Nicio persoană împlinită nu mi-a spus vreodată că țintesc prea sus

Autor: AstroCafe.ro - vineri, 14 iunie 2024, 2022 vizualizari

Nicio persoană fit nu mi-a spus vreodată că merg prea des la sală. Sau să o las mai ușor cu sportul.

Niciun om de succes nu mi-a spus vreodată că vreau prea mult.

Nicio persoană sănătoasă (sau vindecată emoțional) nu mi-a spus vreodată că lucrez prea intens cu mine, ori că mă caut prea mult.

Nicio persoană cu stimă sine nu m-a sfătuit vreodată să am mai puțină grijă de mine.

Nicio persoană cu adevărat sănătoasă nu mi-a spus vreodată că exagerez cu grija față de alimentație sau sănătate.

Nicio persoană împlinită nu mi-a spus vreodată că visez prea mult, țintesc prea sus sau să fiu mai realist.

Nicio persoană în contact cu sine nu mi-a spus vreodată că sunt prea preocupat de mine și de starea mea de bine.

Nicio persoană curajoasă nu mi-a spus vreodată că îndrăznesc prea mult.

Nicio persoană autentică nu m-a sfatuit vreodată să port măști ca să dau bine.

Nici o persoană cu integritate nu mi-a spus vreodată că ar fi bine să renunț măcar un pic la valorile mele ca să câștig ceva în plus.

Nicio persoană bogată nu mi-a spus vreodată că sunt prea preocupat de prosperitate.

Nicio persoană liberă nu mi-a spus vreodată că ar fi bine să mă conformez.

De ținut minte!

Autor: Alexandru Gavriliu  
Instagram: alexgavriliu 



Astro Shop

Cele mai noi articole