Luna nouă în Pești, 13 martie 2021. De mână cu Dumnezeu
Sâmbătă, 13 martie, Soarele și Luna își dau întâlnire în Pești, formând aspectul de Luna Nouă. Este o Luna Nouă magică, cu un imens potențial iluminator și vindecător, într-un semn zodiacal caracterizat prin mister, credință, ghidare divină, intuiție, vindecare, imaginație, sensibilitate, receptivitate, creativitate.
Semnul Peștilor găzduiește, în acest moment, un frumos buchet planetar: Soare, Luna, Venus, Neptun. În acest context, putem vorbi despre o Luna Nouă cu potențial vindecător, cu condiția să avem încredere în lucrurile nevăzute, să pășim în afară egoului și a minții analitice, pentru a putea "vedea" cu inima. Tot ceea ce am căutat, tot ce am încercat să obținem sau ne-am dorit să împlinim, e necesar să fie lăsat deoparte și, în schimb, să acceptăm ceea ce este în momentul prezent, fără a avea pretenția să găsim soluții, să acționăm sau să facem vreo schimbare forțată.
Învățăm acum că în realitate nimic nu poate fi controlat și că orice încercare de a o face este doar un drum cu sens unic, către frustrare și suferință.
Cu Luna Nouă în Pești, fluiditatea este cea care ne arată esența vieții, iar credința este cea care naște miracole în viața noastră. Cu alte cuvinte, eliberând așteptările și ambițiile, accesăm culoare incredibile ale ființei, descoperim semnificații noi și uși deschise pe care nu le-am văzut nicicând înainte. Ieșind din minte, lăsând la o parte analiza și controlul, ne situăm în Sinele nostru înalt și avem ocazia să ne deschidem inima, centrul adevăratei puteri și inteligențe. Dându-ne la o parte din calea noastră, Îi permitem lui Dumnezeu să ne indice calea potrivită în acord cu sufletul.
E posibil că în aceste zile să primim o serie de mesaje subtile, prin vise sau prin alte mijloace, să experimentăm sincronicități uimitoare, să primim confirmarea faptului că totul este interconectat cu sens.
E posibil să ni se reveleze un drum de urmat, o cale de evoluție și creștere, o modalitate prin care să vindecăm ceva sau să ne eliberăm de obiceiuri nesănătoase. Este un proces de trecere la un nivel superior de înțelegere și percepție, de salt în conștiința. Iar asta nu se poate realiza prin gândire și analiză, ci prin simțire, receptivitate, prezența, credință, acceptare. Ca și cum L-am ține de mână pe Dumnezeu.
Avem de-a face cu ultima Luna Nouă din acest an astrologic, care încheie un ciclu de transformare și creștere, pregătindu-ne pentru următorul, care va începe la echinocțiul de primăvară, odată cu intrarea Soarelui în Berbec în 20 martie. Acesta este momentul premergător renașterii noastre. Se încheie ceva, se trag concluziile la final de an astrologic, an care a început în martie 2020. Este că o moarte dinaintea morții, care vizează structurile vechi memorate în detaliu de corpul nostru, constând în dizolvarea a tot ceea ce credeam că este palpabil și concret, clar și definit. Totul devine abstract, nesigur, fluid, ambiguu, difuz. Tot ce încercăm să atingem și să palpăm pare să se îndepărteze, gândurile sunt tot mai incoerente iar alegerile ferme tot mai greu de făcut. Asta poate părea înfricoșător pentru ego (minte), pentru că e că și când nu-și mai găsește formă de expresie, nu-și mai are loc în acest spațiu și în acest moment.
Tocmai de aceea, e timpul să-i dăm inimii spațiu și să ne concentrăm pe ceea ce simțim, mai mult decât pe ceea ce gândim. Degeaba ne străduim să ne agățăm de ceea ce știm deja, de concepte, credințe, decizii trecute. Nu vom obține nimic în afară de frustrare, iar în cel mai bun caz, rezultate identice cu cele din trecut.
Acum e vremea ascultării, receptivității, creativității, compasiunii, iubirii, adevărului interior, miracolelor. E vremea recastigarii autorității de către inima, în detrimentul minții.
E posibil să fim mult mai sensibili decât de obicei, mai emotivi, mai înclinați către izolare și meditație. Avem nevoie de timp petrecut cu noi înșine, de intimitate. Suntem mult mai dispuși că altă dată, să iertăm ceva din trecut, să ne descoperim rănile pentru a le vindecă, să privim cu mai multă îngăduință greșelile altora. Deși, cei care se vor încăpățâna să rămână ancorați în ego, e posibil să manifeste exact contrariul, la extremă: să critice, să blameze, să judece aspru, să învinuiască, să se plângă.
Toți cei care vor fi capabili să renunțe la așteptările pe care le-au avut și întreținut în relațiile cu familia, au prilejul să-și vindece "rădăcinile", să se împace cu o situație tensionată din trecut, să accepte ceea ce este și să vadă rostul unor experiențe provocatoare. Au posibilitatea să armonizeze relațiile și să se împace cu părți din ei pe care le-au respins până acum.
Pe de altă parte, este un moment de inspirație, de grație divină. Putem primi revelații și răspunsuri incredibile, dacă ne deschidem spre spațiul cosmic și suntem gata să ne expandam conștiința. Toate formele de exprimare artistică ne sunt benefice, ajutându-ne să ne conectăm la energia subtilă a acestei Luni Noi. Mai ales dansul, care pune în mișcare segmentul fizic corespunzător Peștilor (picioarele) ajută foarte mult la eliberarea emoțiilor și instaurarea echilibrului interior.
Așadar, să ne vedem că un vas gol, pe care să-l poată umple Dumnezeu. Să lăsăm ghidul divin interior să ne arate ce e de arătat. Să creăm un spațiu al compasiunii, iubirii, detașării de lume și mai ales lumesc. Să lăsăm pacea interioară să nască un spațiu gol, de nimic, în care poate fi creat absolut orice. Să curățăm "terenul" pentru a putea construi noul sine, începând din a două parte a lunii martie și în aprilie, când vom fi mult mai fermi, hotărâți, curajoși, gata de acțiune. Până atunci, să ascultăm cu atenție vocea Spiritului, să curgem cu apă Peștilor, să plutim în loc să înotam, să alunecăm pe valuri cu grație și elegantă.
O Luna Nouă miraculoasă, tuturor!
Credit photo: Duy Huynh