități ajung în lumea noastră reprezintă procesul creator! Creația înseamnă apartenența, unitatea cu această energie cu acest ocean energetic de potențialitățile manifestate, în timp ce supraviețuirea înseamnă delimitarea de unitate și raportarea la un singur individ.
A crea înseamnă spargerea tiparelor mentale și emoționale, înseamnă prezența de a ieși de pe drumurile bătătorite de alții înaintea ta, înseamnă să te întrebi de fiecare dată când nu-ți convine rezultatul, sau când te confrunți cu o situație dificilă ce poți face diferit data viitoare, ce poți aduce nou, la ce energie, emoție sau sentiment trebuie să renunți, sau poate doar să înlocuiești, astfel ca lucrurile să se întâmple altfel.
A crea înseamnă să încerci, dar nu din puterea minții, ci poate din lipsa ei, de acolo de unde locuiește vidul în care se află creația. Tot ceea ce vedem cu ochii s-a născut din necunoscut. Nu o spun eu, au spus-o cu mult înaintea mea mai marii învățați ai acestei lumi. Și tot ei spun că întreaga creație, tot ceea ce există în lumea fizică este rezultatul transformării principiilor nemanifestate în obiecte manifestate. Și deloc întâmplător, adevărata viață începe acolo unde se termină supraviețuirea.
Adevărata creație începe abia acolo unde iei în considerare fie măcar și pentru o secundă că nici măcar nu știi că nu știi, acolo unde crezi fără să știi de ce și cum, acolo unde măcar îndrăznești să crezi că poți. Credința nu are nimic de a face cu știința. Iar acest fapt nu înseamnă că nu poți folosi în procesul creației lucrurile pe care le-ai dobândit prin cunoaștere, ci înseamnă doar că înainte de a le folosi, este nevoie de prezență conștientă care să le așeze, să le ordoneze și să le controleze și să nu le mai permită să îți controleze viața. Pentru că așa cum doar în momentul prezent se trăiește, doar în momentul prezent se poate crea. Trecutul și viitorul aparțin supraviețuirii. Prezentul este creație.
Creația este haos. Un haos care, deși caracterizat de dezordine, face posibil ca prin mișcarea unor particule, nemanifestatul să se manifeste. Iar această mișcare, atunci când se naște dintr-o minte golită de sensuri, sau de ce nu, dintr-o inimă curată - căci este deja un lucru demonstart faptul că și inima are neuroni – dă naștere unui proces de creație prin care acea inteligență superioară universală primordială se exprimă. Creația este modul prin care Dumnezeu se arată lumii. Și da, tot la moarte ajungi, dar parcă e mare diferență între a muri după ce ai trăit ca un creator și a muri după ce toată viața ai fost deja mort! ;-)
Așadar, mulțumesc dragă prietenă, parte a inimii mele - știi tu cine! Mulțumesc pentru întrebarea care a făcut să se mai dărâme un zid, care m-a readus la viață și m-a înfipt cu picioarele în pământul din grădina abandonată, mi-a pus sapa în mână și m-a invitat să creez un colț de rai pe pământ. Mulțumesc pentru întrebarea care mă lasă cu libertatea dea alege în mod conștient felul în care trăiesc. Mulțumesc pentru golul adus, vidul creat, care mă inspiră să îmi încep fiecare zi următoare din întrebarea: Tu ce faci azi, trăiești sau supraviețuiești?
Roxana Alexe