Luna plină în Balanță, 16 Aprilie 2022. Relațiile la control!

Autor: Nicoleta Svârlefus - vineri, 15 aprilie 2022, 21841 vizualizari

Pe 16 Aprilie 2022, la ora 21:55, are loc opoziția la grad perfect intre cele doua luminarii aflate în Berbec (Soare), respectiv Balanță (Luna).

Luna plină se aseaza acum într-un context tensionat. Ca și cum ar intenționa să amplifice presiunea deja existentă, cu ajutorul careului la Pluto din Capricorn, e clar că marchează un moment în care transformarea este iminentă. Energia de tip cardinal este puternic activată (Berbec, Balanță, Capricorn), prin urmare, ideea centrală este mișcarea înainte, schimbarea profundă, înțelegerea diferită și saltul la un nivel superior de conștiință, în multe aspecte din viața noastră.

E posibil să simțim multă presiune, ca și cum ceva major se naște și transformă în interiorul nostru sau ca și cum nu mai avem nicio șansă să ne prefacem că nu vedem lucrurile care nu funcționează, nu sunt sănătoase și nu adaugă valoare în viața noastră și în relațiile pe care le-am construit și menținut până acum.

Este, așadar, momentul adevărului. Iar acest adevăr va ieși la suprafață cu forță și uneori cu agresivitate și măhnire profundă. De aceea e necesar să fim cât mai înțelepți, să respirăm înainte să reacționăm, să ne folosim de conștienta și maturitatea noastră. În fond, nimeni nu e vinovat că ne-am mințit sau ne-am prefăcut. Nimeni nu e vinovat pentru acceptul dat în sensul încarcerării de către unii și alții. Fiecare este responsabil de alegerile lui, de bună-starea, realizarea interioară, succesul și autoritatea lui.

Cel mai acut se va simți conștientizarea faptului că nu avem suficientă autoritate, respect, putere, autonomie. Și că, undeva exista un dezechilibru vizibil în viața noastră. Cei care au ajuns într-un punct cu o asemenea conștientizare e posibil să aibă trăiri și procese de curățare intense la nivelul structurilor interne, dar partea buna este că au șanse să găsească exact ce au nevoie pentru a-și duce procesul la capăt și a obține claritate și înțelegere mai înaltă.

Una peste alta, această Lună plină și această perioadă este despre curățenie în cap și reevaluare, care să ajute la aducerea echilibrului în zonele de viață în care până acum a lipsit.

Este despre (re)conciliere, în unele cazuri, și rupturi, în alte cazuri. Este despre găsirea unei maniere elegante, decente, în care să ne exprimăm frustrarea. Și este despre cine suntem în ochii noștri și ai celorlalți.

Orice tensiune apare acum, orice conflict, e necesar să-l punem pe seama acestui proces în care ceva este necesar să iasă la suprafață pentru a fi văzut, recunoscut, transformat. Cu cât mai multa eleganță, maturitate și înțelepciune manifestăm, cu atât mai ușor și mai sănătos pentru noi.

Luna plina luminează conștiință individuală și colectivă. E un moment bun să înțelegem ceva mai mult și mai detașat despre noi, să găsim căi mai pașnice și elegante de relaționare, să fim mai dispuși să cooperăm și să echilibram, să curățam terenul, să ascultăm de intuiția și bunul nostru simt. Schimbările de acum, direcțiile imprimate acum vor fi de durata. Tot procesul acesta de recalibrare și echilibrare este util, el curăță calea și ne permite să creăm o realitate diferită.

Inima sus!

Nicoleta Svârlefus

 

Artwork: Duy Huynh



Astro Shop

Cele mai noi articole