Mi se pare demodat sa invinovatesc pe cineva
Nu ne dezamageste nimeni. Noi ne dez-amagim.
Intr-o relatie, de pilda, vedem doar ce vrem, ce alegem, la un moment dat. Refuzam sa vedem orice altceva. Apoi, intr-un alt moment, deschidem ochii mai larg si vedem acel altceva pe care nu l-am vazut inainte...
Asa, si? E musai sa dai vina pe cel pe care TU ai preferat sa-l vezi intr-un anume fel? Sau pe tine? Mai bine zici saru'mana ca ai vazut. Mai departe, faci o alegere potrivita si mergi inainte.
Prea des pozam in sfinti sau le cream celorlalti imaginea de sfinti. Si apoi ne scandalizam cand cei pe care-i vrem incadrati in imaginea ideala din capul nostru, aleg sa treaca dincolo de conturul acesteia sau au fost dintotdeauna acolo. Ne suparam ca ne-au stricat "zenul", adica ne-au spulberat iluzia. Si ne suparam, de fapt, pentru ca suntem pusi in situatia de a face alte alegeri, de a transforma ceva, de a ne repozitiona, ceea ce nu e placut mereu, iar necunoscutul si flexibilitatea nu prea sunt pe lista preferintelor noastre.
Odata cu dez-amagirea, primim motiv de inaintare si schimbare, de crestere si inteleptire. In rest, fiecare e cum e si face ce face. Fiecare merge pe unde vede, stie si alege, in functie de ceea ce simte si cunoaste. Mi se pare "demodat" sa invinovatesti si sa judeci pe cineva. Pentru simplul fapt ca, in realitate, nu e niciodata vorba despre el. Mereu e despre tine. 😉
Fie primit! Amin!