Mintea controlează corpul ? Ori corpul controlează mintea ?

De ce este atât de greu să vă schimbaţi ?

Să presupunem că mamei îi făcea plăcere să sufere, iar dumneavoastră, prin îndelungată observaţie, v-aţi dat inconştient seama că acest tipar comportamental îi dădea posibilitatea să obţină anumite beneficii. Să mai presupunem şi că aţi avut vreo câteva experienţe dure în viaţă, care v-au făcut să suferiţi destul de mult. Astfel de amintiri încă trezesc o reacţie emoţională, concentrată asupra unei anumite persoane dintr-un loc şi un moment anume din viaţa dumneavoastră. V-aţi gândit suficient de des la trecut şi, cumva, aceste amintiri sunt uşor de reînviat, poate chiar automate.

Închipuiţi-vă acum că, timp de mai mult de 20 de ani, aţi exersat permanent ciclul gândit-simţit şi simţit-gândit despre suferinţă. De fapt, nici nu aveţi nevoie să vă gândiţi la evenimentul trecut respectiv ca să creaţi sentimentul. Pare că nu se poate gândi sau acţiona în niciun alt fel decât aşa cum simţiţi dintotdeauna. Suferinţa s-a memorat prin gândurile şi sentimentele recurente, cele legate de incidentul în cauză, precum şi de alte evenimente din propria viaţă. Gândurile despre dumneavoastră şi viaţa dumneavoastră tind să fie nuanţate de sentimente de victimizare şi autocompătimire.

Repetarea aceloraşi gânduri şi sentimente pe care le-aţi cultivat timp de 20 de ani v-au condiţionat organismul să-şi aducă aminte sentimentul de suferinţă fară prea multă gândire conştientă, ceea ce în prezent pare natural şi normal. Şi, ori de câte ori încercaţi să schimbaţi ceva la dumneavoastră, e ca şi cum lucrurile s-ar întoarce împotrivă. Vă treziţi înapoi la ceea ce eraţi.

Ce nu ştiu cei mai mulţi oameni este că, atunci când se gândesc la un eveniment cu mare încărcătură emoţională, îşi activează circuitele cerebrale în exact aceeaşi succesiune şi după aceleaşi tipare ca şi înainte; îşi stimulează şi-şi circuitează creierul către trecut, consolidând circuitele respective şi transformându-le în reţele şi mai solide.

Totodată, produc aceleaşi substanţe chimice în corp şi în creier (la niveluri diferite), ca şi cum şi la momentul respectiv ar trece prin aceeaşi experienţă. Astfel de substanţe chimice încep să antreneze creierul să memoreze, pe mai departe, emoţia în cauză. Atât rezultatele de natură chimică ale gândirii şi simţirii şi ale simţirii şi gândirii, precum şi neuronii care se activează împreună, alcătuind şi consolidând acelaşi circuit, condiţionează mintea şi trupul în raport cu exprimarea unui set finit de programe automate.

Suntem capabili să retrăim iar şi iar un eveniment trecut, poate şi de mii de ori în cursul unei vieţi. Această repetare inconştientă este cea care antrenează creierul să-şi amintească starea emoţională respectivă la fel sau chiar mai bine decât conştientul. Când corpul îşi aminteşte mai bine decât conştientul, cu alte cuvinte, atunci când corpul este mintea însăşi, aceasta este ceea ce se numeşte o obişnuinţă.

Psihologii afirmă că, până pe la vârsta de 35 de ani, identitatea sau personalitatea ne este pe deplin formată, ceea ce înseamnă că aceia dintre noi care au trecut de vârsta de 35 de ani au memorat un ansamblu selecţionat de comportamente, atitudini, convingeri, reacţii emoţionale, obişnuinţe, deprinderi, amintiri asociative, reacţii şi percepţii condiţionate care s-au programat subconştient în noi. Aceste programe ne dirijează, deoarece corpul s-a transformat în minte.

Aceasta înseamnă că vom avea aceleaşi gânduri, (ne) vom simţi la fel, vom reacţiona identic, ne vom comporta în acelaşi mod, vom crede în aceleaşi dogme şi vom percepe realitatea la fel. Aproximativ 95% din ceea ce suntem cam pe la mijlocul vieţii constituie o serie de programe subconştiente, devenite automate - condusul maşinii, spălatul pe dinţi, mâncatul peste măsură în situaţii de stres, îngrijorarea pentru viitor, atitudinea critică faţă de prieteni, lamentarea la adresa propriei vieţi, blamarea părinţilor, lipsa de încredere în sine şi persistenţa în ideea unei existenţe aflate sub semnul nefericirii cronice, şi asta ca să menţionăm doar câteva.

Odată ce corpul ia locul minţii subconştiente, este uşor de văzut că, în situaţiile în care trupul devine minte, conştientul nu mai are de-a face cu comportamentul nostru. În clipa în care apare un gând ori o reacţie sau simţim ceva, corpul se porneşte pe pilot automat. Devenim inconştienţi. Ia să ne gândim: 5 % din minte o constituie conştientul, care are de luptat cu restul de 95% care acţionează programe automate subconştiente. Am memorat atât de bine un ansamblu de comportamente, încât am devenit un tandem automat de obişnuinţe minte-corp.

De fapt, când corpul a memorat un gând, o acţiune, sau un sentiment în asemenea măsură încât se transformă cu adevărat în minte, când mintea se contopeşte cu trupul, suntem într-o stare de a fi, o amintire a nouă înşine. Şi, dacă 95% din cine suntem la vârsta de 35 de ani este un ansamblu de programe involuntare, comportamente memorate şi reacţii emoţionale, înseamnă că în proporţie de 95% din fiecare zi suntem într-o stare de inconştienţă. Nu suntem decât în aparenţă treji. Aoleu.

Aşa că cineva îşi poate dori mult şi bine în mod conştient să fie fericit, sănătos sau liber, degeaba, dacă 20 de ani de experienţă ca gazdă a unui sentiment de suferinţă şi reluarea regulată a ciclului de substanţe chimice care definesc durerea şi mila i-au condiţionat în mod subconştient corpul să existe într-o stare cu care s-a obişnuit. Trăim conform obişnuinţei atunci când nu mai conştientizăm ceea ce gândim, ce facem sau cum (ne) simţim - am devenit inconştienţi.

Cea mai mare obişnuinţă de care trebuie să ne dezvăţăm este aceea de a fi noi înşine.

Joe Dispenza

Sursa: Distruge-ti obiceiurile nocive! - Editura Curtea Veche

Imagine: themindunleashed.com