Luna Plina in Berbec, 30.09.2012. Transformare si renastere. Asteapta-te la neasteptat!
Duminica, 30 septembrie 2012, la ora 6:18 ora Romaniei, are loc aspectul de Luna Plina, cu Luna in Berbec si Soarele in Balanta. La momentul opozitiei perfecte intre cele doua luminarii, Ascendentul se afla in Fecioara.
Luna Plina formeaza un careu in T cu Pluto (Capricorn) si aspecte armonioase cu Junona (Sagetator). Luna se afla in conjunctie cu Uranus. Cu alte cuvinte, Luna Plina activeaza careul Uranus- Pluton (provocare majora), al doilea dintr-o serie de 7, de aceea este cea mai "exploziva" Luna Plina din acest an.
"Daca ti-ai luat bilet la un tren care pleaca din statie, poti sa ramai pe peron, daca vrei, dar nu vei impiedica plecarea trenului. Calatoria iti va face mai multa placere daca te desprinzi de peron, te asezi pe locul tau si te bucuri de drum." (Caroline W. Casey- Atrage zeii de partea ta)
Axa vizata este cea a relatiilor, parteneriatelor, colaborarilor, raportul eu-ceilalti, armoniei, echilibrului, justitiei. Relatiile conjugale sunt puse sub lupa. Este momentul revelarii adevarului, in multe dintre relatiile noastre si e posibil ca experientele pe care le traim in aceasta perioada, sa fie consecinte ale unor alegeri facute in primavara, cand a fost Luna Noua in Berbec.
Schimbari majore, evolutie rapida
Semnele cardinale sunt foarte puternice (Berbec, Balanta, Capricorn), prin urmare schimbarile sunt iminente. Este o Luna Plina ceva mai speciala, care trage semnale de alarma, adanceste crizele, tocmai pentru a ne ajuta sa facem un pas de care ne-a fost atat de frica pana acum si sa mergem inainte, renascuti. Distruge familiarul, dizolva tipare vechi, urgenteaza alegerile, ne provoaca sa ne intarim credinta, chiar daca pierdem ceva. In realitate, nu pierdem nimic, sau pierdem cel mult ceva din exteriorul nostru, castigand insa ceva mult mai profund, in interior. Daca nu ne lasam speriati de durerea unor pierderi, daca ne lasam pur si simplu in voia curentului si avem incredere, putem zari inceputul unui nou drum minunat care se deschide in fata noastra chiar acum.
Marte, stapanul Berbecului, semnul in care se afla acum Luna, se afla in Scorpion, intr-o pozitie de forta si in apropierea Nodului Nord. Prin urmare, nu mai e timp de taraganare sau negociere, ci e momentul sa trecem la actiune. Daca pana acum ne-am acoperit ochii si urechile pentru a nu vedea ce nu ne place in relatiile noastre, acum n-o mai putem face. Pur si simplu cade valul neautenticitatii de pe fetele noastre, se risipeste orice urma de amabilitate fortata si orice tendinta spre compromis sau disimulare. Suntem indemnati sa ne "dezbracam" de "costume" care au existat doar in imaginatia noastra. Se incheie piesa de teatru, s-au terminat aplauzele, e timpul sa mergem in culise, in intimitate, sa dam jos mastile si costumele.
O forta interioara ne ghideaza intr-un mod atat de puternic, incat aproape nici nu avem timp sa ne dam seama de ce facem anumite alegeri (influenta lui Pluto, numit si "vointa divina"). Nu mai e timp de strategii, de negocieri, de stat de vorba. E vremea actiunii. Mesajul acestei Luni Pline este "fa-o, indiferent ce!". Nu mai e loc de jumatati de masura, mai ales acolo unde am facut compromis dupa compromis, unde ne-am prefacut ca totul e bine sau n-am avut curajul sa spunem ce aveam de spus, de frica sa nu pierdem ceva. Pur si simplu nu mai suntem dispusi sa facem pe plac celorlalti sa purtam masca zambetului permanent, pentru ca am vazut, cu varf si indesat, costurile acestei atitudini. Ne-am abandonat sinele si am alergat dupa iluzia recunoasterii si iubirii primite din afara, de la oameni care cautau acelasi lucru.
Uranus fiind in conjunctie cu Luna, alegerile noastre vor fi radicale, spontane, foarte clare: ori, ori! Ori la bal, ori la spital! Uranus dizolva tiparele vechi, distruge tot ce e prafuit si nu mai genereaza entuziasm si curiozitate. Renunta la banal, rutina, compromis.
Surprizele, schimbarile bruste, neasteptate sunt la ordinea zilei.
La nivel fizic, corpul sustine transformarea si ne da indicii despre nivelul de acceptare sau rezistenta. Durerile sau acutizarea unor afectiuni la nivelul capului, oaselor, articulatiilor sau zonei lombare, se pot traduce prin rezistenta la schimbare sau pot fi simple acordaje, ca si cand corpul incearca sa asimileze transformarea.
La nivel macro, putem asista la evenimente surprinzatoare, cu uriase efecte la nivel social. Fie ca vorbim despte lovituri de teatru politice, fie despre cataclisme sau evenimente ciudate urmate de dezvaluiri uluitoare, in aceasta perioada se intrezareste o schimbare majora de perceptie, de abordare si organizare, provocata de evenimente neasteptate.
Unii pleaca, altii (re) vin
Inainte si dupa aceasta Luna Plina, cu totii vom simti si vom vedea cum pleaca din viata noastra ceva. Pot pleca oameni, relatii, parteneriate, afaceri, bunuri materiale, atitudini, adica toate acele lucruri care ne-au impopotonat sinele autentic, inima. Tot ce nu serveste cu adevarat cresterii noastre, tot ce rapeste linistea, iubirea, implinirea interioara, ramane in urma noastra. Si poate sa doara, numai ca energia atat de puternica descarcata acum ne ajuta sa dam drumul fara scrupule. Intr-un fel, e ca si cand am spune : "nu ma mai protejez de durere, caci de cate ori am facut-o, m-am condamnat la "boala lunga, moarte sigura". Acum vrem claritate si incepem din exterior, pentru a ne putea ocupa de interior, in straturile profunde, cand Saturn va intra in Scorpion (la inceput de octombrie). Mesajul profesorului Saturn este: "pregateste-ti terenul, creeaza ceva spatiu pentru tine, triaza, fa curatenie, da-ti examenele relationale, apoi cufunda-te in tine".
Despre curatenie, vorbeste si Ascendentul momentului, care este in Fecioara. Acesta ne duce cu gandul la detoxifiere, purificare, debarasare de tot ce nu ne este benefic. Exact ca atunci cand eliminam un aliment care ne face rau, tot la fel suntem indemnati acum sa eliminam orice este toxic in viata noastra.
Relatiile conjungale si parteneriatele care nu au ca liant iubirea si care au fost construite pe lipsa de adevar si pe compromis continuu, acum se pot rupe brusc. La fel de bine, pot exista impacari spectaculoase, renasteri ale relatiilor formate din parteneri cu legaturi puternice la nivel subtil, sufletesc.
Putem reinnoda acum relatii pe care le-am neglijat in ultimii doi ani sau in ultimele luni. Revin oameni care si-au demonstrat calitatea in timp, iar cu aceasta ocazie exersam smerenia, iertarea si adevarul. Ne uitam la acesti oameni, de data aceasta fara filtrele iluziei si orgoliilor, si ii rechemam in viata noastra sau le permitem sa re-intre. In acelasi timp, ne luam ramas bun de la unele relatii conjuncturale, care se dovedesc a fi extrem de fragile, superficiale, interesate sau daunatoare.
De sub mastile atent mestesugite ale unor oameni care au cautat doar admiratia si recunoasterea sau au urmarit niste interese, acum pot iesi adevaratele intentii si ganduri. Unele experiente vor fi socante, ceea ce nu e neaparat rau, pentru ca socul simtit ne da puterea sa fim foarte categorici. Putem avea tot felul de surprize, toate avand ceva in comun: dizolvarea unor iluzii vechi.
La fel de bine, putem vedea in noi aspecte pe care le uram la altii, pe principiul oglindirii in tot ce e in jur. Pana la urma, relatia cea mai importanta este cu noi insine, iar castigul fundamental al tuturor provocarilor din aceste zile este ca, dincolo de durerea pierderii, de socul adevarului celorlalti, suntem fortati sa vedem ce este in noi. In acest context, este extrem de important sa ne punem intrebarile potrivite. Sa avem curajul de a sapa dupa raspunsuri reale, dupa adevar, in interior, oricat de dureroasa ar fi confruntarea cu noi insine si cu unele alegeri pe care le-am facut. Intrebarile sunt valoroase, caci nu fac decat sa extraga raspunsurile deja existente in interior. Iata cateva intrebari:
La ce ma obliga asta sa ma uit, in mine? Ce din mine a generat asta? Ceea ce nu-mi place la celalalt am manifestat si eu? Exista vreo asemanare intre alegerile celuilalt si alegerile mele? Unde, in aceasta relatie, am facut compromisuri? Ce alegeri m-au adus aici? Ce tipar pot sa vad, daca ma uit in trecut, la alte experiente similare? Ce as putea sa accept chiar acum? Ce-as putea sa (-mi) iert? Unde exista o lipsa de iubire de sine? Ce alegeri ar face cineva care se iubeste pe sine? Ce-mi doresc cu adevarat? Care relatii sunt potrivite pentru mine? Ce vrea inima mea?
Constientizare si vindecare
Daca ne uitam cu atentie, vom vedea ca unele "greseli" sunt repetitive, le-am mai facut si in trecut, mai ales daca ne referim la relatii de cuplu. Implicarea lui Pluto, prezent in casa sufletului, a familiei, neamului, radacinilor, parintilor, ne obliga si ne ajuta sa vedem nu numai cum am persistat intr-un tipar, ci si cum a luat acesta nastere, inca de pe vremea copilariei, din interactiunile cu parintii sau relatia acestora. Cei care sunt deja familiarizati cu acest gen de explorare interioara pot primi mesaje subtile legate de perioade si mai vechi, poate chiar din alte vieti.
Pasul urmator, dupa constientizarea programelor vechi, este vindecarea. Suntem incurajati sa cautam calea potrivita de vindecare. Iar calea potrivita nu e neaparat facila sau lipsita de durere.
Mercur, stapanul Ascendentului, se afla in Balanta, in aspect armonios cu Venus din Leu, ceea ce inseamna ca ne putem vindeca prin cuvant si arta. Asadar, e util sa facem un exercitiu prin care sa scriem tot ce ne trece prin cap. Pur si simplu, scriem fara intrerupere, orice gand, chiar daca nu ne place. Poate fi foarte util, in acelasi timp, sa dam forma gandurilor, rostind cu voce tare tot ce ne vine. Este un soi de meditatie pe care am intalnit-o la Osho. El idemna discipolii sa tipe, sa se tavaleasca pe podea, sa scoata tot felul de sunete si cuvinte care sa exprime dureri vechi, frustrari, inhibitii, eventual in limbi necunoscute sau o bolboroseala fara sens. Important e sa te lasi, sa te exprimi exact cum iti vine, de preferat intr-un spatiu in care te simti in siguranta sa faci asta.
De asemenea, putem picta exact asa cum simtim, chiar daca pentru mintea noastra nu are nicio logica. Pur si simplu, pui pensula pe panza si nu o desprinzi de acolo, pana nu ai terminat. Orice alta forma de exprimare artistica poate fi benefica, daca te lasi in voia curentului... interior.
Contextul este ideal pentru vindecare, insa pentru asta e nevoie de curaj. De curajul de a ne da drumul in gol, in noi insine, de a explora durerea pana la capat, de a sta acolo, in ceea ce simtim. De altfel, de data aceasta, si sa vrem, nu mai putem fugi. Suntem chemati la infatisare cu noi insine, suntem "citati la procesul intentat ego-ului nostru". Iar neprezentarea nu e o solutie, ci un deserviciu major.
Cadere libera
Pluto, ori de cate ori e activat, ne rupe de lume, de atasamente, de conditionari. Lucruri, oameni, relatii, proiecte, bani fara de care credeam ca nu putem trai, pot pleca sau isi pierd sensul cunoscut, lasand loc unor perceptii noi. Contactul cu acestea devine atat de firav, incat nu putem decat sa ne intoarcem la noi insine. Se rup ancorele exterioare, prin urmare nu ne ramane decat sa ne ancoram in noi insine, sublimand frica de necunoscut in acceptare si abandon.
"Ordinea de care te agati iti inhiba viata. Crezi ca ai nevoie de ea, dar de fapt abandonarea ei iti va inviora viata." (Caroline W. Casey)
Pluto ne trimite in mina sa cautam aur, ne impinge inapoi in infinit, ca pe o picatura in ocean, ne trage cu putere in noi, in Divinul din noi, sa ne constientizam si transformam. Ne rupe de familiar, de confortabil si de falsa siguranta, ne poarta prin intuneric pentru a ne aduce apoi la lumina, invatandu-ne sa cooperam cu vointa Divina, pe principiul "faca-se voia TA!". E ca un fel de purgatoriu care, odata asumat si experimentat, aduce renasterea, ascensiunea reala a fiintei. Aduce adevaratul control, prin renuntarea la control.
*Imagine: http://sargentsfineart.org
Cu drag,
Nico Svârlefus