Mercur în Pești (14 Februarie - 3 Martie 2025): Echilibru între logică și intuiție
Mercur, planeta responsabilă de gândire și comunicare, părăsește semnul Vărsătorului pe 14 Februarie și intră în Pești. Dacă pe perioada tranzitului lui Mercur în Vărsător am fost deschiși la nou dar și puțin fixiști în unele aspecte, cu Mercur în Pești se schimbă complet registrul.
Mercur intră pe un teritoriu în care nu se simte foarte bine, semnul Pești fiind un semn extrem de volatil, de sensibil și de emoțional.
Așadar, în intervalul cuprins între 14 Februarie și 3 Martie, tendința noastră va fi aceea de a interioriza stările pe care le avem, de a vorbi mai mult cu noi înșine și de a avea pretenția ca ceilalți să intuiască ceea ce gândim.
Apasă AICI pentru ASTROGRAMA NATALĂ.
Cu Mercur în Pești suntem mai creativi, mai sensibili, mai senzitivi și mai empatici. Putem fi un real sprijin pentru semenii noștri nu neapărat prin ceea ce facem ci pur și simplu prin felul în care ascultăm, prin empatia de care dăm dovadă și prin modul în care ne facem simțită prezența.
Riscurile cu Mercur în Pești sunt acelea de a confunda stările noastre cu cele care vin din exterior pentru că, Mercur în Pești, dizolvă limitele. Trebuie să fim atenți și să avem cumva deschiderea de a comunica cât mai clar cu putință ce avem de comunicat pentru că pot apărea foarte ușor unele neînțelegeri.
Mercur în Pești nu este foarte comunicativ, mai ales atunci când simte că nu are motivație. De asemenea, există riscul să devenim subiectivi și să judecăm lucrurile din perspectivă emoțională, așa cum le simțim, nu cum e rațional de fapt sau cum sunt ele în realitate. Cu Mercur în Pești ne va fi destul de dificil să fim pragmatici și realiști pentru că nu reușim să ne punem ordine în gânduri.
Apasă AICI pentru ASTROGRAMA NATALĂ.
Pe perioada tranzitului lui Mercur în Pești se recomandă să ne preocupăm de aspecte legate de spiritualitate, de creație și de artă. Suntem susținuți să ne folosim intuiția, să învățăm să ne exprimăm creativitatea folosindu-ne de emoții.
Acest tranzit ne invită să găsim un echilibru între logică și intuiție, să luăm decizii mai mult din inimă și mai puțin din minte. Este o perioadă excelentă pentru cei care fac muncă în zona spirituală, pentru cei care fac muncă de vindecare, cei care scriu, pictează sau dansează. Doar prin preocupări ce țin de latura noastră creativă, reușim să ne menținem echilibrați emoțional.
Nicoleta Svârlefus