Mercur în mers direct în Săgetător, din 8 ianuarie. Gesturile mici duc la experiențe mari

Autor: AstroCafe.ro - duminica, 08 ianuarie 2017, 19038 vizualizari

Dupa trei saptamani de mers aparent retrograd (Mercur a intrat in miscare aparent retrogada pe data de 19 decembrie  2016), Mercur isi reia mersul direct de pe gradul 28:51 Sagetator, dar pana pe 27 ianuarie 2017 cand ajunge pe gradul 15:08 Capricorn, inca mai suntem sub influenta puternica a lui Mercur deoarece strabate gradele zodiacale 29 Sagetator -16 Capricorn pentru a treia oara. Cat a fost retrograd, Mercur in Capricorn a creat dezordine chiar haos in tot ce tine de administratie, guvern, cariera, pozitie sociala, calatorii, a perturbat comunicarea la nivel de guvern, presedinte, intreprindere, fel de fel de organizatii, putere, administratie.

Cand Mercur este retrograd, oportunitatile nu lipsesc dar ele sunt legate de repararea unor erori din trecut. Daca fizic nu putem merge in trecut, energetic, o planeta retrograda are capacitatea de a scormoni trecutul si ne spune “repara aici”, dar trebuie sa fim foarte atenti si la farsele acestui zeu buclucas renumit in mitologie pentru smecheriile lui.

Vreau sa ma trezesc, spune Mercur, si isi reia mersul direct in semnul Sagetator pe gradul 28:51 in casa IX, o casa naturala a Sagetatorului, o casa naturala a lui Jupiter. Vestile sunt mari, mai mari decat viata, as putea spune, Mercur in mers direct in Sagetator devine mesagerul sincer si direct, onest si corect, chiar lipsit de tact, ofera o perspectiva profetica a viitorului. Mercur este legat de cuvinte si ganduri, Sagetatorul este legat de actiune, acuma, Mercur in Sagetator ne poate transforma in mari povestitori sau mari denigratori. Ar fi bine sa gandim mai mult inainte de a vorbi si sa tinem seama si de cum poate fi afectat celalalt de cuvintele noastre. In semnul Sagetatorului, Mercur nu tolereaza minciuna, exagereaza opiniile personale, cinstea, corectitudinea, sinceritatrea. Chiar daca in semnul Sagetatorului, Mercur este in exil (nu se simte prea bine), sustinut de Saturn in Sagetator, Uranus in Berbec si Jupiter in Balanta, devine un viraj religios, justitiar, dispretuieste catusele conventiilor care afecteaza libertatea de gandire.

Dar Mercur in mers direct pe gradul 28:51 Sagetator nu este singur ci devine vocea lui Pholus (centaurul 5145 Pholus pe gradul 27:53 Sagetator) aflat aproape de el si pregatit de mult sa ofera o “eliberarea brusca, o rupere de un model care ne tine blocati, o ruperele de legaturi karmice(de rudenie) de trei generatii”.

Daca ne intoarcem la mitologia greaca, Pholus a fost un centaur intelept (jumatate om, jumatate cal) care a trait intr-o pestera langa muntele Pelion si care era prieten cu Heracles, marele erou. Desi are o latura mai intunecata a naturii lui (ca toti centaurii), el este considerat un centaur temperat, linistit, renumit pentru intelepciunea lui ca vindecator si ghicitor. Din cauza intelepciunii sale, Pholus a fost cerut sa solutioneze litigiul intre Dionysos si Hefaistos, cand amandoi au vrut ca Naxos sa fie locul lor sacru. Pholus a ales in favoarea lui Dionysos iar acest zeu i-a dat un butoi cu vin dar a fost instruit sa nu deschida acest butoi timp de trei generatii. Astfel, Pholus a avut grija de acest vin, l-a pastrat in conditii de siguranta timp de trei generatii. Heracles, marele erou, vine in vizita la Pholus si ii cere vin. Pholus, care trebuia sa pazeasca vinul primit de la Dionysos, a cedat la presiunea acestui razboinic si a deschis butoiul. Aroma dulce a vinului a atras centaurii din apropiere si au incercat sa ia vinul dar Heracles i-a impiedicat sa intre in pestera. Sagetile otravite i-a ucis rapid pe centauri iar cei care au supravietuit au fugit. Avand o natura civilizata, Pholus a incercat sa ingroape centaurii morti dar o sageata otravita l-a atins in picior si el a murit. Heracles i-a facut lui Pholus o inmormantare magnifica iar zeii l-au recompensat pentru ospitalitatea lui si l-a plasat printre stele. In astrologie, Pholus aduce de multe ori o schimbare radicala si neasteptata, ceva sigilat, incuiat, blocat in trecut se deblocheaza, se ridica capacul unor situatii care pareau ascunse pe vecie. Pholus este un proces in lant cauzat de un eveniment minor, fie in interior, fie in exterior. Deci, un proces Pholus poate fi simti puternic deoarece lucrurile scapa de sub control. Dar procesul a stat ascuns mult timp( vasul de vin tinut timp de trei generatii si care trebuia deschis atunci cand Heracles venea in vizita la Pholus) iar Pholus este un catalizator al mesajului lui Mercur in mers direct,  precipita procesul, schimba aparent instantaneu prezentul.

Acum, discursul lui Mercur in mers direct cu Pholus este “cauze mici, efecte mari” . Energia lui Pholus in fuziune cu Mercur in mers direct in Sagetator ne face sa actionam in mod spontan si instinctiv in situatii aparent minore dar care pot sa ne schimbe viata. Aceste actiuni pot avea de multe ori consecinte fatale in sensul ca viata se schimba pentru totdeauna. Cum Mercur revine la starea lui normala, cum Pholus intensifica mesajele acestui ghid al sufletelor, apare obligativitatea de a actiona intr-un mod neobisnuit sau neglijent. Trebuie sa fim atenti la povestea acestui asteroid, el avea in paza un butoi cu vin timp de trei generatii dar altcineva a desfacut butoiul, deci fiti atenti la cei care vin la voi si va forteaza sa faceti lucruri aparent minore deoarece acestea vor declansa un lant intreg de evenimente iar datorita curiozitatii voastre, viata va conduce in situatii neasteptate si extreme ce va forteaza sa iesiti din tiparele vechi. Pholus conduce catre acele experiente dure, tensionate dar care ne fac sa vedem viata altfel. Astfel, Mercur aduce mesajul lui Pholus, un arhetip al legaturii intre generatii (trei generatii de obicei) si eliberarea de efectele cauzelor legaturii care exista in primul rand cu generatile anterioare. Ori de cate ori exista o problema intr-o situatie care implica mai multe generatii, indiferent de subiect, Pholus ofera o perspectiva deosebita. Tot ce tine de influenta stramosilor, probleme si nemultumiri legate de stramosi, trecut, relatia cu precedesorii in orice fel, probleme care fac parte din familie, neam, tara, sunt rupte, Pholus ne elibereaza din situatii care constrang (vasul de vin nedesfacut) deschizand astfel noi posibilitati, un drum  nou. Ganditi-va la declaratia lui Neil Armstrong facuta pe 20 iulie 1969” un  pas mic pentru om, un salt urias pentru omenire “, un gest mic duce la o experienta mare, un proiect mic cunoaste un salt la un nou nivel. Ceva tinut bine explodeaza acuma iar Pholus deschide o usa catre infinit.  Pholus se misca intre Saturn si Neptun, deci ne poarta intre materialism si spiritualitate cerand sa traim in armonie, umili si respectuosi cu tot ce este material si spiritual.
Mercur in Sagetator in conjunctie cu Pholus in Sagetator in casa IX devin puncte de cotitura in idei, comunicare, credinta, convingeri, strainatate, studii superioare.

Casa IX este o casa naturala a Sagetatorului, o casa universala iar accentul este pus pe relatia noastra cu lumea, pe reguli, credinte, dreptate divina. Casa IX este casa evolutiei spirituale si a dharmei (ceea ce trebuie sa realizam in aceasta viata) iar Mercur in Sagetator ne atinge sufletul prin opinii, teorii, calatorii, studii superioare, credinta, adevar, prin Dumnezeu. Fie ca este vorba de filosofie, psihologie, esoterism, credinta, lege, moralitate, societatea in care traim, Mercur de mana cu Pholus in Sagetator in casa IX ne reamintesc ca am venit aici pe pamant cu un scop divin  iar calatoria noastra trebuie sa continue in acord deplin cu legile divine.

Daca timp de trei saptamani am putut intampina fel de fel de blocaje in anumite domenii de viata, acuma, odata cu reintoarcerea lui Mercur in Sagetator in mers direct, putem vedea ca totul poate avea un alt ritm, o alta rezolvare, o alta intelegere. Se spune ca Mercur este mesagerul lui Dumnezeu, el a calatorit in toate dimensiunile si in toate directiile, a fost martor al creatiei, atat in cele originare cat si al vietii perpetue, pentru ca el le-a vazut pe toate, stie sa ofere un numar infinit de perspective atunci cand este ascultat si inteles.
Acest eveniment cosmic are o influenta majora asupra semnelor mutabile (Gemeni, Sagetatori, Fecioara, Pesti, nascuti in jurul datei de 19 iunie, decembrie, septembrie, martie) dar si asupra semnelor cardinale (Capricorn, Rac, Berbec, Balanta, nascuti in primele zile).

Adriana Tudosa

http://adriana-astro.com/

Astro Shop

Cele mai noi articole