Luna Plină în Vărsător: 1 August 2023. Vindecare și eliberare profundă

Autor: AstroCafe.ro - miercuri, 26 iulie 2023, 11992 vizualizari

În luna August vom avea parte de două evenimente de tip Lună Plină. Prima Lună Plină va fi în semnul Vărsător, în data de 1 August, urmând ca la finalul lunii, pe 30 August, să avem Lună Plină în semnul Peștilor. 

Ambele Luni Pline vor fi Super Luni, adică vor fi mai aproape de Pământ și le vom simți efectele mai puternic. Fiind vorba despre două fenomene de Lună Plină în aceeași lună, ne putem gândi la o dorință puternică de a elibera, de a ne detoxifia și de a scoate din câmpurile noastre toate acele energii cu care nu mai rezonăm. Până la sfârșitul lunii August, probabil că ne vom regăsi într-un spațiu gol, fie că este fizic sau emoțional. 

Luna Plină în Vărsător: portal către vindecare

Luna Plină din Vărsător de pe 1 August este punctul perfect de intrare în această călătorie de creare a spațiului personal. Acest tranzit aduce o vibrație dulce, vindecătoare, ghidându-ne să ne pregătim cu blândețe și dragoste pentru a renunța la tot ce este greu pentru noi. Este probabil să simțim vibrații puternice de vindecare sub această Lună Plină, mai ales când vine vorba de suferințele inimii. Această energie de vindecare a inimii va fi amplificată și mai mult pe măsură ce Venus, planeta iubirii, va fi adânc ancorată în călătoria ei retrogradă. Este posibil să ne confruntăm cu emoții profunde, cu durere și dezamăgiri, uneori chiar să simțim că avem inima frântă. 

Ne putem simți foarte încărcați emoțional și extrem de sensibili, în special înainte de Luna Plină, însă odată cu trecerea ei, vom fi învăluiți de un sentiment de ușurare. 

Vărsătorul este un semn de aer, ceea ce înseamnă că energia va fi concentrată în jurul minții. Poate ne este greu să ieșim din minte. Gândurile noastre se pot învârti, s-ar putea să ne trezim că mergem înainte și înapoi, că nu ne putem găsi echilibrul mental. Deși poate fi o provocare să rămânem în afara acestui spațiu, poate fi necesar să facem o pauză și să ascultăm ceea ce are mintea noastră să ne transmită. 

Este recomandat ca în perioada de Lună Plină în Vărsător să scriem pe hârtie ceea ce ne vine sau să discutăm cu persoanele apropiate despre gândurile pe care le avem. Acest exercițiu ne-ar putea aduce ușurare și eliberare mentală. Energia Vărsătorului are darul de a prelua zgomotul mental, emoțiile și reziduurile psihice, reducându-le aproape de zero. Când această stare de liniște este atinsă, mintea poate gândi limpede, ne putem simți mai aliniați iar răspunsurile potrivite pot fi găsite mai ușor.

Energia Vărsătorului ne poate ajuta să privim dintr-o perspectivă intelectuală, logică, dar și dintr-o stare de neutralitate pentru a putea lua cele mai bune decizii de a merge mai departe. Desigur, procesul poate nu este chiar unul ușor, însă este important să ne focusăm pe energiile vindecătoare la care vom avea acces. Luna Plină în Vărsător ne va sprijini în această călătorie, mai ales dacă există aspecte la care va trebui să renunțăm. 

Folosește-te de energia Lunii Pline în Vărsător pentru a face o curățare, o detoxifiere și pentru a elimina gândurile negative din ființa ta.

Sursă articol: www.foreverconscious.com

-----   
🌐 Facebook 🌐 Instagram



Astro Shop

Cele mai noi articole