Lună plină și eclipsă totală de Lună în Scorpion, 16 Mai 2022. Adevărul interior nu mai poate fi ascuns

Autor: AstroCafe.ro - luni, 16 mai 2022, 14078 vizualizari

Luna Plină din semnul Scorpionului aduce de fiecare momente interesante, căci ea acționează la nivel profund, subconștient dar și la nivel concret prin posibilitatea unor intensificării unor activități legate de karma personală sau relațională, dar și de karma locală (apartenența la o populație).

Este o Lună Plină intensă, cu multe implicații profunde, ea fiind marcată de Saturn, cu care atât Soarele cât și Luna au ieșit dintr-o cuadratură, în plus Luna se află la grad lunar, iar eclipsa de Lună ne vorbește despre anumite acțiuni, relații, sentimente care vor intra într-un con de umbră, pentru a face loc altora noi. Aici este vorba de eliberarea de energiile care ne împiedică să fim noi înșine, care ne determină să nu acționăm pentru a ne dezvolta calitățile și valoarea. dar mai ales care ne limitează sau încetinesc revoluția.

Este un moment de vindecare a ”a fi-ului” personal (vezi septilul Saturn Venus, unde Venus în exil este conjunctă cu Chiron). Să nu uităm că Venus este guvernatoarea Taurului, locul unde se află atât Soarele cât și Nodul Nord, răspunzător de fapt de eclipsă. Marte, guvernatorul Nodului sud dar și al Scorpionului, este în semnul Peștilor în conjuncție cu Neptun, un aspect nu numai interesant dar și extrem de profund. El ne spune că orice fel de acțiune în care am pus credință și în care credem, va fi reușită. Trebuie să ținem cont că teoretic Marte și Jupiter – guvernatorul Peștilor, sunt în recepție mutuală, așa că este foarte posibil ca tot ce se derulează atât în viața personală cât și la nivel mundan să fie legat de acțiuni prin care să se regleze energia karmei legată de atașamente, dar și de o rigiditate limitativă, dată de necesitatea excesivă a unei siguranțe materiale, care ne-a orientat spre a acumula în detrimentul oricărei preocupări superioare, umane.

La această Lună Plină, adevărul interior nu prea mai poate fi ascuns. În cele din urmă, propriile noastre emoţii şi trăiri, împreună cu evenimentele de viaţă pe care le atragem, ne vor forţa să ne recunoaştem pe noi înşine şi să ne schimbăm. Să modificăm acele gânduri, acele percepţii care ne creează emoţiile negative, în mod special. Acesta este un proces firesc, se întâmplă tuturor oamenilor, fie că vor sau nu. Aşadar, percepţia pozitivă nu este opţională în cele din urmă. Evenimentele negative în care suntem implicaţi şi situaţiile grele de viaţă ne obligă, pur şi simplu, la smerenie, la schimbare şi la percepţie pozitivă.

Iată de ce vom începe, mulţi dintre noi, chiar de astazi, să identificăm modul în care creăm negativitate emoţională şi cum putem schimba aceasta, în aşa fel încât să ne îndepărtam de lucrurile de care ne este teamă, care ne irită, ne deprimă ori ne disperă, sesizând că aceste emoţii sunt în noi şi ne conduc prin evenimentele pe care le trăim. Cred că despre aceasta ne vorbeşte această Lună Plină şi cred că fiecare poate folosi acest moment pentru a se elibera, pentru a decide o purificare emoţională, care ne va creşte sănătatea pe toate cele trei nivele, fizic, mental şi spiritual.

În plus Ascendentul momentului este în semnul Gemenilor, iar Mercur, guvernatorul lui, este în mișcare aparent retrogradă tot în semnul Gemenilor, ceea ce evident aduce noi informaţii legate de Luna Plină,  deoarece ne determină să conştientizăm că fiecare zi din viaţa noastră este o nouă aventură necunoscută, în lumea celui care suntem noi înşine. Important este să nu ne oprim blocaţi de barierele mentale pe care ni le ridicăm singuri şi să nu ne plafonăm pentru că ne sunt invocate legi şi dogme. Însăşi viaţa noastră este o continuă explorare, o şcoală, iar cei care cred că nu mai au nimic nou de descoperit, aceia nu mai au nici nimic nou de oferit. Şi nu e de mirare că, atunci, viaţa îi părăseşte...

Este important să înţelegem în această perioadă că noi suntem proprii arhitecţi ai vieţi noastre. De aceea povestioara de mai jos mi se pare sugestivă pentru această perioadă.

Un om de afaceri, stresat şi uzat de prea multele-i angajamente, se duse la un maestru de viaţă spirituală să-i ceară sfat. Maestrul îi spuse: " Când un peşte ajunge pe uscat se dă de ceasul morţii. La fel şi tu începi să mori când te laşi dus de lucrurile lumeşti. Peştele se poate salva dacă se reîntoarce repede în apa. Tu trebuie să te întorci repede în singurătate."
Omul de afaceri se înspăimântă.
"Trebuie să-mi las toate afacerile şi să mă retrag într-o mânăstire?"
"Nu, nu! Păstrează-ţi afacerile şi refugiază-te în inima ta."

În lexicul spiritualităţii există un cuvânt foarte frumos: "reculegere". El exprimă momentul în care ne oprim pentru a culege "bucăţile" din noi pe care ziua le-a împrăştiat. (Bruno Ferrero)

(text preluat de pe https://www.mirabilys-magazin.ro, autor: Gabriela Apostol)



Astro Shop

Cele mai noi articole