Nimeni nu vrea sa fie o marioneta
In dorinta de a fi vazuti, tu si eu vom face aroape orice. Aceasta dorinta incepe foarte devreme, cand fiecare baiat sau fata ravneste la atentia parintilor sai. Un exemplu perfect al acestei nevoi se observa in scena marionetelor din filmul clasic "Sunetul Muzicii". Aici avem toti cei sase copii, care participa in calitate de voci muzicale pentru marionetele lor, intr-o incercare de a prinde privirea Tatalui.
Filmul continua in timp ce copiii vin din spatele scenei, precum papusarii, pentru a dezvalui un alt nivel al lor insisi, intr-o serenada mult mai familiara, pentru Tatal lor. La finalul acestor cantece, Tatal, dur si fatis disciplinat, isi recompenseaza copiii cu ceea ce ei doresc cel mai mult - dragostea lui.
Aceasta recompensa este invatata de timpuriu si este motivul pentru care vom face orice pentru a fi vazuti. Problema cu dorinta de a fi remarcati, cu orice pret, este la ce renuntam pentru aceasta - la noi insine. Ne configuram si practicam zilnic, cu papusile noastre, gandindu-ne zi de zi la ceea ce ar trebui sa spunem sau sa facem pentru a atrage rasete, apreciere sau aplauze. Uneori o facem pentru atat de mult timp, incat, uitam ca de fapt nu suntem marionete.
Actiunile noastre trebuie sa fie ale noastre si nu cele ale unei marionete. Sincer, este imposibil sa anticipezi reactia celorlalti intr-un efort de a face ajustari rapide de a fi remarcat, acceptat si iubit. Si aici se afla rascrucea de drumuri; sa faci orice pentru a fi remarcat sau sa fii vazut a fi tu. Apoi vei porni intr-o calatorie pe care initial o poti percepe a fi dura sau chiar inspaimantatoare.
In aceasta trezire constienta te-ai putea amuza cu intrebari de temut, precum: "Cine sunt eu? Ce am de facut? Sunt eu de ajuns? Voi fi iubit... daca sunt doar eu?" Pentru a inrautati lucrurile, aceste intrebari se invart si se tot invart, precum refrenul unui cantec care este blocat in capul nostru. In acest punct, poate ca marimea compromisurilor, de a fi vazut, cu orice pret, incepe a lovi.
Aceasta poate fi o lovitura grea. Nimanui nu-i place sa se gandeasca la el insusi ca la o marioneta. Facand sau nefacand lucruri, din cauza modului in care cineva ar putea gandi despre tine - tu cel real - este cea mai mare incatusare a ta si a mea, de a fi marionete. A pretinde ca nu este adevarat, doar ne tine intr-o alta interpretare si este o dovada in plus despre ceea ce credem ca trebuie sa pierdem.
A fi vazut ca o marioneta sau un personaj nu este cu nimic diferit de cineva care poarta o masca. Este adevarat ca tu si eu ne dorim sa fim remarcati. Nu este adevarat ca ai nevoie sa fii vazut ca fiind altcineva, pentru a o face. Pur si simplu, cum ar fi daca tu si eu am taia corzile? Ce ar fi daca am pune stop prefactoriei?
Imagineaza-ti ca esti remarcat pentru cine esti cu adevarat. Fara cordoane. Fara masca. Doar tu. Imagineaza-ti ca te te exprimi pe tine insuti, fara a te preocupa de judecati, griji sau limite de a fi tu. Imagineaza-te fiind iubit, nu pentru performanta ta, ci pentru ca ai fost dispus sa iti dezvalui sinele tau autentic. In orice astfel de moment, nu exista bucurie mai mare.
Weston Jolly
*Traducere: Cristina Ciobanu
*Imagine: www.cnn.com