Napastuitul dar al lui Dumnezeu
Am nesfarsita compasiune, azi, pentru Dumnezeu… L-am zarit undeva deasupra noastra, privind, cu tristete si uimire, minunata Sa creatie, completa, rotunda si perfecta. Incerca sa inteleaga cum tot ce a creat El mai frumos, mai maret, mai inteligent a ajuns un muget de prostie: OAMENII AU UITAT SA RADA! Darul acesta atat de simplu, la indemana oricui -ca e mut, surd, fara maini, fara picioare, fara ochi – darul acesta, zic, e incuiat bine intr-un dulap de fier si noi nu-i dam drumul!
Dumnezeu a inspirat pe cineva odata sa spuna ca o zi in care nu ai ras este o zi in care ai murit. Iar pentru mine au fost atatea incat aproape miroseam a mort… Stiu sigur ca pe langa celelalte daruri ale lui Dumnezeu, rasul este binecuvantare si sursa de inspiratie. Cu conditia sa razi serios, din inima! Atunci cand simti… Simti ca te umfla rasul intr-o cearta? Da-i drumul si razi! Te zgudui inlauntrul tau la aberatiile unei sedinte? Razi! Te apuca rasul cand simti ca viata ti-a dat o lovitura? Razi!
Rasul, oameni buni, e terapia ingerilor, e salvarea noastra, sursa de iluminare si revelatii. Dupa ras vei sti, in fiecare clipa, cine este cel din fata ta!
Am uitat sa radem, am uitat aceasta deprindere frumoasa, pe care o avem inca de la inceputul vietii, o stiam dinainte de a ne hrani. Dupa luni de zile in care ma holbam la aparatul ecograf, neintelegand nimic din fotografiile cu puiul meu, intr-o zi l-am descoperit perfect! Si ce facea acolo? Da, radea!
Am invatat deja ca TOTUL pe planeta noastra scoala si loc de joaca este ingaduit de Dumnezeu. Dar bucuria rasului este unul din darurile lui cele mai iubite.
Femeie sau barbat, orice ai fi, alege-ti alaturi o fiinta cu care sa poti rade in fiecare zi. Caci orice parte de lume ai alege sa fii, nu ai cum sa nu-ti aduci alaturi pe cineva dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu – care e un tip cu mult umor. Sau o tipa, mai stii?
Sursa foto: http://elliebalfe.blogspot.ro