Ma REcunosc!

"Traiesc cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Desi prezenta in ce mi se intampla, inca ma mai opresc in oglinzile de pe strada si rad aproape printre lacrimi. De mine, cu mine. Ma uit la mine si ma Recunosc. Stiu cine e in oglinda. Si daca mai am indoieli, imi apare un semn de acolo de sus... tocmai cand imi cobor spasita privirea catre pamant.

E liniste, e Pace, Intelegere, Smerenie, Iubire. Am Sens. Stiu. Simt. Pot. Orice.

Ma simt indragostita. Mereu. De Flori, de Muzica, de Soare, de Cer, de Stele. Imi reamintesc, in cel mai profund si simplu mod cu putinta. De Tango. De Dans. De mari iubiri. De oameni fabulosi. De mine. De Dumnezeu. Am decis sa incep sa scriu cam cat de frumoasa si minunata ma simt...dar las deocamdata intaietate frumusetii sa se exprime in lacrimile calde ce-mi picteaza acum obrazul Intelegerii.

''Ce-ai schimba, Mihaela ?''... e intrebarea celor care parca n-ar fi pariat pe fabuloasa revenire si mirifica transformare. ''Nimic. Absolutamente nimic. '' raspund mai mereu. N-as schimba nici una din experientele pe care le-am ravnit si le-am implorat sa vina, undeva, acolo Sus, cand doar eu si Dumnezeu am negociat Trecerea.

Vad si simt privirea mirata, speriata si admirativa a tot ce e in jur si priveste contrariat catre mine.

Am invatat sa ridic cu tarie si smerenie capul sus si sa imi imaginez ca fac piruete pe langa orice experienta care vine ori sa ma ridice ori sa-mi reflecte starea de fapt.

Am invatat sa tac, in cel mai 'mutesc' exercitiu pe care l-am practicat vreodata cu mine. Eu...eu...EU !...cea mai apriga si razboinica batatoare din picior, am invatat sa fac din miscarea razvratita a celor 2 fabuloase picioruse, Ocho-uri care-mi disipa furia uneori neinteleasa in.... pasi de Tango.

E de-ajuns sa vreau. Uneori ma sperii. Rau :). Visez ceva, ma trezesc, multumesc... si-apoi... APARE. Si daca uit, TOTUL vine sa-mi aduca aminte. Orice ravnire, dorinta, vis, iluzie....are darul de-a se transforma in realitate. Acum Recunosc. Absolut totul.

Imi aduc aminte....si... cui sa spun? Cine m-ar crede? Acum e deajuns ca stiu eu, ca simt, ca nu mai judec, ca iubesc tot ce vine cu fiecare respiratie a Trezirii mele.

As urla lumii intregi sa nu se mai mire, sa nu mai planga cu furie. Ci doar sa se Opreasca. Sa vada. Sa stea in durere, in suferinta, in plans, in intamplare, in vis, in deziluzie, in dez-amagire, in Umbra. Acolo gasesti toate raspunsurile pe care le-ai cautat vreodata. Dar, bineinteles, nu ma asculta nimeni... Asa cum nici eu nu am ascultat de nimic ! ....Eu chiar cred ca nu te trezesti decat atunci cand durerea ti-a ajuns in Sange. Sau poate nici atunci....

Trebuie doar sa vrei. Si sa nu-ti (mai) fie frica. Zborul de sus e fabulos, merita. ORICE. Si poate da, nu 'trebuie' nimic...

Nu ma mai multumesc cu putin! Nu-mi mai pierd Speranta! Nu mai joc mic! Iar pretul Fericirii mele de astazi... sa-l doreasca oricine. Pot sa spun Lumii Intregi ca MERITA. Sa incerce !

Sunt eu cu mine, ca sa raspund la intrebare. Simt ACEL CEVA Maret ca vine. Sau poate deja e? Sunt indragostita de mine! Aparent plutesc cand pasesc. L-am si...recunoscut :). Il stiu. Il simt. Il astept. Cu toata dragostea lacrimilor mele candva pagane, cu toata Lumina din mine care Acum Intelege.

Si da, de multe ori imi aduc aminte de tine si trimit un gand cald si bun, si inteleg ce spuneai. Chiar daca uneori poate nici tu nu realizai unde bati si ce rani atingi.

Si da, daca tu, oricine ai fi.... tu femeie care acum inca nu vezi...daca ai privi prin ochii mei... nu stii cat de fericita ai fi!"

Mihaela Manghiuc

Este unul dintre cele mai frumoase mesaje pe care le-am primit pana acum. Multumesc, draga Mihaela! (Nicoleta Svârlefus)