Miturile fericirii – ce ne face fericiţi cu adevărat?
„Aproape toţi credem în ceea ce eu numesc «miturile fericirii»”, afirmă Sonja Lyubomirsky, profesor de psihologie în cadrul University of California, Riverside. Cercetătoarea şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei studiind fericirea umană, publicând numeroase studii şi două cărţi pe această temă.
În cea mai recentă carte a sa, The Myths of Happiness, Lyubomirsky tratează tema „miturilor fericirii”, adică acele credinţe despre fericire împărtăşite de majoritatea oamenilor. Spre exemplu, cei mai mulţi oameni cred că anumite realizări (căsătoria, copiii, slujbele, bogăţia) ne vor face face fericiţi pentru totdeauna, iar anumite adversităţi (problemele de sănătate, lipsa unui partener de viaţă, un venit mic) ne vor face nefericiţi pentru totdeauna. „Această înţelegere reductivă a fericirii este întărită cultural şi continuă să dăinuiască, în ciuda dovezilor copleşitoare că bunăstarea noastră nu funcţionează după astfel de principii de tip alb-şi-negru”, explică Lyubomirsky.
Un astfel de mit al fericirii este „o să fiu fericit atunci când o să ____________”. O să fiu fericit când o să-mi crească salariul, când o să-mi găsesc un soţ, când o să am un copil, când o să fiu bogat(ă) şi aşa mai departe. „Aceste realizări ne vor face fericiţi, însă nu aşa de intens şi pentru o perioadă atât de lungă cum ne închipuim noi. De aceea, atunci când îndeplinirea acestor obiective nu ne va face atât de fericiţi precum ne aşteptam, vom simţi că e ceva în neregulă cu noi sau că suntem singurele persoane care se simt dezamăgite”, explică profesorul de psihologie.
La fel de nociv este şi mitul opus, „nu pot să fiu fericit(ă) atunci când ____________”, spune Lyubomirsky. Mai multe cercetări recente arată că persoanele care au avut parte de dificultăţi în viaţă (spre exemplu, de mai multe evenimente negative) tind să fie per total mai fericite (şi mai puţin stresate şi traumatizate) decât persoanele care nu au suferit nicio adversitate. Un trecut în care am avut parte de momente dificile ne întăreşte şi ne face mai pregătiţi să gestionăm alte dificultăţi. Mai mult, cercetătorii au descoperit că gestionarea dificultăţilor inerente vieţii ne ajută să ne definim şi să ne ancorăm identitatea, ceea ce stimulează optimismul cu privire la viitor şi facilitează o gestionare mai eficace a surselor curente de stres.
Profesorii Tim Wilson şi Dan Gilbert au arătat într-o serie de experimente elegante care este greşeala noastră principală: faptul că supraestimăm cât de mult şi cât de intens ne va afecta un eveniment negativ (cum ar fi concedierea) şi cât de mult şi cât de intens vom savura un eveniment pozitiv (cum ar fi faptul că persoana cerută în căsătorie spune „da”). Acest efect este perfect sintetizat de următoarea zicală populară: „Niciun lucru din viaţă nu este pe cât de important crezi tu că este atunci când te gândeşti la el”. Cu alte cuvinte, exagerăm efectul pe care un eveniment îl va avea asupra noastră deoarece nu putem concepe că nu ne vom gândi mereu la el.
Miturile fericirii în relaţii
Dacă sunteţi căsătorit(ă) de ceva timp sau vă aflaţi pur şi simplu într-o relaţie de lungă durată, aţi putea avea parte de o senzaţie pe care nu vreţi să o mărturisiţi nici celor mai apropiate persoane: plictiseala. Aceasta se poate transforma dintr-un lucru minor într-o problemă mult mai gravă ce vă poate face să vă imaginaţi că vă despărţiţi.
Înainte să luaţi o decizie, Sonja Lyubomirsky vă recomandă să analizaţi „mitul fericirii” ce stă la baza instinctelor care vă fac să luaţi în considerare această opţiune. Cel mai probabil, mitul fericirii valabil în acest caz este „voi fi fericit(ă) atunci când voi fi căsătorit(ă) cu persoana potrivită”. „Cel mai probabil aţi dedicat mult timp şi multă energie pentru a găsi un partener ideal şi aţi făcut eforturi pentru căsnicia dumneavoastră, însă în ciuda acestora începeţi să gândiţi că relaţia nu vă oferă satisfacţia pe care credeaţi că o veţi obţine”, spune Lyubomirsky. Autoarea a analizat numeroase studii care explică de ce are loc fenomenul şi care sunt opţiunile la care pot recurge persoanele aflate în această situaţie.
Fenomenul poartă numele de „adaptare hedonică” şi se referă la faptul că oamenii au o capacitate remarcabilă de a se obişnui cu majoritatea schimbărilor din viaţă. Fenomenul este intens studiat în prezent în psihologie şi economie, fiind explicaţia faptului că atât satisfacţia unei victorii, cât şi agonia eşecului se atenuează în timp. Cercetătorii au descoperit, însă, că adaptarea hedonică este mai pronunţată în cazul experienţelor pozitive. Practic, oamenii sunt predispuşi să considere firească orice experienţă pozitivă de care au parte. Aşadar, atunci când ne mutăm într-o vilă uriaşă, ne cumpărăm un automobil de ultimă generaţie sau chiar atunci când ne căsătorim avem parte de o stimulare a fericirii, însă entuziasmul durează puţin. În scurt timp, vom observa că aşteptările noastre vor creşte la rândul lor, iar acele experienţe care ne-au făcut fericiţi vor fi considerate drept o stare firească a lucrurilor.
Cel mai cunoscut studiu referitor la adaptarea hedonică în relaţiile romantice arată că, de regulă, persoanele care se căsătoresc devin mult mai fericite, însă această amplificare a fericirii durează aproximativ doi ani, iar apoi nivelul de fericire revine la cel înregistrat înainte de căsătorie. Cercetătorii afirmă că atunci când ne îndrăgostim avem parte de „iubire pasională”, însă de-a lungul timpului aceasta se transformă în „iubire prietenească” (companionate love). Iubirea pasională este caracterizată de o stare de dor intens, atracţie şi dorinţă, pe când iubirea prietenească este compusă mai degrabă din afecţiune profundă, conexiune şi simpatie.
Există numeroase motive evolutive, fiziologice şi practice care fac imposibil ca iubirea pasională să dureze foarte mult. „Dacă am continua să ne gândim obsesiv la partenerii noştri şi să facem sex de mai multe ori pe zi în fiecare zi, nu am putea fi productivi la muncă sau să fim atenţi la copii, prietenii sau chiar la sănătatea noastră”, subliniază Lyubomirsky. De altfel, iubirea pasională are câteva caracteristici în comun cu dependenţa şi narcisismul, iar dacă ar dura la nesfârşit ar apărea, cu siguranţă, efecte nocive.
Psihologii evoluţionişti afirmă că ambele tipuri de iubire sunt necesare pentru ca oamenii să supravieţuiască şi să se reproducă. Iubirea pasională ne stimulează să formăm legături şi să ne canalizăm energiile în formarea unei noi relaţii, iar iubirea prietenească pare să fie esenţială pentru a alimenta o relaţie stabilă suficient de mult încât să ne reproducem genele (cu alte cuvinte, să facem copii) şi să ne asigurăm că acestea supravieţuiesc şi prosperă.
Experimentele realizate de Lyubomirsky şi de alţi cercetători din acest domeniu sugerează că există mai multe secrete care permit depăşirea sau cel puţin amânarea adaptării hedonice în relaţii. Primul pas constă în recunoaşterea faptului că acesta este un fenomen absolut firesc, prezent în toate relaţiile. „Cred că faptul că ne-am îndrăgostit de ideea de poveste romantică ne-a făcut să înţelegem greşit funcţia, complexitatea şi cursul firesc al unei căsătorii, făcându-ne să fim dezamăgiţi atunci când aceasta nu ne satisface în mod constant dorinţa de pasiune, satisfacţie, intimitate şi permanenţă”, spune Lyubomirsky. Odată ce recunoaştem „mitul fericirii” ce stă la baza nemulţumirii, subliniază specialistul, putem să înţelegem experienţele prin care trecem şi să acţionăm pentru a încetini procesul de adaptare.
Care sunt soluţiile?
În cercetările sale, Lyubomirsky a identificat mai multe elemente care permit unor relaţii să producă fericire membrilor din cuplu chiar şi după perioade îndelungate. Unul dintre aceste elemente este aprecierea. „Unul dintre indiciile care vă arată că v-aţi adaptat la partenerul dumneavoastră este faptul că aţi încetat să îl/o apreciaţi”, spune Lyubomirsky. Dacă vom continua să facem un efort să fim recunoscători şi să ne manifestăm aprecierea faţă de partener, vom evita adaptarea hedonică. Mai multe studii susţin această afirmaţie, inclusiv o cercetare realizată în laboratorul profesorului Lyubomirsky. Aceasta a arătat că persoanele care continuă să aprecieze schimbările pozitive din viaţa lor sunt mai puţin predispuse la adaptare hedonică la acea schimbare.
Alte experimente au arătat că aceia care practică în mod repetat aprecierea şi exprimarea recunoştinţei, spre exemplu prin scrierea unei scrisori de mulţumire către persoanele care au fost amabile cu ei, tind să devină mai fericiţi şi mai sănătoşi. Spre surprinderea cercetătorilor, ei continuau să fie mai fericiţi chiar şi la 6 luni de la efectuarea experimentului. Aşadar, există dovezi convingătoare ce sugerează că aprecierea unei situaţii pozitive (precum căsătoria) ne poate ajuta să prevenim adaptarea hedonică.
Cercetătorii au descoperit totodată că adaptarea hedonică nu afectează în mod egal toate schimbările ce au loc în viaţă. În studiile efectuate alături de Ken Sheldon, profesorul Lyubomirsky a descoperit că participanţii erau mult mai puţin predispuşi să se obişnuiască cu schimbările din viaţa lor care necesitau implicare variabilă, dinamică şi relativ dificilă (cum ar fi învăţarea unei limbi străine sau împrietenirea cu o persoană nouă) decât cu schimbările care erau relativ statice şi neschimbabile (cum ar fi mutarea într-un apartament mai dezirabil sau obţinerea unui împrumut mult-dorit). Mai mult, schimbările dinamice păreau să aibă un impact mai susţinut asupra fericirii oamenilor. După ce realizau o schimbare dinamică, participanţii la studiu continuau să fie fericiţi şi la 6-12 săptămâni distanţă de eveniment. În schimb, după o schimbare statică participanţii prezentau deja semne de acomodare emoţională după 6-12 săptămâni.
Varietatea este aşadar necesară pentru a preveni apariţia adaptării hedonice. De altfel, studiile au arătat că aceasta stimulează eliberarea de dopamină în creier, adică acelaşi neurotransmiţător care este activat de emoţiile pozitive (şi chiar de către anumite droguri). Cercetătorii au efectuat un studiu care sugerează că varietatea poate ajuta cuplurile să evite adaptarea hedonică. Participanţii la studiu au fost instruiţi să realizeze anumite acţiuni prietenoase în fiecare săptămână, timp de 10 săptămâni. Unii au fost instruiţi să varieze actele, iar alţii au fost instruiţi să repete acelaşi act de fiecare dată. Cercetarea a arătat că persoanele care au variat actele generoase au fost mai fericite (cu alte cuvinte, dacă îi aducem partenerului micul dejun la pat într-o zi, ne vom simţi grozav; dacă i-l vom aduce în fiecare zi, o vom percepe ca pe o corvoadă).
Într-un alt experiment celebru efectuat de psihologul Arthur Aron şi colegii săi, cercetătorii au oferit participanţilor la studiu - cupluri din clasa mijlocie - o listă de activităţi despre care ambii membri erau de acord că sunt fie „plăcute” (cum ar fi gătitul creativ, vizitarea unor prieteni sau vizionarea unui film) sau „incitante” (cum ar fi schiatul, dansatul sau mersul la concert), dar pe care nu le efectuau decât arareori. Cercetătorii au instruit fiecare cuplu să dedice 90 de minute uneia dintre aceste activităţi în fiecare săptămână. După 10 săptămâni, cercetătorii au descoperit că satisfacţia maritală era mai mare în rândul cuplurilor care desfăşuraseră activităţi „incitante” decât în cazul celor care desfăşuraseră activităţi „plăcute”.
O altă metodă identificată de cercetători este ieşirea din rutină. Studiile au descoperit că, în mod inedit, atunci când o experienţă plăcută este întreruptă, aceasta este percepută ca fiind chiar mai plăcută. La prima vedere, acest lucru poate părea ciudat: dacă ascultăm albumul preferat sau ni se face un masaj, ultimul lucru pe care ni-l dorim ar fi să fim întrerupţi. Totuşi, cercetătorii au descoperit că oamenii savurează mai mult masajele atunci când sunt întrerupte de o pauză de 20 de minute, apreciază mai mult programele TV atunci când sunt întrerupte de reclame şi apreciază mai mult cântecele preferate atunci când sunt întrerupte de o pauză de 20 de secunde.
Lyubomirsky afirmă că aceste trei elemente - aprecierea, varietatea şi surpriza - reprezintă soluţiile care previn sau încetinesc apariţia adaptării hedonice. Conştientizarea faptului că relaţia romantică nu mai produce aceeaşi plăcere ca în punctul său iniţial nu trebuie să fie privită drept o tragedie, ci ca o invitaţie, în opinia cercetătoarei. „Vestea bună este că cei ce sunt dispuşi să depună un efort vor obţine beneficii concrete. Cercetările arată că nivelul maxim de fericire maritală apare după ce se mută copiii pe cont propriu”, scrie profesorul Lyubomirsky.
Care este concluzia cercetătoarei? „Pe scurt, după ce veţi recunoaşte importanţa pe care o au credinţele pe care le aveţi despre ceea ce vă va face fericit şi nefericit şi cât de mult influenţează acestea reacţiile pe care le aveţi la provocările vieţii, veţi fi pregătit să decideţi cum să vă comportaţi în maniere care promovează fericirea şi dezvoltarea, apelând la raţiune în loc să vă bazaţi doar pe instinct. Distrugând «miturile fericirii» acceptăm că nu există o formulă magică pentru fericire şi nici o garanţie a nefericirii — că nimic în viaţă nu este atât de îmbucurător sau de devastator pe cât credem că este. Prin aprecierea acestui adevăr vom reuşi nu doar să ne eliberăm de povara miturilor fericirii şi să ne lărgim orizonturile, ci vom avea totodată şi şansa de a lua deciziile corecte”.
Sursa: www.descopera.ro
Imagine: www.animemay.com
*Aboneaza-te la newsletter pentru a afla despre evenimentele si noutatile Astrocafe si/sau
creeaza-ti un cont de utilizator pentru a primi zilnic previziunile astrologice pentru zodia ta si noutatile. Multumim!