Luna nouă in Taur, 5 Mai 2019. Orice gândești, ai dreptate!

Autor: Nicoleta Svârlefus - sambata, 04 mai 2019, 15375 vizualizari

Luna nouă în Taur are loc la ora 1:45 în dimineață zilei de 5 Mai și este o invitație la încredere. La revendicarea puterii de a ne crea viața în abundență și belșug, folosindu-ne cu grație de talentele și darurile noastre. Este o invitație la a construi cu mai multă încăpătânare, dar și cu răbdare, ceea ce cu adevărat avem nevoie, ne dorim, suntem dispuși să primim în viața asta.

Nu asta face Taurul? Lucrează cu tenacitatea și încăpățânarea de care numai el este capabil, la împlinirea scopurilor sale. El cultivă. Crește. Dezvoltă. Rodește. Fară încetare. Este inepuizabil.

Aceasta este invitația pentru noi, astăzi și în următoarele 28 de zile: să mobilizăm din interior acele întenții curate, să descoeperim ce ne face să ne simțim bine și împliniți cu adevărat. Apoi să însuflețim tot ceea ce vrem, tot ceea ce suntem și n-am știut. Să dăm viață talentelor noastre și resurselor interioare care, puse la treabă, pot crea abundența și bună-starea pe care le-am așteptat din exterior atâta vreme și n-au venit.

Luna nouă în Taur, în casă a III-a, cu Ascendent în Capricorn și aflată sub influența a 3 planete retrograde (Jupiter, Saturn, Pluto)... e un apel de trezire, un prilej de conștientizare a rolului pe care comunicarea, calitatea interacțiunilor noastre, cuvintele, adaptabilitatea și inteligența relațională, îl joacă în viață noastră și cât de mult contează toate acestea pentru a ne simți împliniți și în siguranță. Pacea cu ceilalți, sentimentul că există armonie în jur, dar și abilitatea de a ne construi relații benefice, profitabile și apoi de a ne raporta la acestea în modul cel mai sănătos cu putință, iată niște teme foarte actuale acum.

Este evident că această Luna nouă anunță un început, un mod diferit de a ne raporta la ceilalți, un mod mai original de a gândi și a de a ne formula intențiile și a ne exprima.

"Orice gândeșți, ai dreptate"- spune această Luna nouă în Taur. Dacă tu gândeșți că nu depinde de ține, nici nu va depinde. Dacă tu crezi că banii sunt insuficienți și nu sunt destui în lume, ai dreptate. Dacă tu crezi că banii trebuie să vină la tine doar când îi meriți și când munceșți din greu, ei bine, ai dreptate. Și dacă ai senzația că trebuie să fii invitat să-ți iei din viață ce ai nevoie, atunci chiar vei aștepta mult și bine și, mai mult, va trebui să te mulțumești cu ceea ce ti se da, când ti se da, dacă ti se da.

Cumva, plasarea în casa a III-a este despre a fi atenți la ce gândim, ce spunem, ce permitem să ascultăm. Pentru că toate acestea se materializează, se transformă în experiențe.

Planetele retrograde ne ajută să vedem ce convingeri ne sunt dăunătoare, mai ales în ce privește relațiile, comunicarea, realitatea financiară pe care o (re)creăm, imaginea de sine. Ne ajută să vedem unde am greșit în trecut și ce am putea schimbă acum, ce am putea alege diferit.

Ei bine, această Luna nouă, împreună cu planetele retrograde cu care cooperează, ne sprijină să vedem toate aceste zone firave din fundația pe care am încercat să ne construim viața. Și să le intărim. Cum? De exemplu, iubind ceea ce este viața noastră. Iubindu-ne mai mult pe noi, îngrijindu-ne mai mult de bunăstarea și bucuria noastră. Fiind blânzi cu noi și cu toți oamenii, iertând, fiind generoși și lăsând viața să curgă mai lin. Iubind pământul acesta care ne oferă absolut tot ce avem nevoie și ce visăm să experimentăm. Având încredere în sufletul nostru, atunci când înaintăm în viață. Fiind dispuși să ne implicăm mai mult pentru visele noastre, pentru ceea ce ne bucură și ne place. Onorând viața și întreaga Creație așa cum este... perfectă.

Venus este stăpâna acestei Luni Noi. Și se află în războinicul Berbec. Pe câmpul de lupta. În linia întâi. Pretinzând ce i se cuvine. Ce merită. Și, fiind în casă a II-a, probabil indică implicarea noastră în lupte care țin de bani, resurse, câștiguri, profit, afaceri, concurență etc. Cu alte cuvinte, păstrând proporțiile unei atitudini sănătoase și echilibrate, e timpul să fim mai vocali, mai hotărâți și mai incisivi când vine vorba de propriilor interese.

--

Luna nouă în Taur este și despre dragoste. Despre a iubi generos. Despre a înțelege ce vrem, pe cine iubim și ce adaugă asta viețîi noastre. Sau ne face conștienți despre cum iubim. Și ne arată că, dacă iubirea lipsește în viața noastră, adică o percepem astfel, atunci poate că e cazul să ne iubim mai mult. Și să dăruim mai mult. Să fim mai generoși cu iubirea, să nu o mai cuantificăm. Astfel o creștem, o dezvoltăm...

Este și despre bani, nu atât despre numărul lor, cât despre ce înseamnă ei pentru noi, ce ne place să facem cu ei, ce experiențe ne pot aduce, ce fel de confort. Ce valoare au, ce valoare la dăm, ce loc ocupă în prioritățile noastre, ce credem despre ei, cât de vitali i-am făcut să fie, cum îi primim, cum îi dăm... cât de ușor sau greu... 

Una peste altă, această Lună nouă deschide o Lume interioară bogată și plină de resurse. Este o întoarcere la noi înșine. Un apel de trezire, o posibilitate de vindecare.

O Lună nouă binecuvântată, inspirată și îmbelșugată, tuturor! Fie primit!

Nicoleta Svârlefus


Sursa imagine: www.barefootbuddha.com

Astro Shop

Cele mai noi articole