MESAJUL INGERILOR pentru luna decembrie 2014

Autor: AstroCafe.ro - marti, 02 decembrie 2014, 1537 vizualizari

Ghidare intuitiva pe luna DECEMBRIE cu ajutorul cardurilor oracol. Am folosit 3 seturi pentru luna DECEMBRIE: Guardian Angel Tarot Cards de Doreen Virtue & Radleigh Valentine, Mary, Queen of Angels, Doreen Virtue si Archangel Michael Oracle Cards, Doreen Virtue. 

ATMOSFERA GENERALA

Luna DECEMBRIE se anunta o luna agitata, o luna in care va trebui sa gasim echilibrul intre ceea ce am creat din ego si chemarea sufletului. E o luna in care vom fi inclinati sa facem multe compromisuri: sa nu suparam, sa facem pe plac, sa facem “sa fie bine”. O luna in care ne vom crea scenarii de ne va durea capul de ce tampenii ne putem crea noi singuri. Atentie ca vor fi multe somatizari. Ne va durea brusc capul cand nu vrem sa mergem undeva sau daruim ceva cuiva si nu vrem cu adevarat sa facem asta, brusc vom avea stari de greata sau disconfort. Acum, daca alegem chemarea sufletului, materializarile a ceea ce noi ne dorim vor fi aproape imediate. Lectiile din aceasta luna sunt foarte importante, vom avea multe constientizari si multe revelatii. Valorile noastre se vor realinia astfel incat sa traim conform cu ceea ce ne spune sufletul. Vom fi indrumati sa valorizam mai mult darurile spirituale decat cele materiale. Va fi nevoie sa fim sinceri cu noi, sa fim mai organizati, mai deschisi spre a primi ajutorul divin.

PRIMA PARTE A LUNII

In prima parte a lunii pana pe 14 decembrie vom fi indrumati foarte ferm spre a ne acorda atentie, spre a ne sarbatori pe noi. Asadar inainte de a alerga spre a alege cadouri pentru altii vom fi indrumati sa ne facem noi un cadou. Va trebui sa ne intrebam sufletul de ce are nevoie, vom fi indrumati si vom primi semne clare. E important sa nu ne imaginam nimic doar sa ii acordam atentia necesara si sa mergem acolo unde el ne cheama. Cadoul ne poate surprinde, poate fi o zi de leneveala, poate fi o iesire la o prajitura etc. Asadar sa fim prezenti, sa fim in starea de recunostinta si sa ne ascultam corpul. Sa nu incercam sa fortam lucrurile pentru ca acum, mai mult ca niciodata, corpul va reactiona si asa cum am zis somatizarile isi vor face de cap.

MIJLOCUL LUNII

Pana pe 18 decembrie o sa fie mare zapaceala. Parca totul merge anapoda si parca acum suntem entuziasmati, acum se darama totul. E doar o iluzie ce se intampla, sunt doar energii puternice care incearca sa se echilibreze. O sa fie nevoie de credinta si cumva sa ne inconjuram de oamenii si evenimentele care sa ne sustina. Stramosii vor interveni puternic in aceasta perioada. Se vor scoate la suprafata tot felul de secrete, de constientizari, de revelatii care pot schimba total modul in care am vazut viata pana acum. Insa e important ca ele ies la suprafata, asa este de bine chiar daca pe moment ne vom simti debusolati. In aceste zile e important sa ne scufundam in adancul sufletului acolo unde ne gasim forta, speranta si increderea. Cei din exterior nu vor face decat sa ne influenteze si e important sa facem doar ce ne spune sufletul.

SFARSITUL LUNII

Din 19 decembrie pana pe finalul lunii va fi o perioada de vindecare, de introspectie si credinta. Emotii, unele pe care nici macar nu stiam ca le avem, poate rusine, vina sau sentimente de respingere sau abandon, poate adanc inradacinate, ies la suprafata. Va fi o fantana arteziana de emotii, care mai de care, si vom fi extrem de sensibili. Insa daca reusim sa le scoatem la suprafata inseamna ca sunt deja pe jumatate vindecate. E o perioada importanta in care reusim sa ne vedem pe noi asa cum suntem, in care ceilalti ne vad toate slabiciunile si vulnerabilitatile si decid daca sa ramana sau nu alaturi. E perioada de clarificari dar din nou parca Dumnezeu ne cheama spre vindecare, o vindecare profunda a sufletului. Si aceste emotii, aceasta apa din fantana va spala tot ceea ce am creat si nu este al nostru, tot ceea ce am inscenat in viata si nu mai avem nevoie, tot ceea ce vine din ego si ne impiedica sa fim noi.

Asadar o luna a curateniei spirituale, o luna de daruri divine si multe provocari. 

Asa sa fie si asa este.

Delia Muresan

Spiritual Coach, Terapeut in terapia cu ingeri

https://www.facebook.com/deliamuresan444?fref=photo



Astro Shop

Cele mai noi articole