Nu îi putem ajuta pe cei din jur să se vindece…

Astăzi o să abordez un subiect important pentru fiecare dintre noi, un subiect pe care îl studiez și experimentez de ceva ani și care mi-a cerut un preț destul de mare dar care a meritat: vindecarea rănilor. Mulți dintre noi am fost crescuți într-un stil abraziv, aș putea spune umbros, de societate, de familie, de școală. Chiar și acum mai există pentru mulți credința că un om este responsabil 100% pentru acțiunile sale și că nu contează cum am fost crescuți, mediul din care provenim, cine ne-au fost părinții, cei din neam și tot așa.

Toate acestea contează enorm, mulți adulți ajung la vârstă adultă să fie 10% ei, 90% ceea ce au preluat de la ceilalți. E aproape garantat că acești adulți nu au fost susținuți când erau mici și astfel au dezvoltat niște programe defensive, au construit niște fortărețe interioare imense pentru a se apăra de cei din jur. Iată cum, la vârstă adultă, omul ajunge să nu poată înțelege și nici să poată comunica din autenticitate, din vulnerabilitate și nici nu poate să asculte ceea ce ceilalți îi spun, din cauza zidurilor.

Ceea ce numim noi rană, pentru mine este bagaj suplimentar. Când ne eliberăm, măcar minimal, de povara acestui bagaj, geniul nostru devine activ și preia frâiele. Cum geniul reprezintă comunicarea eficientă între inteligențele de care dispunem, ajungem ca noi să funcționăm eficient în raport cu exteriorul. O "rană", bagajul de care scriam mai sus ne face ineficienți, ne menține blocați, greoi și astfel nu ne putem adapta exteriorului. Vindecarea rănilor nu este o vindecare ad literam, ci o eliberare de statutul de victimă (includ aici și salvatorul și persecutorul) care era bine înrădăcinat în personalitatea noastră.

Cum facem asta, probabil te întrebi? Este clar că nu putem aplica același tratament pe care l-am primit în copilărie, problema este că cei din jurul nostru ghici ce au învățat? Exact, au învățat din comportamentul celor care i-au crescut sau educat și te vor trata cel mai probabil din acel 90% menționat anterior, nu din autenticitate. Astfel, considerăm că eliberarea de răni și traume se poate face cu asprime, cu judecată, cu forțare, cu critică, cu sarcasm, cu cinism, cu seriozitate. Din ceea ce am observat și experimentat, vindecarea se face cu a te deschide față de exact invers la ceea ce am scris mai sus, față de blândețe, de susținere, de acceptare, de comunicare emoțională bună, de bucurie.

În unul din interviurile pe care Menis Yousry le-a oferit lui Ștefan Mandachi, acesta i-a spus (nu neapărat în aceste cuvinte) că doar în momentul în care se va lăsa iubit și conținut de cineva, atunci va simți vindecarea pe care o caută. Deschiderea este responsabilitatea sa iar deschiderea celeilalte persoane este responsabilitatea ei. Acesta este modul în care ne vindecăm reciproc, prin a învăța pas cu pas să ne deschidem față de ceea ce este cu adevărat benefic pentru noi, altfel, ne chinuim considerând că așa trebuie să fie lucrurile, intrând fără să vrem ori în rol de salvator, ori de victimă, ori de persecutor.

Nu îi putem ajuta pe cei din jur să se vindece, asta îmi este foarte clar. Îi putem susține, asta da, adică să fim alături de ei, atunci când putem și suntem motivați să facem asta, fără a intra în rolul de salvator însă de ajutat, niciodată. Ei singuri vor trebui să își găsească calea înapoi, noi putem fi farul pentru aceștia, dacă ei aleg. Provocarea este că fiecare dintre noi este imperfect, le are pe ale sale, suntem plini de condiționări, de dependențe (mentale și poate chiar și fizice), suntem "fucked up" în felul nostru, să credem că din această postură putem fi de ajutor în vindecarea rănilor, aici este de fapt nebunia.

Unii fug după stări înalte, de aceea devin dependenți de spiritualitate, considerând că acolo vor găsi alinarea, însă frecvențele înalte zdruncină corpul, dacă corpul nu le poate gestiona. De aceea, mulți dintre cei din lumea așa zis spirituală accesează frecvențe pe care încă nu le pot duce. Un alt exemplu este cel al îndrăgostiților care de multe ori vor suferi crunt atunci când vor reveni în stări joase. E ca la sala de fitness, începem cu exerciții ușoare, nu ne ducem direct la cele mai grele aparate sau să ridicăm direct 100 la piept. Așa că în vindecare, culmea, nu începem cu frecvențele înalte ci cu cele joase, să învățăm să le gestionăm, să nu ne mai fie teamă de ele.

Rana / trauma îl face pe om să se teamă de stările joase, fiind un fel de "bau bau", ferindu-se de acesta pe cât se poate. Fix această ferire îl menține pe om departe de vindecare. Așa că atunci când observ oameni că se tem de frecvențele joase și le ridică în slăvi pe cele înalte, de cele mai multe ori aceștia le vor manifesta, fără să își dea seama, pe cele joase. Ei cred că sunt sus dar de fapt sunt încă jos, doar că nu își permit să recunoască.

Eu, unul, observ cum corpul meu trece de la o frecvență la alta și cum pot gestiona anumite frecvențe mult mai bine ca înainte însă îmi dau seama că mai am mult până departe. Vindecarea este un proces care necesită curaj, foarte mult curaj, este "gritty", presupune expunere treptată și conștientă la frecvențele joase.

În Cheile Genelor, umbra este combustibil pentru dar, darul fiind exprimarea creativă a potențialului umbrei. Pe românește, ce facem cu umbrele noastre, cum le folosim energia. În acest mod, am putea spune că darul nu există ci este rodul geniului uman, însă asta rămâne de contemplat pentru fiecare dintre noi. Libertatea este susținută de sinceritate, de Transparență (Esența cheii 59 - partenerul de programare a cheii 55), de aceea acolo unde nu există sinceritate, s-ar putea să nu fie un mediu potrivit pentru vindecare.

Acesta este motivul pentru care nu păstrez pe lângă mine oameni care nu se pot evalua încă, care nu pot fi sinceri cu adevărat cu ei și să își recunoască limitele. Prefer oameni "fucked up" dar sinceri și conștienți și aici sunt în asentimentul lui Ricard Rudd, autorul Cheile Genelor. Acesta a spus la un moment dat că mai bune "fucked up but aware" , mai bine imperfect și rănit dar conștient decât să credem că suntem vindecați dar să fim în inconștiență.

Cu acești oameni se poate crea un mediu de susținere, de vindecare, cu restul ne chinuim, de multe ori din rolul de salvator. Eu, unul, am ajuns la vorba lui Menis, aceea că vindecarea vine când ne lăsăm iubiți și conținuți. Am descoperit că atunci când te lași iubit și susținut, refaci indirect legătura cu cei care te-au crescut și poate nu au știut să îți asculte și să îți îndeplinească nevoile tale autentice umane. Asta înseamnă că oprim războiul cu umanitatea și revenim în pace.

Până atunci facem fiecare ce poate, recomandat din sinceritate, nu dintr-o mimă care cere validare din partea celorlalți.

CURAJ!

Autor: Orlando Daniel Stoicescu

Sursa foto: Roxana Stan - www.roxanastan.com