Mentalitatea de tipul: "Copilul este cel mai important!"
Hai că mi-o cer, să vorbesc despre unul dintre subiectele tabu, copiii, însă înainte de a arunca cu roșiile virtuale, doresc să menționez că articolul este despre mentalitate, despre un mod de a gândi care este urmat de un mod de a acționa al unora dintre părinți.
Există o condiționare puternică biologică legată de copii și e normal să existe această condiționare, doar fără copii rasa umană dispare. Totuși, o condiționare biologică și socială poate fi interpretată în funcție de fiecare și asta nu presupune că va fi benefică în toate circumstanțele. Spre exemplu, o condiționare biologică este de a face copii însă dacă mediul nu este unul potrivit, poate sunt probleme financiare ori probleme familiale nu înseamnă că a urma condiționarea o să fie în beneficiul părinților și al copiilor. Copiii care sunt crescuți într-un mediu care nu le este benefic, statistic, sunt predispuși la eșec social.
Părerea pe care o am despre acest subiect vine ca urmare a observării comportamentului uman, doar fac asta ca profesie de vreo 14 ani, problema apare din cauza lui "cel mai", din ierarhizare. Copilul este important și așa și trebuie să fie, însă dacă devine cel mai important, acolo apar dezechilibre.
Când observ părinți care vorbesc despre copilul lor la superlativ și spunând cât de multe reușește și cât de important este pentru ei, încep să mă tem pentru binele copilului. Nu de puține ori, presiunea părinților este absorbită de copil și astfel copilul încearcă să atingă idealurile nerealiste ale părinților. Nu de puține ori, acei părinți își încarcă odrasla fără să realizeze, nota de plată venind ulterior. Hai să recunoaștem, totuși, mediul pe care societatea modernă ni-l oferă nu este unul optim pentru aducerea copiilor pe lume. Acesta este motivul și pentru care natalitatea este problematică în țările considerate dezvoltate. Natura răspunde la forțările societății moderne și ne arată calea pe care o urmăm.
Când copilul devine cel mai important, când toți ochii sunt ațintiți pe acesta, oare ce mentalitate va dezvolta, cum se va dezvolta psiho-emoțional și poate chiar fizic? Unii copii vor ceda și vor deveni anxioși ori depresivi, alții vor deveni dependenți de a obține validare socială, pentru ca în continuare ochii să fie ațintiți asupra lor, la fel cum se întâmpla în copilărie.
O altă problemă socială pe care o avem este faptul că părinții încearcă să își crească odraslele de unii singuri, astfel limitându-le accesul acestora la alte exemple vii din exterior. Îți dai seama ce presiune pe părinți, să fie totul pentru copiii lor? Copilul are nevoie de comunitate, de oameni de toate vârstele care să contribuie la creșterea copilului și aici nu mă refer doar la rudele de sânge.
Oare este întâmplător că în culturile unde copilul este crescut "la comun", nu doar de părinți, copiii au tendința să fie mai sănătoși mental, emoțional și fizic? Oare de ce în culturile tribale, anxietatea și depresia nu își fac apariția? Acolo, copilul este parte a comunității, nu este cel mai important însă este IMPORTANT și astfel presiunea este una potrivită.
Când o să realizăm că de unii singuri suntem hrană pentru cei care vor să ne vampirizeze material, emoțional și fizic? Ascultam ieri un interviu și persoana intervievată atrăgea atenția că orașele, mall-urile sunt pline de fast-food-uri și că astfel devenim ținte ale celor care cică vor să ne hrănească dar de fapt ne șubrezesc sănătatea. Acest fapt se întâmplă fix din cauza faptului că suntem pierduți, separați printre străini...
De aici până la a pune prea multă importanță pe diamantele (copii, relația cu cineva, profesie, etc) pe care le găsim în viața asta plină de noroi, este un pas mic. Acestea devin gura noastră de aer care să ne ajute să rezistăm... Așa se nasc dependențele și codependențele și astfel dezamăgirea și suferința apar negreșit, e doar o chestiune de timp.
CURAJ!
Autor: Orlando Daniel Stoicescu
Foto credit: Gabe Tomoiaga
-----
🌐 Facebook 🌐 Instagram