Luna plină în Taur (15 Noiembrie 2024): Treziri bruște și schimbări dramatice de direcție

Autor: Nicoleta Svârlefus - miercuri, 13 noiembrie 2024, 9484 vizualizari

Luna plină în Taur de pe 15 Noiembrie (ora 23:30), ne oferă oportunitatea de a revizui niște aspecte din viețile noastre și de a acționa cu curaj.

Vorbim despre o Lună plină spectaculoasă care vine cu multe surprize, cu multe dezvăluiri și cu niște adevăruri crude. Luna plină în Taur aduce noi revelații care ne pot schimba traiectoria într-o secundă. 

Apasă AICI pentru HOROSCOP PERSONAL 2025

Luna plină în Taur este în conjuncție cu Uranus, planeta schimbării și a trezirii. Așadar, e important să ne reamintim că schimbarea ne oferă întotdeauna oportunitatea de a începe ceva nou. Uranus poate aduce treziri masive, schimbări și tulburări care ne pot reașeza pe calea noastră.

Conjuncția cu Uranus aduce schimbări bruște de traiectorie, vești care pot schimba complet lucrurile sau oportunități ce pot avea legătură cu finanțele, cu resursele materiale. Dacă am tot amânat până acum să facem o schimbare și ne-a fost teamă să nu pierdem resursele materiale cu Luna plină în Taur avem ocazia să facem acea schimbare. 

Luna plină în Taur din 15 Noiembrie poate viza aspecte ce țin de familie și de carieră. Ce este nevoie să armonizăm în familie? Ce trebuie să schimbăm la programul nostru? Ce este nevoie să lăsăm în urmă și pe cine? Această Lună plină ne îndeamnă să dăm drumul, să renunțăm. Deși Axa Taur - Scorpion este Axa de Atașament în Astrologie, cumva vom fi susținuți de energia Lunii pline să renunțăm la toate atașamentele care nu ne mai servesc. 

Apasă AICI pentru HOROSCOP PERSONAL 2025

Taurul și Scorpionul sunt semnele cel mai greu de urnit când vine vorba despre a lăsa ceva în urmă și a se duce pe o altă cale. Sunt cele mai atașate de orice. De aceea, nici nu trebuie să judecăm vreodată un Taur sau un Scorpion că iau decizii foarte greu. Pentru că ei simt totul la nivel de suflet. Odată ce s-au angajat pe un drum, le e greu să plece de acolo și preferă să se gândească mai bine atunci când decid să meargă pe un alt drum. 

Luna plină în Taur pune reflectorul pe atașamentele noastre, pe ceea ce nu vrem să lăsăm în urmă. Unde suntem rigizi în acțiunile și în deciziile noastre?

Uranus în conjuncție cu Luna în Taur ne arată că există viață dincolo de atașamentele și de traumele noastre. Nimeni altcineva și nimic nu ne poate răpi libertatea mai mult decât o fac atașamentele de oameni, de credințe sau de convingeri. Ne împiedică să ne manifestăm adevăratul potențial și ne țin blocați doar pentru că ne sunt familiare, însă, familiarul este confortabil iar creșterea și evoluția, de cele mai multe ori, vin cu durere și suferință. 

Luna plină în Taur din 15 Noiembrie, este o invitație de a ne întoarce la noi, la Sinele nostru autentic. 

Nicoleta Svârlefus  
https://www.nicoletasvarlefus.ro/programe         
🌐 Facebook 🌐 Instagram   



Astro Shop

Cele mai noi articole