Masculinitatea inseamna uciderea barbatilor: Radacinile barbatilor si Trauma
Incepem procesul daunator de transformare a baietilor in barbati cu mult inainte de terminarea copilariei.
"Cele mai distructive trei cuvinte pe care le aude un barbat cand este copil, sunt cele cand i se spune 'fii un barbat'" -Joe Ehrmann, antrenor si fost jucator NFL
Daca suntem sinceri cu noi insine, stim de mult ca masculinitatea distruge, ucide barbatii, in moduri atat masurabile cat si nenumarate. In timp ce constructiile sociale ale feminitatii cer ca femeia sa fie subtire, frumoasa, intelegatoare si cu un echilibru de neatins, structurile sociale ale masculinitatii cer ca in mod constant barbatii sa demonstreze si sa re-demonstreze faptul ca ei sunt intr-adevar, ei bine, barbati.
Ambele idei sunt otravitoare si potential distructive, dar vorbind statistic, numarul de barbati dependenti si chinuiti si durata lor de viata relativ scurta, dovedeste ca masculinitatea este de fapt cel mai eficient criminal, care-si face treaba rapid si intr-un numar mare. Tributurile mortii masculinitatii sunt atribuite manifestarilor sale specifice: alcoolism, dependenta de munca si violenta. Chiar si atunci cand nu ucide literalmente, ea provoaca un fel de moarte spirituala, lasand multi barbati traumatizati, disociati si de multe ori inconstient deprimati. (Aceste aspecte sunt accentuate de rasa, clasa sociala, sexualitate si alti factori marginalizanti, dar aici sa ne concentram asupra copilariei si a socializarii adolescentului in ansamblu.) Citand poeta Elizabeth Barrett Browning, "asta inseamna ca cei mai multi barbati nu pier in moarte." Si pentru multi barbati, procesul incepe cu mult inainte de maturitate.
Avarierea emotionala a "masculinizarii" baietilor incepe chiar inaintea copilarie, la o varsta frageda. Psihologul Terry Real, in cartea sa din 1998, "Nu vreau sa vorbesc despre asta: depasirea mostenirii secrete a depresiei masculine" evidentiaza numeroase studii care gasesc ca parintii, de multe ori inconstient, incep sa proiecteze un fel de innascuta "barbatie" - si astfel, o nevoie diminuata pentru confort, protectie si afectiune - asupra copiilor baieti, atat tineri, cat si nou-nascuti. Aceasta, in ciuda faptului ca aceste aceste comportamente de gen sunt absente la copii; copilasii de sex masculin se comporta, de fapt, in moduri pe care societatea noastra le defineste ca si "feminine". Dupa cum explica Real, "baietii si fetitele mici incep...la fel de (egali) emotionali, expresivi, dependenti si la fel de dornici de afectiune fizica. La varste fragede, atat baietii cat si fetitele sunt mai mult precum un stereotip fata. Daca exista diferente, baietii sunt, de fapt, putin mai sensibili si expresivi decat fetitele mici. Ei plang mai usor, par a fi mai usor de frustrat, se arata mai suparati atunci cand un insotitor paraseste camera."
Cu toate acestea, atat mamele cat si tatii, emit ipoteze inerente legate de diferentele de sex intre copiii, fete si baieti. Chiar si atunci cand cercetatorii controleaza "greutatea, lungimea, voiciunea si puterea" copiilor, parintii au raportat ca fetitele erau mai delicate si "mai moale" decat copii baieti; ei si-au imaginat ca bebelusii baieti sunt mai mari si, in general, "puternici". Atunci cand unui grup pe 204 adulti li s-a aratat o inregistrare a aceluiasi bebelus plangand si li s-au dat diferite informatii despre sexul bebelusului, acestia au judecat bebelusul "feminin" ca fiind speriat, in timp ce bebelusul "masculin" a fost descris ca "furios".
Intuitiv, aceste diferente de perceptie creeaza corelarea diferentelor in tipul de ingrijire parentala pe care o primeste nou-nascutul baiat. In cuvintele cercetatorilor, "pare rezonabil sa presupunem ca un copil, despre care se considera ca ii este frica, sa fie sustinut si alintat mai mult decat un copil despre care se considera ca este furios." Aceasta teorie este sustinuta de alte studii pe care Real le citeaza, si in care gasiti in mod frecvent ca, "din momentul nasterii, baietilor li se vorbeste mai putin, sunt mangaiati si educati mai putin." Spunand-o fara menajamente, incepem inselatoria emotionala a baietilor chiar de la inceput, in cel mai vulnerabil punct in viata lor.
Este un model care continua pe tot parcursul copilariei si pana in adolescenta. Real citeaza un studiu care a constatat ca atat mamele, cat si tatii accentueaza "realizarea si competenta in fiii lor", si i-au invatat sa-si "controleze emotiile" - un alt fel de a spune ca baietii sunt instruiti in mod tacit sa ignore sau sa minimalizeze nevoile si dorintele lor emotionale. In mod similar, parintii de ambele sexe sunt mai punitivi fata de fiii lor, probabil actioneaza in ipoteza ca baietii "se pot descurca". Beverly I. Fagot, cercetatorul si autorul cartii "Influenta sexului unui copil in reactiile parentale referitoare la copii", a constatat ca parintii au dat intariri pozitive tuturor copiilor cand au expus comportamnetele "aceluiasi sex preferat" (spre deosebire de "sexul opus preferat").
Parintii care au afirmat ca ei "au acceptat sexul copilului impartial", cu toate acestea, au oferit raspunsuri mai pozitive baietilor cand s-au jucat cu cuburi, si au oferit un feedback negativ fetitelor, cand s-au implicat in comportamentul sportiv. Si, in timpul jocului independent - departe de parinti - si cu incurajarea "aptitudinilor independente" la baieti, fetele au primit un feedback mai pozitiv cand au cerut ajutorul. Ca o regula, acesti parinti nu au fost constienti de rolul activ pe care ei il joaca in socializarea copiilor lor, in conformitate cu normele genului. Fagot constata ca ei si-au tratat fiii si fiicele la fel, indiferent de sex, o pretentie contrazisa puternic de rezultatele studiului.
Fara indoiala, aceste tipuri de lectii comunica mesaje profund daunatoare atat pentru fete, cat si pentru baieti si au consecinte observabile si pe toata durata vietii. Dar intrucat, asa cum Terry Real spune, "fetelor li se permite sa isi mentina expresivitatea emotionala si sa cultive conexiunea", baietilor nu li se spune doar ca ei trebuie sa-si suprime emotiile, ci si ca barbatia lor depinde esential ca ei sa faca acest lucru. In ciuda premisei lipsite de logica, societatea noastra a achizitionat complet notiunea ca relatiile dintre barbat si masculinitate este oarecum accidentala si precara, si a imbratisat mitul ca "baietii trebuie sa se transforme in barbati....ca baietii, spre deosebire de fete, trebuie sa dobandeasca masculinitatea."
Baietii mici interiorizeaza acest concept devreme; cand am vorbit cu Real, el a indicat ca cercetarile sugereaza ca ei incep sa-si ascunda sentimentele de la varsta de 3 pana la 5 ani. "Aceasta nu inseamna ca au mai putine emotii. Dar ei deja invata jocul - ca nu este o idee buna sa le exprime," spune Real. Baietii, considera intelepciunea conventionala, sunt facuti barbati nu doar prin imbatranire spre maturitate, ci si prin zdrobirea socializarii descrise. Insa Real subliniaza ceea ce ar trebui sa fie evident despre identitatea baietilor: "[ei] nu trebuie sa fie transformati in barbati. Ei sunt barbati. Baietii nu au nevoie sa-si dezvolte masculinitatea."
Este imposibil sa minimalizam influenta simultana din imagini si mesaje despre masculinitatea incorporata in mass-media noastra. Emisiunile TV si filmele informeaza copiii - si pe noi toti, intr-adevar - nu atat de mult despre cine sunt barbatii (si femeile), ci despre cum ar trebui sa fie. Cu toate ca o mare parte din invatatura despre descrierea genurilor in media a venit de la feministele care au demontat reprezentarile interminabile daunatoare ale femeilor, acolo exista mult mai putina cercetare specifica despre contructiile perpetuate in media ale masculinitatii. Dar cu siguranta, cu totii recunoastem trasaturile care sunt valorizate in randul barbatilor in filme, televiziune, jocuri video, carti de benzi desenate, si altele: putere, vitejie, independenta, abilitatea de a oferi si de a proteja.
Rezultatul la toate acestea - negarea timpurie a sentimentelor baietilor si insistenta noastra colectiva ca ei urmeaza exemplul - este ca baietii sunt efectiv deconectati de la sentimentele si emotiile lor, sinele lor cel mai profund si vulnerabil. Istoricul Stephanie Coontz a etichetat acest efect ca fiind "mistica masculina". Acesta lasa baietii mici, si mai tarziu barbatii, fara corpul emotional, cu frica de a-si arata slabiciunile si, de multe ori, in imposibilitatea de a accesa complet, recunoaste sau de a face fata sentimentelor lor.
In cartea sa, "De ce barbatii nu pot simti", Marvin Allen afirma, "aceste mesaje incurajeaza baietii sa fie competitivi, sa se concentreze pe succesul extern, sa se bazeze pe intelect, sa reziste la durerea fizica si sa-si reprime emotiile lor vulnerabile. Cand baietii incalca codul, nu este neobisnuit pentru ei sa fie tachinati, rusinati sau ridiculizati." Cliseul despre barbati, ca nu sunt in contact cu emotiile lor, nu spune nimic despre markerii inerenti ai barbatiei. Acesta identifica in schimb rezultatele comportamentale care au fost predate in mod riguros, de multe ori de parinti bine-intentionati si de societate in general. Asa cum a spus Terry Real, cand am vorbit cu el, acest proces de deconectare a baietilor de la sinele lor "feminin" - sau mai precis, "uman" - este profund daunatoare. "Fiecare pas...este nedrept", spune Real. "Este traumatizant. Este traumatizant sa fii fortat sa renunti la jumatate din propria ta umanitate."
Aceasta trauma se face evidenta in modurile in care barbatii incearca sa purifice sentimentele de nevoia emotionala si vulnerabilitate. In timp ce femeile au tendinta sa interiorizeze durerea, barbatii reactioneaza impotriva lor si a celorlalti. Asa cum mi-a spus Real, femeile "se invinovatesc, se simt rau, stiu ca se simt rau, le-ar placea sa scape de asta. Baietii si barbatii tind sa exteriorizeze stresul. Reactionam si de multe ori nu vedem partea noastra. Este opusul auto-invinovatirii; este mai mult ca sentimentul de victima furioasa." Alianta Nationala a Bolilor Psihice prevede ca, dincolo de rasa si origine etnica, la femei este de doua ori mai probabil sa experimenteze depresia, decat la barbati. Insa Real crede ca actiunile barbatilor servesc in primul rand pentru a masca depresia lor, care ramane in mare masura nerecunoscuta si nediagnosticata.
Exemple de astfel de comportamente distructive variaza de la aprobarea societatii, cum ar fi dependenta de munca, la pedeapsa penala, cum ar fi dependenta de droguri si violenta. La barbati e de doua ori mai probabil, decat la femei, sa sufere de tulburari de furie. Potrivit Centrelor pentru Controlul Bolilor, barbatii sunt mai susceptibili de a bea in exces, fata de femei, ceea ce duce la "rate mai mari de decese si spitalizari legate de consumul de alcool." (Probabil din cauza ca barbatii sunt mult mai predispusi sa se angajeze in alte comportamente riscante, precum "condusul cu viteza sau fara centura de siguranta") Baietii sunt mai predispusi sa fi folosit medicamente/droguri pana la varsta de 12 ani, decat fetele, ceea ce duce la un risc mai mare de abuz de droguri/medicamente la barbati, decat la femei, mai tarziu in viata. Barbatii Americani sunt mai susceptibili a ucide (au comis 90.5% din toate crimele) si sa fie ucisi (cuprinzand 76.8% din victimele ucise). Acestea se extind la ei insisi, conform studiilor: "barbatii isi iau propriile lor vieti de aproape patru ori mai mult decat femeile, cuprinzand aproximativ 80% din totatlul de sinucideri." (interesant, tentativele de suicid in randul femeilor sunt estimate a fi de trei pana al patru ori mai multe decat la omologii lor de sex masculin.) Si, in conformitate cu Biroul Federal al Penitenciarelor, barbatii reprezinta mai mult de 93% din prizonieri.
Efectele nocive ale ruperii emotionale, mentionate mai sus, chiar joaca un rol in decalajul duratei de viata a fiecarui gen. Asa cum Explica Terry:
"Dorinta barbatilor de a minimaliza slabiciunea si durerea este atat de mare, incat a fost numita ca un factor in durata lor de viata mai scurta. Cei 10 ani de diferenta in longevitate, intre barbati si femei, se dovedeste a avea putin de-a face cu genele. Barbatii mor mai devreme deoarece nu au grija de ei insisi. Barbatii asteapta mai mult sa recunoasca ca sunt bolnavi, le ia mai mult sa primeasca ajutor si odata ce beneficiaza de tratament, nu il respecta la fel de bine cum o fac femeile."
Masculinitatea este atat de dificil de realizat, cat si de mentinut, un fapt notat de Real si care este evident in expresia "fragile male ego" (egou-ul masculin fragil). Pentru ca stima de sine a barbatilor se bazeaza de multe ori pe o constructie subreda, efortul de a o mentine poate fi total consumator. Evitarea rusinii, care a ramas atunci cand este "gol pusca", poate duce unii barbati la finaluri periculoase. Acest lucru nu este despre a absolvi oamenii de responsabilitatea actiunilor lor, insa nu conduce acasa fortele care stau la baza si face cunoscute comportamentele pe care de multe ori le atribuim doar situatiilor individuale, ignorand radacina cauzelor lor.
James Gilligan, fostul director al Centrului pentru Studierea Violentei de la Harvard, a scris numeroase cariti pe tema violentei masculine si sursa acesteia. Intr-un interviu din 2013, cu MenAlive, un blog despre sanatatea barbatilor, Gilligan a vorbit despre concluziile studiilor sale, afirmand, "Inca vad un act grav de violenta, care nu a fost provocata de experienta de a te simti rusinat sau umilit, nepoliticos si ridiculizat, si care nu reprezinat incercarea de a preveni sau anula 'pierderea mastii' - indiferent de cat de grava e pedeapsa, chiar daca aceasta include moartea."
Prea adesea, barbatii care sufera fac acest lucru singuri, crezand ca dezvaluirea durerii lor personale este echivalenta cu lipsa masculinitatii. "Ca si societate, avem mai mult respect pentru ranitii umblatori", scrie Terry Real, "aceia care isi neaga dificultatile, decat pentru cei care 'permit' starii lor sa 'ajunga la ei'." Si totusi, costul atat cel uman cat si cel in dolari, de a nu recunoaste trauma barbatilor, este mult mai mare decat a fi prezent la aceste rani, sau a evita a le crea, in primul rand. Este important sa incepem sa luam mult mai in serios ce le facem micilor baieti, cum o facem si care este costul emotional ridicat obtinut de catre masculinitate, care transforma emotional toti baietii mici in barbati adulti slabiti emotional.
Cand masculinitatea este definita prin absenta, atunci cand se bazeaza, asa cum se intampla, pe ideea absurda si eronata ca singura cale de a fi un barbat este de a nu recunoaste o parte esentiala a ta, consecintele sunt vicioase si strivesc sufletul. Schimbarea si disocierea, care rezulta, ii lasa pe barbati si mai vulnerabili, susceptibili si cu nevoia de carje pentru a atenua durerea creata de cerintele barbatiei. Asa cum scrie Terry Real, "Interiorizarea durerii unei femei deprimate slabeste si restrange capacitatea sa de a comunica direct. Un barbat deprimat tinde sa scoata durerea...il poate face periculos din punct de vedere psihologic."
Am stabilit un standard nedrept si imposibil de realizat si in incercarea de a trai atingandu-l, multi barbati se omoara pe sine incet. Trebuie sa pasim dincolo de ideile noastre depasite despre masculinitate si sa ne desprindem chiar si de ideile noastre despre ce inseamna a fi barbat. E nevoie sa incepem sa-i vedem pe barbati ca innascuti asa, fara a fi nevoie sa dovedeasca cine sunt, lor sau oricui altcineva.
Kali Holloway
http://www.alternet.org/gender/masculinity-killing-men-roots-men-and-trauma
Traducere: Cristina Ciobanu
www.highlysensitivemen.com