Meditaţia, o invitaţie pentru a experimenta

Meditaţia este o invitaţie pentru a experimenta. Buddha zicea: „Ceea ce puteţi cere e ceea ce aţi văzut voi înşivă, ceea ce voi înşivă aţi recunoscut şi aţi înţeles.” Nu distingem aici un egoism, deoarece ceilalţi vor fi în mod automat beneficiarii comprehensiunii noastre juste, aşa cum spunea, de asemenea, Buddha: „Protejându-ne pe noi, îi potejăm pe ceilalţi, iar protejându-i pe alţii, ne protejăm pe noi înşine.”

Există trei niveluri de experienţă meditativă. Meditaţia spontană, fără suportul unor tehnici anume, în care oamenii doresc, pur şi simplu, să fie ei înşişi: îmi amintesc că am citit un studiu de Prince, în care a constatat că perioadele de timp liber dintr-o zi erau mult mai frecvente decât se credea în raport cu media oamenilor. Cu toate acestea, în măsura în care nu există o metodă aplicată, rezultatele rămân limitate, amestecând adesea efectele pozitive (o anumită relaxare) cu cele negative (o creştere a activităţii mentale).

Al doilea gen de meditaţie corespunde practicii obişnuite, durând un timp determinat şi implicând o metodă dată. Al treilea gen este meditaţia cu adevărat spontană, care are loc ca o stare de graţie şi poate să se stabilizeze, dar numai la câteva persoane.

Experienţa interioară se lipseşte de intermediari externi – am putea zice prin definiţie. Pentru a merge mai departe, am putea afirma că ea este mai pură, mai uşoară atunci când se lipseşte şi de intermediari interni: meditaţia este non-meditaţia.

Meditaţia ne oferă o şansă de a ne aminti că, în copilărie, a trebuit să ne adaptăm lumii şi că pentru asta a trebuit, de asemenea, „să abdicăm în faţa extazului nostru”, conform poetului Mallarmé. Gustul de a medita ne vine când suntem sătui de religia exterioară şi de cultură, când nu mai vrem să fim un pion pe eşichierul manipulărilor socioreligioase sau o rotiţă în această mare maşinărie de consumat idei, numită, de obicei, Cultură.

Unii au dorit să facă din cultul pentru cultură un fel de spiritualitate laică, publică şi aproape obligatorie; dar căutătorul spiritual simte că este vorba de domenii diferite: orice ar face, cultura va rămâne puternic înrădăcinată în câmpurile exteriorului, în vreme ce meditaţia este un fruct pur din grădina interioară, cât şi, în cele din urmă, o manifestare directă a adevăratei noastre naturi.

dr. Jacques Vigne

Sursa: Meditaţie şi psihologie - Editura Elena Francisc

Imagine: squarespace.com